Despre Buenos Aires pot spune că îți lasă o aromă aparte – un cierto sabor. La prima vedere pare un oraș european teleportat în America de Sud.
Arhitectura și oamenii îți dau această impresie.
Apoi te lovești de personalitatea sa sud americană cu primele cupluri care dansează tango pe stradă. Nu am stat decât 2 zile în oraș.
Mi-au rămas în minte exponentele vieții și ale morții – cimitirul, care este oraș mai mic în sine și spectacolul fascinant de tango văzut din cel mai renumit club din oraș.
La începutul lunii iunie 2018 am plecat spre Canada pentru a vedea cel mai interesant tip de loc, acolo unde oceanul întâlnește munții. Coasta de Vest a Canadei a confirmat tot ceea ce îmi imaginam eu despre un astfel de loc. Este locul ideal pentru a trăi, înconjurat de peisaje maiestuoase, prospețimea marilor lanțuri de munți combinată cu briza oceanului. Oceanul, munții, lacurile, râurile, viața sălbatică și libertatea omului – asta înseamnă coasta de Vest a Canadei pentru mine.
Dintre toate, insula Vancouver este cea mai prețioasă, are toate acestea fără a fi afectată încă de dezvoltări urbane importante, și asta pe o suprafață cam cât a Republicii Moldova.
În Canada am avut senzația de terra nova, cel puțin pe costa de vest, unde am fost eu.
Marea eclipsă solară americană a durat doar 2min și 17sec, atât de lung fiind fragmentul de totalitate din 21 august. Principalul scop a fost a vedea eclipsa.. Însă cum SUA reprezintă un teritoruiu vast, cu multe provocari și atracții, eclipsa s-a dovedit a fi doar una dintre multele atracții ale turului pe continentul nord american. Astfel, “Marea Expediție Americană” ne-a purtat prin 8 state, de la un ocean la altul, prin mai mult de 6 parcuri naționale, 5000 de km de mers cu mașina și 3 zboruri interne. A fost o tură foarte densă în obiective, în care am descoperit o Americă cu nimic exagerată față de filme, așa cum le-am înțeles eu, și cu mult peste părerilor celor care fuseseră acolo înaintea mea și îmi împărtășiseră unghiurile de vedere apriori.
Am fost în Irlanda de Nord ca răspuns la invitația lui George Toma, român stabilit în Portaferry. Mi s-a părut o ocazie de neratat pentru a vizita un spațiu geografic și cultural de care m-am simtit întotdeauna atras. Astfel că am acceptat imediat, atunci când George a lansat pe un grup de detecție de matele invitația de a-l vizita, cu detectoare cu tot, în micul oraș situat pe malul strâmtorii de intrare în golful Strangford Lough.
De altfel, Strangford Lough vin din limba veche nordică, însemnând golf puternic. Strâmtoarea are al doilea cel mai puternic reflux din lume, se spune, fiind situată într-o regiune puternic ancorată în trecutul invaziilor și colonizărilor vikinge.
Pune asta lângă peisajele superbe, prețurile mici, oamenii veseli și legislația permisivă din UK în privința detecției de metale și atunci decizia de a merge acolo e de nerefuzat.
Nu am găsit comori în Portaferry. Cele câteva monede culese cu detectorul au fost aproape de țărmul din golf, după reflux. Am găsit monede comune de acum 100-150 de ani printre care și una din argint dar foarte foarte tocită și neinteresantă. Comoara a fost însă excursia în sine.
Am impresia că excursiile în care mergi cu un scop altul decât a vizita obiective turistice sunt muult mai interesante. Voi ce credeți?
În Rusia am găsit și o lume cu multe părți foarte asemănătoare cu a noastră, lumea est-europeană, dar și cu părți foarte diferite. Nu pot spune că este o lume exotică, nu este atât de diferită de a noastră, dar pot spune surprinzătoare.
Excursia m-a purtat prin Moscova, câteva orașe apropiate de capitala și apoi prin Sankt Petersburg.
Două metropole foarte diferite între ele. Moscova cu tentă comunistă și Petersburgul cu aer vest european.
Ascensiunea la 6.200m, pe vârful Imja Tse (Island Peak) a fost cel mai greu proiect pe care l-am făcut până în acel moment. Fără a pune la socoteală traficul unei zile obișnuite în București.
Nepalul este altă lume, comparativ cu cea de aici. Am văzut Everestul și Nuptse, însă în 2016 nu eram pregătit pentru altceva decât pentru a le admira. Himalaya prin Nepal a fost totodată cea mai interesantă experiență de călătorie, din punct de vedere spiritual aș putea spune, cu riscul de a folosi un cuvânt folosit la fel ca mulți alții, mult prea mult și mult prea eronat în ultimul timp.
Oamenii, modul în care înțeleg să trăiască în medii ostile – cu demnitate, imensitatea peisajelor coroborate cu tăcerea exterioară și interioară pe parcursul a ore întregi de mers pe zi, îți duc mintea într-un loc din care ori vrei sa fugi ori nu mai vrei să pleci. Este genul de excursie în care te poți îndrăgosti în fiecare zi de ceva sau de cineva. Sau începi să îți reanalizezi întreaga existență.
Am avut alocate 4 zile de iulie pentru ascensiune dar în ritm de concediu, fără cea mai mică intenție de a scoate timp. De altfel, în cele 9 zile alocate pentru excursia din Franța. am urcat Mont Blanc, am mers o grămadă prin Saint Gervais, Chamonix, o zi a fost alocată numai pentru piscină și tot am reușit să mă plictisesc. 5 – 6 zile ar fi fost mai potrivite. Mont Blanc – realizabil dacă te descurci pe creastă, iarnă, în România, la colțari și piolet. Supraestimat ca greutate, subestimat ca frumusețe, periculos pe alocuri dar nu greu, scump dacă iei în calcul boulangeriile, vinul, refugiile din Franța și berea cu apă din ghețar.
La 4809 sau 4810 m, Mont Blanc nu este cel mai înalt vârf din Europa. Al 4-lea cred. Dar este cel mai înalt din Uniunea Europeană. Și cu siguranță cel mai înalt vârf alpin din lume :)). Alpi.. alpin..
Nu râdeți dar unele din discuțiile de după ascensiunea mea pe Mont Blanc au fost de acest gen: “dar nu are 4809, are 4810!”.. păi stratul de zăpadă variază.. “dar nu e cel mai înalt din Europa!”.. da și nu.. Ce vreau să spun că Mont Blanc nu este o destinație cu care să te lauzi, dacă îl urci ca tot omu’, cu refugii și pe traseul standard. De fapt pe vreme bună sunt grupuri de turiști / ghizi, alpiniști din 100 în 100 de m. Sunt foarte mulți care fac din ascensiunea pe Mont Blanc o performanță sportivă, cu lacrimi și plânsete în vârf. Mie mi se par exagerate. Poate că traseul standard nu este pentru începători. Dar nici numai pentru sportivi de performanță nu este, nu este o provocare chiar atât de mare. Și oricum ar fi nu este cool să îl faci pentru performanță.
În luna mai 2015 am fost în cea de-a doua expediție astronomică în insulele Canare. Al doilea an la rând. Pentru că sunt pasionat de astronomie și pentru că La Palma – La Isla Bonita. În La Palma se găsește cel mai mare observator astronomic optic din lume și un parc cu multe alte observatoare naționale. Este o Mecca pentru astronomi, alături de Chile și Hawaii, are o legislație specială anti-poluare luminoasă și unul dintre cele mai frumoase ceruri din lume. Dar astronomia nu este totul în La Palma. 
Deși are doar 42 km lungime și 28 km lățime, diversitatea acestei insule este cât a unui continent întreg. Insula primăverii eterne.
Insula La Palma din arhipelagul Canare crează dependență. Eu am fost doar doi ani la rând însă Vali Grigore, unul dintre organizatorii expediției, a fost de vreo 10 ori la rând, an de an. Pe scurt, La Palma este o insulă tropicală, cu o climă perfectă de primăvară eternă, cu vulcani înalți, în Nord -Vestul Africii, dar care aparține de Spania și are o infrastructură demnă de orice teritoriu vest european (mult mai bună ca în România). Evident este spațiu al Uniunii Europene, cu monedă euro. În plus, când am fost eu, prețurile erau mici, aproape ca în București.
De ce nu se duc toți acolo.. Pentru că turiștii cu fitze sunt atrași în mare parte de insula vecină Tenerife, iar în privința locuirii, pentru că în afara vacanțelor ai posibilități limitate de exprimare și câștig: astronomie, extragerea sării, turism, hoteluri și restaurante, piatră. Zona este considerată, culmea, defavorizată, de către spanioli. Vă rog eu, nu mai spuneți la nimeni, să nu se aglomereze acolo.. A nisipul pe plajă este negreu negru deci cu siguranță nu v-ar plăcea acolo..
În anul 2014 am hotărât că sufletul meu mai are nevoie de încă un hobby, am cautat adânc în amintiri și am realizat că întotdeauna m-au fascinat stelele. De la acest moment, fără a mai sta pe alte gânduri redundante, am căutat să acționez concret înspre astronomie. Mi-am adus aminte de un club de astronomie frecventat cu 10 ani în urmă de prietena mea de atunci.
Atunci, acum 10 ani, stelele adormiseră în mintea mea. Eu nu fusesem la nicio întâlnire de a lor deși ea avea un telescop și țin minte cu mă invita de fiecare dată. Toate la timpul lor.
Mai la începutul vieții, când am privit spre cerul negru și înstelat de la țară, din Argeș, am salvat acea memorie între cele câteva care îți marchează viața. De atunci și până hormonii m-au tâmpit în adolescentă, aveam să îmi doresc să fiu astronaut și explorator.
Apoi a urmat o viață plină ca formă, distactivă, productivă, pe alocuri depresivă, dar fără sare și piper pentru suflet.
Retrezirea sufletului meu începuse timid de prin 2012, odată cu primele drumeții pe munte. Acest pas m-ar fi dus și mai departe spre reconectare și definirea mea ca persoană.
De la aceste amintiri până la primul pas spre astronomie nu a mai fost decât o cautare pe google. Google search, ”astronomie, SARM”. ‘Parcă SARM se numea, de la sarmale..’. Rezultatul mă trimite către pagina Societății Astronomice Române de Meteori (SARM), mai exact către pagina lor cu excursii.
‘Da, o excursie de genul ăsta ar fi un pas bun’, mi-am zis. Am sunat, am rezervat loc și peste câteva luni plecam în insulele Canare.
Excursia turistică organizată la care am participat în trecerea dintre anii 2088 și 2009 a fost prima mea excursie oarecum mai exotică, în afara continentului European.
A fost un tur clasic, cu avion, autocar, furnizori de servicii, hotel, ghizi și altele. Atunci am realizat că acest tip de excursii nu sunt pentru mine, preferând cele mai pe cont propriu..
Cu toate acestea, excursia mi-a deschis ochii asupra călătoriilor, despre cât de mare este rezoluția planetei de fapt, cât de diferite pot fi lumile în care oamenii trăiesc pe acest pământ. Dar și despre ce a însemnat Egiptul antic și amploarea grandioasă a unei dintre primile civilizații antice cunoscute.
Egiptul antic este mai fascinant chiar decât se vedea de pe Discovery sau BBC Earth. Iar acesta a fost un lucru neașteptat pentru mine la acel moment..