Penteleu, raionul cu fructe de padure

14034821_10210243769871214_6857915589170890482_n
Până la urmă am găsit momentul potrivit și cel mai bun loc pentru a recupera somnul pierdut…

Am fost două zile, sâmbătă și duminică, în munții Buzăului, spre final de august. În prima zi am urcat prin pădure cu stânci, noaptea am campat la bivouac în pădure, am stat la foc și am meditat în beznă iar duminică m-am trezit cu capul limpede și am urcat pe vârful Penteleu – mic dar greu. Pe drum am mâncat foarte multe fructe de pădure. Asta pe scurt.

Îmi place efortul în natură oricât de greu ar fi urcatul. Cu cât sunt condiții mai rele cu atât mai bine, simți că trăiești. Cu toate acestea urăsc trezitul devreme în weekend după ce o săptămână întreagă ți-ai rupt creierii în date financiare la birou. Și ce nu îmi place la ieșirile de weekend este drumul spre munte și de la munte, plecând din București, întorcându-te. Stai ore întregi în aceeași poziție în care ai stat la birou doar că ești atât de aproape de evadare..

Dar astă eram eu cel de sâmbătă dimineața. Noroc că îmi făcusem bagajul cu o seară înainte. Chestia asta are și dezavantaje. Având atâta timp la dispoziție am pus în bagaj multe lucruri care nu îmi trebuiau: aparatul foto DSLR pe care nu l-am scos nici măcar o dată în această tură, panou solar, un hamac făcut pentru a fi transportat cu mașina cred, căci avea două bețe mari de lemn destul de greoaie, lingură de metal. Am ajuns astfel la vreo 19 kg într-un rucsac de 60+ litri. Foarte mult pentru o ieșire de 2 zile, vara!!. Dar am zis să nu mă dezobișnuiesc de bagajul de Mont Blanc..

O incursiune în sălbăticia din munții Buzăului, în care să mergem cu minim de bagaj, să dormim într-un loc super sălbatic, cu adăposturi improvizate, indiferent de condițiile meteo… Așa ne promisese Ioan Stoenică – o persoană excepțională, ghidul nostru în această tură – a se vedea pagina de ghizi.. bifat, bifat, bifat cu excepția minimului de bagaj, iar condițiile meteo s-au dovedit a fi perfecte..

Ce a fost interesant la această tură e că avea să fie, pentru cei mai mulți dintre noi, să dormim prima dată fără cazare, fără cort, fără nimic. Ei bine nu chiar așa, cu hainele pe noi, cu folie sub noi, cu folie peste noi, cu plasă de țânțari ș.a.. Și așa am și făcut, oarecum…

So.. ne întâlnim sâmbătă dimineața, 20 august, pe la 10 dar spre 11, în satul Varlaam din Buzău. Dacă faceți la fel, să aveți grijă să puneți o extra felie de șuncă în bagaj pentru că în sat sunt câțiva căței super draguți și super fomiști. De acolo am plecat la deal spre vârful Penteleu. Vremea perfectă, soare dar răcoare.

Am mers pe un fel de uliță, apoi printre grădinile oamenilor din sat. Deși în sat se găsesc câteva pensiuni, e clar că nu e genul de localitate în care localnici să fie foarte obișnuiți cu turiștii. Oamenii se uitau la noi ceva gen, ce fân or avea ăștia de întors pe deal de au la ei atâtea merinde..?

Am mers la început pe un traseu marcat, circa o oră, apoi prin păduri super sălbatice încă vreo 4-5 ore. Hint 1! Traseul a fost cel din episodul 26 al emisiunii “Pe poteci spre inima ta” emisiunea lui Ioan Stoenică de pe Travel Mix – o emisiune prea bună pentru un canal cam obscur, dar viitorul e în față pentru Ioan..

Traseul a pre14040042_10210243769271199_2730494436767148876_nsupus câteva zone stâncoase în pădure, păduri dese și întunecoase, unde ne-am cam zgâriat prin crengi, copaci căzuți, vegetație multă, urme de animale și multa liniște. Urcușul a fost unul aproape continuu, timp de 5-7 ore. Așa a fost urcușul, dar noi nu am urcat continuu. Ne-am oprit de mai multe ori, una din opriri sub un măr ofertant. Un alt măr cu mere pădurețe cât juma de deget și al dracului de acre dar bune era în apropiere.

Interesant la acest traseu a fost într-adevăr experiența vegetației în descompunere. Vezi un copac căzut, cu formă și culoarea unuia dur și când pășești pe el bocancul se scufundă în materia moale și totul e ca un covor natural din care iese iar viața. Ce este iar diferit față de alte ture pe munte este mixul interesant între stâncărie și pădure. Ajungi să te cam cațeri, dar asta pe stânci, în pădure. E genial. O parte din traseu este pe culme adică vale în dreapta, vale în stânga.. Ioan avea o denumire pentru asta dar am uitat-o.

Am ajuns astfel la un vârfuleț golaș cu priveliști spre Penteleu, cu o mică poiană înconjurată de pădure. Acolo urma să dormim, pentru a fi cât mai în mijlocul sălbăticiei. Ca să nu vă spun că pe drum am văzut mai mulți rahați de urs proaspăt ..rahatul, probabil și ursul.. Dar Ioan ne-a asigurat în mod repetat: săracii ursuleți se sperie mai mult ei de turiști decât noi de ei, dar spre deosebire de oameni, ei se sperie atunci când au un motiv și anume când e omul lângă el; noi ne speriem mai mult de ideea de urs, de ceea ce ne închipuim că e un urs. Oricum cineva spunea că ursuleții ăștia din pădurile mai de jos ar fi aduși din Polonia pentru a recoloniza zona și pentru a fi vânați de elita partidului comunist, cel de dinainte de ’89. Urșii autohtoni, ceva mai mari și mai sălbatici ar fi mai puțini, mai sus și mai ascunși.

Bineînțeles că tot drumul am stresat-o pe Ilinca – colega lui Ioan – sper că nu s-a simțit stresată – cu întrebări despre arbori. Nu știu de ce dar am avut probleme să rețin diferențele între molizi, pini, brazi și alte conifere silvestris nu știu cum. Poate și pentru că adulții le spun copiilor că toate conifere sunt brazi.. atenție la detalii adulților, copii au nevoie de detalii și de a fi tratați pe același nivel!

De fapt întâmplările din poienița vârfului golaș au dat și titlul articolului: raionul cu fructe de pădure. Zmeură, afine.. fiind în pantă, nu era distanță mare de la plantă pân’ la gură, dacă îți găseai poziția potrivită. Destul cât să ți se ia și să pleci.. ba nu, te mai întorceai de câteva ori să mai umpli o dată pumnul să vezi dacă nu cumva un pumn întreg are alt gust decât zmeură cu zmeură..

Asta până seara, sâmbăta. Apoi ne-am apucat de improvizat adăposturi din folii de sol (acelea care se pun sub cort). Mie mi-a luat cel mai mult timp, trebuie să recunosc. Asta pentru că am început prost. Am avut viziunea unei vizuine pff folosind lemne din jur, un fel de protecție împotriva urșilor mai aventuroși. Am intenționat să fac ceva mult prea complicat plus că în spiritul improvizației nu mi-am luat folie ca omul normal și astfel am pus cortul cu curul în sus, deasupra mea, iar sub mine salteaua gonflabilă și sacul. Am pus totuși și hamacul între 2 copaci să am o a doua opțiune. Când am văzut eu că aranjamentul era la granița mini taberei dar și când am văzut că te cam chinui cu opt-picioare și păienjenii care pare se au nevoie de dragoste și apropiere, am desfăcut hamacul și i-am folosit plasa pentru a ma încapsula cu sac de dormit cu tot în el (da, pe lângă cele două bețe enorm de groase hamacul avea în schimb plasă de insecte incorporată.. Hint 2! Foarte utilă pentru bivouac, recomand plasă de insecte de la Decathlon sau orice magazin de bricolaj. Nu că ai păți ceva rău dar dacă ai deja fobia de insecte în cap, nu poți adormi. Și sfoară suficientă mai recomand.

Hint 3! Interesant despre beevouac, de fapt bivouac, amicul meu Sebastian francez naturalizat în România spunea că este un cuvânt de care auzise des în Franța. Termenul vine într-adevăr pe filieră franceză, dar tot din origini germanice însemnând bi – wacht (watch sau gardă) gardă dublă pe timp de noapte, bineînțeles în campare și în condiții improvizate și mai departe puteți umple golul de informație singuri..

Seara am făcut un foarte mic foculeț, la care am prăjit cârnați, slană și cam tot ce aveam la îndemână. Fetele din grup au pus chiar și cartofi în staniol, dintre care unul a devenit un soi de cărbune pietrificat. Ne-am afumat bine – fără iarbă, ne-am afumat la propriu. Noroc că mi-am luat suficiente provizii de apă fiindcă până acolo nu prea am avut pe traseu.

Hint 4! Am testat prima dată pufoaica cumpărată cu 39 de euro din Chamonix. Bună treabă cu pufoaica, te încălzește instantaneu și moliciunea ei îți dă o senzație de confort. Dar e bună numai când stai pe loc pentru că altfel nu respiră și te încălzește prea tare, în mers. Pufoaica este ca sacul de dormit, poate fi din puf sau sintetică sau sintetic care imită puful. Materialul sintetic este ok la uzura și umezeală dar mai greu puțin pentru aceeași protecție termică decât puful.

Surpriza cea mare a venit dimineața! Nu, nu urs, nici opt picioare în gură. Am dormit excelent – asta era surpriza. Nu mă așteptam la asta. Mă așteptam ca prima experiență în aer liber să fie una chinuită. M-am trezit cu o senzație de limpezime și aer peste tot – în jur, în nări, în piept și în creier – așa cum nu m-am trezit niciodată. Hint 5! Au ajutat poate și dopurile de urechi. Pentru mine una din cele mai importante piese de echipament sunt dopurile – dacă nu dormi bine nici să mergi bine nu poți și nici să te bucuri de companie sau de ce este în jurul tău..

Astfel că nu am auzit cearta prezumtivă dintre două vulpi, în toiul nopții. Poate a mai ajutat experimentul de dinainte de culcare. Ioan a venit cu ideea să mergem în cerc la câteva zeci metri de tabără și, singuri, într-o tăcere absolută, să stăm, să medităm, să privim bezna, cerul plin de stele, formele întunericului, sunetul tăcerii, să ascultăm zgomotele păduri.. Un fel de izolare în beznă.. a fost foarte interesant. Orice zgomot repetitiv e ok după ce te obișnuiești cu el, știi de la ce e, ce-i cu el. Ciudate sunt cele bruște și neașteptate. Având în vedere că nu mai făcusem asta, am avut cu mine cu cuțit de supraviețuire – sau atac la cât de mare e – cu lamă de vreo 30 cm. Hint 6! Cuțit cu fierăstrău, plin de surprize utile pentru o eventuală supraviețuire, în mâner și în teacă, luat de la kaki.ro. 14067468_10210243787951666_2926911673051640634_n

Am folosit acel cuțit doar pentru a deschide câteva discuții despre cuțite, cum e să le cumperi vs să le faci singur. Dar atunci în noapte, pentru a studia o minunăție a naturii. Nu știu exact cum se numesc dar erau peste tot miriapode bio-luminiscente. Da, ați citit bine, nu licurici, un fel de 16 picioare cam cât o unghie mai mare care luminau în beznă, intermitent. Mie îmi părea că încercă să imite luminile stelelor dar că nu putea menține suficient lumina și obosind o licăreau – erau de aceeași intensitate aproape cu stelele, dacă ochiul ți se obișnuia bine cu bezna. Interesant e că luate pe lama cuțitului, încetau a lumina intermitent până le așezai frumos înapoi pe pământ.. Normal că a trebui să aprind frontala să vad ce sunt și probabil colegii mei or fi crezut că am trișat puțin în micul nostru joc. Însă le-am povestit apoi experiența mea divină.

Da, deci numai surprize: urși nu, poate și pentru că Hint 7! am pus mâncare – tot până și pasta de dinți – în copaci la vreo câteva zeci de metri de tabără. Licurici cu 16 picioare da. Trezit bine da, deci numai surprize.

O să credeți poate că dau prea multe detalii dar despre asta nimeni nu vorbește, de regulă. La început am avut probleme cu scaunul în turele de mai multe zile la cort în sălbăticie, în sensul că mai bine așteptam să ajung acasă. Unde, cum, cu ce? Ideea e să nu te chinui – poți găsi pietre sau copaci căzuți așezați în configurația ideală astfel încât să ai o experiență a tranzitului intestinal similară cu cea de acasă, mai bună chiar dacă iei în calcul priveliștea și sunetul păsărilor. Și ce rămâne este compost. Îți poți lua timp suficient pentru a citi un ziar :)) numai să fii departe de tabără. Perfect. Cu ce? Un pachet de șervețele e mai mult decât suficient pentru o săptămână.. bine depinde și de persoană.. iar apă în munții din România se cam găsește.

Asta înseamnă că, în timp, te adaptezi la orice, numai să fii o persoană normală, echilibrată și deschisă la nou în adevăratul sens al cuvântului, să îți placă natură și să vrei să te adaptezi. Și la dormitul la cort și la scaunul în natură și la dormitul fără cort și urmează, pentru mine, și gătitul în natură sau dormitul fără nimic deasupra. Iar după ce te obișnuiești, totul e potențat în natură. Ca bonus, primești senzația de libertate, că poți face orice oriunde, fără a depinde de 4 pereți, de toaleta unei benzinării infecte sau de camera de hotel..de sistem.. Fain nu?

14051604_10210243770671234_672581247844580527_nDuminica, cei care am trecut cu bine peste noapte.. toți 9 sau zece.. am pornit mai departe spre vârful Penteleu. Până la care am mai făcut circa 4 ore. Penteleu, mic și al dracu. La cât de mic îi vârful ăsta comparativ cu altele (1772 m) ai zice ca e o nimica toată să te urci pe el. De unde, panta abruptă și toată pline cu fructe de pădure. E foarte greu să urci și să mănânci concomitent.

Traseul ne-a răsplătit din plin. N-am văzut în viața mea atâta suprafață cu fructe de pădure. Merișoare, afine și zmeură. Până să ajungem la vârf, am ieșit din pădure într-o poieniță verde, Cerul era albastru albastru. Și pe jos printre verdele crud se vedeau câteva mici biluțe roșii. Țin minte cum Ilinca a zis ceva de genul cum, ai văzut merișor și nu l-ai luat.. mă gândeam că pff nu trebuia sa îl las așa.. De unde să știm noi ce avea să vină.. Au început să apară câte doi câte trei apoi tufe apoi și afine – apropo mai sunt unele albastre care seamănă cu finele dar țin alte plante (de soc cred) alea nu-s gustoase – și apoi zmeură..

Am mâncat toți până nu am mai putut. Ne-am intersectat cu un izvor, după vreo 3 ore de mers de la locul în care campasem. Ne-am scos bocancii și mâncarea și după toate astea, am mai mâncat niște fructe de pădure, normal..

14063795_10210243771231248_2773542489321615978_n
Nu-i și cazul rebelei din imagine care s-a cam prins de la cine stoarce mai mult cașcaval.

Și cum spuneam, toată panta spre vârf plină ochi. Aici avantajul că puteai să iei direct cu gura, unde panta era mai înclinată..

Pe vârf super fain, e ceva amenajat acolo, un fel de monument pentru fonduri europene cheltuite aiurea și nelipsita cruce odioasă, dar măcar ai un panou cu ceva informații despre zonă. Ioan ne-a făcut trecerea în revistă a munților care se vedeau de pe Penteleu – Vrancei și chiar Ciucaș.

Coborârea am făcut-o pe altă parte, pe lângă o cabană în renovare sau construcție, apoi pe lângă o stână, pentru a ajunge la mașinile lăsate strategic lângă un canton forestier (alte circa 3 ore).

Am trecut și pe lângă o stână. Hint 8! Aici dublu hint. Pe munte ce-i adevărat periculos nu sunt urșii sau celelalte animale, ci câinii de la stâne. Dacă ești singur și treci pe lângă o stână cu oi și câini, sună din start la 112. Câinii sunt foarte periculoși și până vin ciobanii sunteți în pericol. Sunt grupuri antrenate să apere oile și să atace restul.

Pe la un 4 sau 5 am ajuns la mașini și am plecat, restul nemaifiind relevant. Plecați am fost. Doar acasă ce am mai găsit niște merișoare în buzunare.

Hinturi:

Hint 1: Episodul 26 al emisiunii “Pe poteci spre inima ta” emisiunea lui Ioan Stoenică de pe Travel Mix

Hint 2: Foarte utilă pentru bivouac, recomand plasă de insecte de la Decathlon sau orice magazin de bricolaj. Nu că ai păți ceva rău dar dacă ai deja fobia de insecte în cap, nu poți adormi. Și sfoară suficientă mai recomand.

Hint 4: Pufoaica te încălzește instantaneu și moliciunea ei îți dă o senzație de confort. Dar e bună numai când stai pe loc pentru că altfel nu respiră și te încălzește prea tare, în mers. Pufoaica este ca sacul de dormit, poate fi din puf sau sintetică sau sintetic care imită puful. Materialul sintetic este ok la uzura și umezeală dar mai greu puțin pentru aceeași protecție termică decât puful.

Hint 5: Una din cele mai importante piese de echipament sunt dopurile – dacă nu dormi bine nici să mergi bine nu poți și nici să te bucuri de companie sau de ce este în jurul tău.

Hint 6: Cuțit cu fierăstrău, plin de surprize utile pentru o eventuală supraviețuire, în mâner și în teacă, luat de la kaki.ro. 

Hint 7: Mâncarea, inclusiv cosmeticele, se pun sus în copaci, la vreo câteva zeci de metri de tabără.

Hint 8: Câinii de la stâne sunt foarte periculoși mai ales dacă treci singur pe lângă o stână.