Marea Eclipsă Americană 2017

Marea eclipsă solară americană a durat doar 2min și 17sec, atât de lung fiind fragmentul de totalitate din 21 august. Principalul scop a fost a vedea eclipsa.. Însă cum SUA reprezintă un teritoruiu vast, cu multe provocari și atracții, eclipsa s-a dovedit a fi doar una dintre multele atracții ale turului pe continentul nord american. Astfel, “Marea Expediție Americană” ne-a purtat prin 8 state, de la un ocean la altul, prin mai mult de 6 parcuri naționale, 5000 de km de mers cu mașina și 3 zboruri interne. A fost o tură foarte densă în obiective, în care am descoperit o Americă cu nimic exagerată față de filme, așa cum le-am înțeles eu, și cu mult peste părerilor celor care fuseseră acolo înaintea mea și îmi împărtășiseră unghiurile de vedere apriori.

Am plecat din București pe 15 august cu obiectivul principal de a documenta și astfel fotografia eclipsa solară 2017, din partea central-vestică a SUA, statul Idaho. Am umblat prin State 17 zile în total (15 – 2 septembrie). Unii au rămas chiar o lună de zile, în plus față de programul oficial. În total am facut cca 30K km, zboruri RO – SUA și interior SUA.

Afis Expeditie SARM

Noi am ajuns mai întâi în NY unde am rămas 3 nopți, apoi am mers cu avionul în Salt Lake City (la mormoni), lângă locul de eclipsă și lângă parcul Yellowstone. A urmat turul cu mașinile, cca 5000 km prin parcuri precum Arches, Antelope, Grand Canyon, Route 66 și Las Vegas și apoi înapoi în Salt Lake. După care avion San Francisco, avion LA și avion spre București, cu sosire pe 2 septembrie în România.

Turul a fost organizat de Valentin Grigore – SARM (Societatea Astronomică Română de Meteori). O spun aici ca să nu mai revin. Dacă aveți ocazia vreodată să mergeți cu Valentin Grigore, oriunde, duce-ți-vă. Tot cu Vali am fost și în Canare doi ani la rând. Acest om este un personaj atipic, un spirit interesant, deosebit, tradiționalist dar exotic, duce fotografia la nivel de artă, iar în domeniul astronomiei de amatori și popularizării astronomiei este poate cel mai eficace. Față de ceea ce am avut inclus în excursie, costul a fost unul foarte bun, în condițiile în care prețurile de cazare au crescut semnificativ în perioada eclipsei (hint 1, vezi mai jos).

Am plecat la drum 27 de persoane, un grup pestriț, eterogen. Încă din NY ne-am splitat destul de rapid în funcție de preferințe (astronomii cu astronomii, familiile cu familiile, restul cu restul etc. .. de altfel cam așa am făcut în tot turul, cu întâlnirile de rigoare la aeroport și locurile de cazare. Asta nu înseamnă că nu ne-am înțeles bine.

Fiecare oraș american are farmecul său separat. SUA sunt un continent și nu poți caracteriza această țară corect în puține fraze. Însă pot rezuma că impresia generală este mai mult decât pozitivă. În primul rând oamenii, oamenii de rând, în permanenta deschiși, comunicativi, politicoși și lipsiti de stres. O altă impresie pozitivă este infrastructura – totul funcționează ireproșabil, pe teritorii vaste. Deși rețeaua este uriașă, este foarte eficientă. Contrar opiniei publice, nu am avut impresia că americanii irosesc resursele. Cu câteva excepții – și aici țineți iar cont că SUA sunt un stat – continent – oamenii de rând nu irosesc. Acolo fiind, mașinile acelea mari par cu adevărat necesare pentru a acoperi distanțele enorme, pentru a traversa terenuri dificile și pentru a gestiona terenurile agricole sau simplele proprietăți. Spre exemplu, numai în SUA am văzut bandă expres pe autostradă, gratuită doar pentru  3+ în mașină. Sau stâlpi electrici din lemn însă foarte bine îngrijiți și în general foarte multe construcții din lemn, case, garduri, infrastructură chiar și schele pentru construcții. Iar în parcurile naționale am văzut mai multă viață sălbatică și atenție, mai multe eforturi pentru protejarea acesteia, decât oriunde în lume.

Regulile sunt în general foarte clare. Autoritățile se implica indiferent de situatie, spre exemplu rangerii ieșeau din pădure și dirijau circulația atunci când era nevoie. Șeriful era ci agent de circulație dacă era nevoie.

Cu alte cuvinte, trebuie să vezi cu ochii tăi un loc și apoi să îți faci o părere, pentru că multe lucruri, mai ales cele aflate în lumina reflectoarelor, pot fi prezentate greșit, văzute cu alți ochi de oameni cu alte prejudecăți și ale filtre ale minții și ochilor decât ale tale.

Primul zbor ne-a purtat în New York, după o escală în Paris. În drum spre State am avut primul contact din excursie cu cetățenii americani, cu vecinele de scaun mamă și fiică. Atunci am procesat prima dată că americanii nu-s așa proști cum auzisem. O doamnă și fiica sa veneau din Armenia, din concediu. Da, culmea, știau unde este România și Europa și mult mai multe, despre multe. Cred că problema noastră, atunci când facem comparații între cetățenii diverselor state occidentale și români – așa cum avem mania să o facem permanent – este că nu comparăm mere cu mere și mere cu stafide.. dar asta este altă discuție.

New York

NY este o junglă urbană. Este un megaoraș și depășește ceea ce v-ați putea imagina în urma filmelor – o megametropolă fabuloasă. Bine, dacă ai o cultură dezvoltată a filmelor și în general a realității, te poți poziționa aproape de adevăr fără a călca piciorul pe teritorul american. Deși prefer în general natura, NY are un farmec aparte pentru mine.

În Big Apple am stat 3 nopți fiind cazați la Roosevelt Hotel. Sunt mai multe povești legate de originea frazei Big Apple: una ca fermierii din zonă spuneau ca sunt multe mere într-un pom iar NY pare un măr mai de soi între alte mere de duzină.. alta că doar NY este mărul cel mare, premiul premiilor – se pare că povesta a apărut într-un context de concursuri ecvestre. Dezbaterea a fost lansată de bătrânul și haiosul povestitor din turul cu barca pe răul Hudscon, în jurul Manhattanului. Oricum, povestea asta mai puțin a contat pentru mine dar este un zgomot de fundal plăcut.

Vedere din camera
Roosevelt Hotel – Madison Ave

Fain a fost faptul că ne-am cazat în buricul mărului, în Manhattan iar hotelul Roosvelt este pe bună dreptate cotat la patru stele.. hai poate ar fi de trei dar locația sa și patina nu te fac să reclami că e de 4. Condiții excelente și un mic dejun tipic american, omelte, șunci, cafea. Dar nici asta nu a contat așa mult. New Yorkul este cum il vezi în filme: străzi aglomerate dar nu ambuteiate, clădiri imense, clădiri mari și vechi, patina, un aer unic la propriu și figurat, casele acelea de cartier cu intrări faine, oameni idleing pe trepte și scări de incendiu în lateral sau în spate.. o mare de oameni pe străzi, străzile în unghiuri drepte și numerotate logic.

Este foarte simplu să te orientezi în NY. Străzile N-S sunt denumite cu numere care descresc spre Sud si indicația East/West. Spre exemplu hotelul este pe 45 West Avenue, lângă celebra Madison Avenue (care ar ține loc de 4th Avenue dar Madison sună mai bine).

Street art, graffiti on another level.

Prima dilemă când ajungi în NY este pe ce să dai banii. Una din hibele comunității de mici comercianți și furnizori din NY este că, dacă nu ești atent, te golește de bani fair and square, cu orice ocazie. Nu vă luați Pass-ul de NY, nu aveți timp fizic să bifați suficient de multe obiective incluse în cei 200 $ cât să merite, spre deosebire de a cumpăra biletele separat. Și da, cumpărați-vă adaptor de priză de acasă, în NY costă 20 $ un un amărât de ștecher.

Țeapă am crezut că am luat și cu cartela prepaid pe care am dat 70 dolari, în NY. Însă a mers destul de bine în alte orașe deși în NY nu prea mergea 3G-ul. (hint 5 mai jos).

Sincer, am văzut atât de multe în SUA încât nu îmi mai amintesc exact în ce ordine am vizitat obiectivele din fiecare oraș. Aș putea să fac un efort dar nu știu cât de util este acest lucru pentru cei care citesc. Aș putea să mă uit pe ordinea pozelor… dar asta e un subiect sensibil: am făcut atât de multe poze (peste 1000) încât mi-a luat săptămâni întregi, în timpul liber, să le sortez și să le selectez. În decembrie încă postam pe fb blogului pozele din august :)). Plus că la jumătatea turului am pierdut pozele de pe un card, poze pe care le-am recuperat abia acasă cu un soft plătit (hint 2 vezi jos).

Parcă am început cu Empire. Am mers să iau și eu un card țeapă ca tot omul dar doar pt o zi. Măcar să fie țeapa mai mică. Clădirea era destul de aproape de hotel.. ok, relativ aproape de hotel. Distanțele sunt foarte mari în NY ca în toată America de altfel. În cele 3 zile în NY nu am reușit să ies din Manhattan și m-am mișcat mai tot timpul. Este foarte mare și nici măcar nu am văzut tot, am pierdut obiective interesante (naveta spațială din Intrepid museum, muzeele de artă, alte cartiere afară de Manhattan) însă pur și simplu nu a fost suficient timp. NY poate fi o excursie în sine.

Empire merită pentru panorama metropolei pe zi la fel cum The Rock (Rockefeller Center) merită pentru panorama orașului pe noapte (merită pentru că poți intra în the Rock relativ ieftin, noaptea))). Din Empire ziua, poți vedea până la Statuia Libertății dacă ai vederea ok. Cozile sunt însă infernale..

Un highlight este ‘excursia’ cu liftul Empire State. Dacă liftierul are chef vă poate arăta performanța sistemului (hidraulic, electric?) de oprire/pornire/accelerare. Nu știu exact cum e făcut și mi-am propus să mă documentez însă merge instantaneu și liftul devine un fel de yoyo uriaș care se mișcă cu lejeritate maximă și în care ești tu, înăuntru. Și este rapid.

 

În a doua zi de NY am făcut turul cu barca. După Empire am luat-o pur și simplu înspre râul Hudson, la pas și am putut vedea de jos ceea ce văzusem de sus. Peste tot, obiectivele prezente în filme sunt identificabile ușor.

Deși în acest tur am avut program individual cu excepția etapelor de transport și a eclipsei, am făcut uneori grupulețe. Astfel că după mine s-au mai luat câțiva din grup. Pe drum am trecut pe lângă celebrul (petnru fotografi) B&H Photo și am reținut locația. Aveam să revin la acest mall de echipamente foto în fiecare din cele trei zile petrecute în NY. (hint 3 vezi jos). În barcă am fotografiat o fată cu un tatooaj superb făcut de prietena ei, manual, fără vreo însemnătate anume.

 

Turul ne-a purtat pe sub 19 poduri din cele 20 care înconjoară Manhattan.

Am urmat indicațiile prietenilor din NY și am renunțat la vizita comună la Statuia Libertății și la poza de grup în acel loc. A fost decizia bună. Am văzut statuia în splendoarea sa din barcă, locul ideal și pentru poze și pentru vederea de ansamblu. Ce să vă spun, turul cu barca chiar merită. Se ia ferry de lângă museul Intrepid, aproape de locul unde un pilot celebru (not Tom Hanks) a coborât avionul avariat pe râul Hudson. Se face un ocol complet al insulei Manhattan și din barcă vezi cam toate obiectivele importante de la țărm dar le vezi de pe scaun din barcă.. yey: statuia, podurile celebre (inclusiv Brooklyn Bridge), turnul One World Trade Center (Freedom Tower), o parte din Bronx.

 

Intrepid

Așa cum am spus deja, am ratat intrarea la Intrepid Intrepid Museum – Sea, Air & Space Complex.

S-a închis când noi am terminat cu barca apoi nu am mai ajuns. Intrepid Sea Air Space Museum – este muzeul amenajat pe portavionul USS Intrepid, activ in WW2. Muzeul găzduieste inclusiv naveta spatiala Enterprise (real one not the movie one, prima navetă ever).

Lângă docuri am văzut tot felul de clădiri futuriste, interesante. O clădire avea un promo gigantic pe care scria apartamente, de închiriat – 10k /lună chirie. Buuun.. Super ofertă. La prețul astă lucrez juma de an să stau o lună acolo, good..not.

De altfel am câteva obiective ratate – Memorialul 11 septembrie și interiorul muzeului Intrepid dar și închiriatul de biciclete în Central Park. Însă nu poți face totul.. mai ales la ce cozi sunt peste tot în NY. Coadă la pass, coadă la bilete, coadă la intrare, coadă la ieșire, coadă la trecere, coadă la lift, coadă la avion, coadă la coadă. E bine câteodată să marchezi câștigul (ca pe Wallstreet) și să zici ‘a fost bine, a fost destul’.

Central Station (Grand Central Terminal)

Am mai văzut Central Station ( de fapt Grand Central Terminal, așa cum este denumită oficial) – amenajată milimetru cu milimetru, cu materiale de lux, cam cum e Casa Poporului, dar fără marmură de Rușchița.

Rockfeller Center

Metroul NYez este așa cum mă așteptam, foarte adânc și foarte fain. Nu fain adică nou și sf ci fain adică vechi și cu patină fain. Am mers mult cu celebrul metrou (care de altfel este foarte ușor de folosit) și am ajuns pe Wall Street.

Taurul de pe WallStreet este asaltat de turiști, săracul. Nu e loc de poză doar tu cu taurul.. aviz pițipoancelor. La finalul articolului am și o poză cu taurul asaltat de turiști.

Cică ar fi 25k restaurante in NY City.

Eu nu am nimerit cine știe ce restaurante. Dar unde am fost, m-am simțit bine. Și cum îmi place Irlanda am țintit puburile irlandeze. Pe 46 cu 11th avenue Labsmark, irish restaurant.

Sunt și multe restaurante italiene, cam peste tot.

Într-una din seri am fost la the Rock, locul de care spuneam mai devreme că merită noaptea. Merită! Rockefeller Center, 30 Rockefeller Plaza, New York, NY 10020, USA. Doar să îți iei la tine baterii de rezervă și un DSLR pentru poze nocturne. Nu te lasă cu trepied, din pacate, dar poți sprijini aparatul pe ceva dahh.

 

Liftul din clădire este senzațional. Iată..

 

Imagini din și de pe Rockefeller Center sau Top of the Rock:

Două experiențe aș mai vrea să scot în evidență: piesa de teatru și muzeul de istorie naturală din Central Parc.

Lobby Hudson Theatre, înainte de piesa 1984

La teatru am ajuns datorită biletului cumpărat de Ghiță, un prieten din SUA al părinților mei. Omul are cunoștințe extinse despre toată America, fiind un turist de top, și de altfel un român aclimatizat cu succes în patria celor liberi. Teatrul Hudson, cam cât o sală mare de cinema de la noi dar boy… piesa.. slap my face and call me Sally. Deci.. nu am văzut teatru până la această piesă.

O piesă cu actori de Big Screen care jucau atât de bine, poate mai bine ca în filme. Am avut tot timpul impresia că la teatru, jocul actorilor nu se ridică la performanța din filme, poate pentru că în filme intervine dubla, regizorul, atenția asupra fiecărui cuvânt, expresie.

Natual History Museum

Însă la această piesă (1984, adaptare dupa romanul de Orwell), geee.

Efectele speciale, ca în filme. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost efectul cu flash-uri în care fără avertisment, au pocnit niște lumini ca fulgerul, și în timp ce lumea era amețită au schimbat complet decorul… Good, smart, but not smart afterall… Ochii au avut de suferit. Afară de asta… aș spune kudos cum zic snobii sau cheapeau. dar să zicem cool. Merită, pentru 50 $?? whaaat? Merită! Thumb is up. What up..

Despre Central Parc, ceva mai mare ca Herăstrău (care e destul de mare pentur un parc în oraș), dar cu mai multe alei în jurul lacului, foarte foarte fain. Muzeul de Istorie Naturală, știți, cel din filmul cu exponatele care prind viață… imens. Doar că în film pare cu exponate de jucărie, reproduceri și pare ieftin în general.

Ei bine, nu este, Este poate cel mai bogat și serios muzeu.. heavy.. din câte am văzut. Gândește-te la ceva.. e acolo.

 

Meteorit

Poți intra cam fără bilet (hint 4 mai jos) nu că asta ar fi important. Estimez că ți-ar lua cam trei zile să vezi tot din muzeu.. Au orice, partea de astronomy și spectacol 3D, de la aur aztec, la Inca, la fosile de Lucy, la cei mai mari și mai anonimi meteoriți pe care i-am văzut, cele mai rare minereuri și bijuterii.

Animale, de la cei mai ciudați crabi la o balenă în mărime naturală (din plastic probabil). You say it, they’ve got it… Merită.

China Town – în fiecare oraș american, dar o sa revin mai târziu pe acest subiect.

Mai merită și Times Square, mereu vezi ceva trăsnit pe acolo. Am stat aproape și ne-am intersectat cu tot felul de eventuri în Times Square, printre care niște domnișoare goale complet pictate în culorile americane.

Complet goale și complet pictate. De cine? Nu știu, nu contează, doar pentru el, cred că e un el, așa mi-ar plăcea să cred..În fine.. :)).

Seara merită să mergi în Brooklyn pentru a prinde Manhattanul la apus, în apropierea Brooklyn Bridge.

Dacă nu asta, atunci turul cu barca, aproape de apus.

În timpul turului cu barca, pe lângă pod, am apucat să vedem și alaiul lui Trump venit probabil să inaugureze ceva. Venise cu o suită de aeronave elicoptere-avioane, cum se poate vedea în una din pozele de mai sus. Peste tot în State am văzut litere mari pictate pe teren. Încă nu m-am documentat în această privință dar curiozitatea rămâne, revin..

Tot mai sus puteți vedea și pozele cu taurul și șobolanul de pe Wallstreet, despre care vă vorbeam. Și sus dar și în dreapta, alte câteva poze de pe wallstreet. Printre ele, Trump Building, NY Stock Exchange, Deutsche Bank NY.

În concluzie, în NY mergeți mult, sfatul e să vedeți cât puteți din ceea ce am scris mai sus. A și dacă puteți, ieșiți și din Manhattan, vizitați inteligent, fără tourist traps și poze pitzi.

Și dacă mergi în NY tre să mergi cu stil. Sunt în lume și în viață (în spațiu-timp) locuri în care te poți bucura că de cerul liber, în care te poți descătușa și mai sunt locuri în care te racordezi mai bine dacă adopți un stil elegant – ca să obții 100/100 puncte experiență. Asta dacă ești genul de persoană care poate fii mai multe și totuși doar unul.

Salt Lake – first encounter

Am zburat spre Salt Lake pentru a fi cât mai aproape de centralitatea bandei de totalitate e eclipsei. Înainte de a lua avionul spre Salt Lake City, am prins cel mai tare apus in aeroport ever. Iată.

Prima întâlnire cu Salt Lake a fost foarte scurtă, doar o noapte de somn, deoarece a doua zi devreme am luat în primire mașinile închiriate. Mi-a plăcut la mașină (afară de cutia automată cu care din păcate nu-s obișnuit în România – din păcate nu am cutie automată și din păcate trăiesc în România..:)) ) și radio prin satelit – genial. Dar rezervorul ciudat de mic pentru ce îmi imaginam că ar trebui în state – vreo 50l doar – și a mea nu e SUV și are 65.. trebuia alimentat cam des.

Aveam să conducem în total cca. 5000 km prin atingând statelele Idaho, Utah, Montana, Wyoming, Colorado, Nevada. Dacă mai adaug la listă și NY și California, în total am atins 8 state americane. Destul de dens pentru nici 3 săptămâni.

Cabana de pe Snake River, lângă Yellowstone

Din Salt Lake am luat-o spre nord, spre Yellowstone, celebrul parc cu geysere, păduri, animale și ape colorate. Parcul ar sta pe cel mai mare și mai periculos vulcan (inactiv deocamdată) din lume.

Până să ajungem să vizităm Yellowstone, ne-am focusat pe alegerea locului din care urma să mâncăm popcorn la eclipsă.

Ne-am deplasat la Island Park (270 locuitori), undeva la 470 km de Salt Lake și la aproape 2K altitudine pe marginea râului Snake . Acolo am și petrecut 3 nopți, pe marginea râului și la marginea pădurii, într-o cabană, la distanța de aproape 40 km de intrarea vestică în Parcul Național Yellowstone.

 

Eclipsa Solară

Campingul din Beaver Dick
Lacul de lângă campingul din Beaver Dick

Relativ langă Island Park, am găsit unul dintre cele mai bune locuri posibile pentru eclipsă: un parc de rulote/camping, pe malul unui lac (în care se putea înota) în localitatea Beaver Dick.

Beaver Dick himself

Haios cum sună, nu e ceea ce credeți. Beaver Dick a fost un personaj real, un respectabil cetățean englez, stabilit lângă Yellowstone spre finalul perioadei de vânătoare frenetică a castorilor din regiune. Ne-am trasat zona rezervată cu creta pe iarbă urmând ca a doua zi o parte din noi să exerseze cu echipamentul și alta să viziteze împrejurimile.

Eu am ales să vizitez deși nu aveam experiență cu noul obiectiv sh luat din NY și nici cu vreo eclipsă și nici cu filtrul solar. Dar a ieșit bine până la urma, cred.. după cum puteți aprecia mai încolo.

SARM România – Marea Eclipsa Americană 2017 a fost denumirea oficială a turului în SUA, proiect la care organizatorii au început să lucreze încă din 2015, motive pentru care am avut costuri foarte bune pentru toată perioada și condiții de cazare în banda de totalitate, pentru perioada eclipsei.

Lotul RO din camping
Valentin Grigore – organizator + un astronom japonez din altă echipă, foto credit n/a

Obiectivul principal al turului a fost de a documenta și astfel fotografia eclipsa solară  2017 din partea central-vestică a SUA, statul Idaho, zona Idaho Falls. Localitatea vizată era Rexburg, într-o zonă aridă, vulcanică. Însă așa cum spuneam, am găsit până la urma condiții mult mai bune în Beaver Dick (da.. ), parkingul de rulote lângă un lac superb unde se menționa clar: Interzis cu arme!

În camping, am obținut un preț modic pentru lotul nostru de iarbă, unde am instalat echipamentele. Erau foarte multe echipe din toata lumea, lânga noi o echipa de japonezi. Iar unul dintre japonezi se știa, culmea cu Valentin Grigore. Este mică sau mare lumea astronomiei? Noi românii, așa cum spuneam la început, am fost un grup eterogen, de 27, cel mai numeros grup de România pentru această eclipsă. A mai fost în State și o echipă organizată de revista Știință și Tehnică: Cătălin Beldea, Dumitru Prunariu și Alexandru Mironov.

Așadar, banda de totalitate a traversat continentul nord american prin SUA de la vest la est.

A fost o eclipsă remarcabilă iar noi am avut condiții foarte bune de observare din punct de vedere organizatoric dar și al vremii.

Traseul eclipsei

A fost un eveniment puternic mediatizat, fapt care a și generat un aflux de turiști important cu efecte și asupra disponibilității locurilor de cazare dar și asupra prețurilor.

Eu, dorind să profit cât mai mult de Yellowstone și neavând cu mine cine știe ce echipament, nu am facut exerciții cu aparatul în ziua anterioară și am mers să vizitez.

Noaptea este destul de răcoare în zona parcului, cam pe la 6 grade, însă ziua sunt cca 25 grade.

 

În ziua eclipsei, cerul a fost ideal, niciun nor. Dar noi aveam pregatit planul B la 70km distanță tot în banda eclipsei, în caz că nu aveam vizibilitate acolo unde eram.

După eclipsă, toți acei turiști care s-au îngrăădit în banda de totalitate au trebuit și să plece. Deși se spune ca a fost blocaj în trafic după finalul eclipsei, comparativ cu București nu a fost nimic. Eu nu am văzut niciun ambuteiaj, dar eu sunt bucureștean. Poate au ajutat și rutele alternative și sigur și dirijarea traficului de către autorități, care, acolo, nu au fost luate prin surprindere.

Căteva detalii despre Eclipsa din 21 august 2017:
– Perioada de vizibilitate a eclipsei: 10:15-13:00 LT
– Maximum eclipsei la ora 11:33 a.m. LT (17:33 UT). Durata totalității: 2min 17 sec.
– Loc de vizionare a eclipsei: Partea central-vestică a SUA, statul Idaho, Beaver Dick.

Link Harta Nasa a eclipsei, interactivă..

Pentru poza de eclipsă cu corona, cea de mai jos, am folosit aparatul meu vechi crop Nikon D5200 cu obiectivul de 300 luat din NY plus un extender de focală. Am ajuns la setările 420mm f11 1/25. În fotografie se poate vedea și steaua Regulus (low left). August 21, 2017, Beaver Dick, US..

În celelalte fotografii ocazionate de eclipsă am încercat să surprind soarele, soarele “mușcat” de lună, Baily’s beads și “inelul cu diamant”:

Lăsând procesul de fotografie la o parte, eclipsa a fost într-adevăr spectaculoasă, vizual vorbind. Și nu merită să o pierzi numai cu clickuri. În 1999, în România, aveam 17 ani la eclipsă și nu îmi amintesc să fi fost atât de impresionat așa cum am fost acum în State. Poate acum am fost mai self aware de acest fenomen fascinant. Sau poate a fost soarele mai mare în acest an.

Grupul fiind eterogen – nefiind toți din grup astronomi amatori, așa cum spuneam mai la început – am fost cam o treime cei care au fotografiat

eclipsa. Unul a prins din întâmplare un cadru fain cu un avion. Altul a montat în auxiliar și un GoPro pe un trepied improvizat din ..bețe. Eu la prima încerca de a fotografia o eclipsă și cu echipamente sub 600 de euro. Lângă noi japonezii care stătuseră peste noapte în frig și cu echipamente de zeci de mii de euro. Eu cred însă că și pozele noastre (ale mele mai sus) au ieșit onorabil.

Eu nu aveam filtrul solar potrivit pentru obiectivul vechi dar nou cumpărat așa că am improvizat și eu cu bandă adezivă ceva.

 

 
Am mai cărat după mine prin tot teritoriul SUA și luneta solară a Astroclubului București de diamemtru 50mm f/7 (focală 350) în filtru h-alpha. Un instrument foarte interesant și compact, produs în SUA. Ei bine în SUA s-a întors, noroc că nu a rămas pe acolo. Asta pentru că în avionul de San Francisco am reușit să uit trepiedul personal, pe care nu l-am mai putut recupera ulterior. Luneta fiind în h-alpha nu a fost foarte utilă la eclipsă însă am montat-o în acea zi, dedicată astronomiei, astfel că am reușit să vizualizăm toți soarele și prin această lunetă.
 
s-d: Dan Zăvoianu, Ioana Stelea, Alexandru Stelea – AB, în Monument Valley, câteva zile după eclipsă

De altfel, pe tot parcursul excursiei, am încercat să popularizăm și Astroclubul București (AB) cu bannere special concepute pentru acest eveniment. Am fost în total 5 membri ai Astroclubului București în turul din State ocazionat de eclipsa solară. Acest fapt s-a datorat faptului că în România comunitatea de astronomi amatori este realtiv restrânsă astfel că mulți ne știm între noi și ne intersectăm des. Am dat această explicație pentru că trebuie precizat faptul că excursia a fost organizată de SARM – Societatea Astronomică Română de Meteori. Dar adunându-ne din întâmplare și 5 membri ai AB, am profitat de această ocazie să popularizăm clubul acolo dar și să popularizăm și ceea ce am experimentat acolo, aici..

 
Bannerele făcute prin efortul unui membru al AB (Florin Micu – mulțumiri) și-au atins scopul, spunem noi. Am folosit bannerele atât la eclipsă cât și la astrofotografia de noapte cu arcul, cel de lângă localitatea Page, sau în diverse ocazii în Monument Valley și alte locații interesante.
 
Cu prima ocazie de la întoarcearea în țară, am povestit membrilor clubului experiența solară din State. Ocazie cu care am prezentat pe proiectorul clubului pozele din turul american.
 
Cred că amintirea eclipsei americane ne va râmăne mult timp în cap. Am primit însă și amintiri ceva mai materiale. Încă din America și apoi, în completare, la Sci-Fi Fest, în București, Vali ne-a înmânat timbre fotosensibile cu eclipsa – un suvenir foarte potrivit în urma acestei fantastice excursii.
Grand Prismatic Spring

Yellowstone

Yellowstone este probabil primul parc național înființat oficial. Are o suprafață cam cât două județe ale României. În fiecare zi cât am stat în zonă,  ne-am deplasat cca 200 km pentru a vedea diferite părți din acest parc plin de obiective. Ești peste 2000 m altitudine, dar fiind un platou, există vegetație ca oriunde jos și nu simți că ești așa sus.

 

Highlightul sunt animalele, geyserele și izvoarele termale în culori rasta. Grand Prismatic Spring e cel mai mare izvor de apă fierbite din SUA și poate al 3 lea din lume cu un debit de peste 2o00 l/minut.

Este situat la o altitudine de 2.216 m în platoul Yellostone iar temperatura apei are 70C.

Culorile sale deosebite sunt însă cel mai impresionant lucru – dispersia curcubeului. Și aici, ca și în alte cazuri, mai bine las imaginile să transmită informația.

Old Faithful

Grand Prismatic face parte din Yellowstone alături de celebrele geysere din care poate cel mai famios este Old Faithful. Pentru Old Faithful am așteptam să țâșnească la ora programată. Este un geyser natural foarte predictibil. Este fascinant! Erupe la intervale regulate (cam la 90 de minute) din 2000 încoace. Erupția durează câteva minute și poate atinge între 30 și 50 m.

Pe cât de fascinant este, bătrânul geyeser era folosit pentru spălatul rufelor înainte de 1900 :))). Nu că nu și-ar face treaba bine, apă caldă, regulată, presiune mare, gratis. Cum să nu îți speli rufe dacă turiști nu erau? Apoi am citit că nici măcar nu e cel ai mare geyser din parc dar este cel mai faimos. Poate datorită rufelor de acum 150 de ani.

Erupția sa lansează până la 32k litri de apă clocotită în aer până la 50 de m pentru câteva minute…

Timpul între erupții are o distribuție bimodală și depinde de mărimea erupției precedente. Poate fi estimată cu o margine de eroare de câteva minute. Predictibilitatea sa este dată de modul de acumulare a presiunii dar nu se știe exact. Este atât de predictibil încât au montat un ceas. Eu eram convins că este regulat de cineva. Nu, este cât se poate de natural.

În Yellowstone am mers foarte mult, cu mașina, dar și pe jos, pe cărări. Am mers câteva ore prin pădure spre un lac și aproape am fost atacați de veverițe. Animalele sălbatice nu se feresc de oameni. Am văzut vulpi, cerbi, elani, bizoni și multe păsări. Am văzut și semn de cărare pentru călăreț. Nu știi ce să faci din el când îl vezi prima dată. Ce înseamnă. Apoi procesezi. Ești în America.

În munții Teton există o pistă pentru biciclete la 2000 m altitudine și curățenie exemplară peste tot.

Este un parc fascinant și foarte mare și anu am destule cuvinte pentru descriere.

Mai bine las pozele să vorbească.

 

În parcurile din SUA, în special în Yellowstone, o să găsiți o faună cu totul diferită de cea din România, în special în privința comportamentului.

În primul rând, față de România, parcurile americane (că de aia sunt parcuri) nu îi făcute de formă ci chiar vezi animale peste tot, din familia căprioarelor, bizone, animale mici, animale mari, indicatoare atenție pume etc.

Prima dată când am zărit un cerb am oprit brusc mașinile, am coborât în grabă să prindem câteva poze. Surpriză, cerbul părea mai degrabă surprins de surprinderea noastră. Nu a tulit-o și nici nu a fost singurul pe care l-am văzut. Apoi ne-am obișnuit și noi cu atâtea animale încât nu ni se mai părea ceva ciudat.

Și asta zic de șosele, probabil mai adânc în păduri sunt și mai multe. Bizonii erau convinși să se dea la o parte de pe șosea de rangeri, care îi împingeau ușor cu camioneta. Turme întregi de bizoni pe câmpuri.

 

Am mers la un moment dat pe o potecă pe care erau semne, potecă pentru călăreți, atenție pume etc. Am ajuns al un lac superb flancat de munți.

La întoarcere, veverițele parcă înnebuniseră, lansând un adevărat concert sau mai degrabă se pregăteau de un atac.

Recunosc că mai degrabă mi-e frică de animăluțele mici și rele decât de cele mari și timide.

Legat de Yellowstone, ar mai fi de menționat centrele de vizitare care nu ar trebui ratate și de altfel nici nu prea pot fi ratate deoarece sunt peste tot, la toate intrările în parc. La aceste centre puteți face o pauză wifi, suveniruri, mâncare, cafea, informații, hărți, chestii gratuite, badge-uri pentru certetași. Btw, copii pot completa un chestionar în fiecare astfel de centru, și dacă răspund bine la întrebări primesc câte o insignă. Dacă strâng nush câte insigne primesc una și mai rară. Totul pentru a încuraja strângerea de informație, procesul de învățare etc.

 

În Yellowstone și în America în general (așa cum spuneam mai devreme că totul pare că este mai mare) vezi o mu

lțime de cascade împunătoare cu nu ai să prea vezi în Europa. Am trecut pe lângă astfe de cascade.

Și nici drumul în sine prin aceste parcuri nu e o corvoadă ba o plăcere.

Drumul șerpuiește printre cascade, munți, râuri, lacuri, geysere. Peste tot sunt locuri în care poți opri și vizita organizat.

Drumul în sine e fain.

Nu știu de ce, pe alocuri, pădurile erau uscate și puteai vedea un fel de avalanșe de copaci.

Cineva spunea că ar fi alunecări de teren, altcineva că o boală a copacilor, poate din toate câte puțin.

În localitățile din împrujurimea parcului poți găsi lucruri specifice americanilor de munte, de la piei, blănuri de castori, cizme de cowboy, minerale,

diverse suveniruri.

Eu mi-am luat magneți (normal că am colecție), o coadă de animal, o pălărie de cowboy, un cuțin cu mâner de cord de cerb și lamă de obisdian (dragon glass pentru cei care se uita la Game of Thrones). Blana e însă ecologică adică fake și mânerul probabil al unui corn de cerb pierdut și nu tăiat de pe cerb. Cerbii își mai lasă din coarne..

 

Salt Lake City

 

Prin Salt Lake am trecut de 2 ori. Prima dată dupa Yellowstone, când am rămas doar o noapte apoi am închiriat mașinile pentru ceea ce urma să devină o aventură de 5000km prin parcurile dinspre sud, Route 66, Las Vegas și înapoi.

A doua oară când am lăsat mașinile și am luat apoi avionul spre San Francisco.

Salt Lake este un oraș mai american decât celelalte megametropole internaționale și cosmopolite sau atracții turistice. Este un oraș micuț, de vreo 200k locuitori,  în mijlocul unor munții gălbui verzulii, lângă lacuri.

Oamenii par foarte dar extrem de politicoși, orașul este ciudat de curat și plin de clădiri publice, parcări subterane, lucrări de infrastructură foarte utile locuitorilor. Este orașul mormonilor și are foarte multe astfel de temple, cu statui aurite pe acoperiș. Despre religia mormonă ar fi interesant să citiți. Nu aș dori să fac prea multe referiri la religie însă pe mine personal m-a nedumerit cum un oraș atât de curat și bine funcțional, atât de primit și cu oameni atât de politicoși, este capitala unei religii atât de cretine.

Până și vehiculele utilitare erau gândite cu cap. Spre exemplu, aveau cauciucuri albe pentru a nu murdări pavajul. Deși acum nu respect cronologia

Celebrul Arc de piatra din Arches, in fundal

evenimentelor, la a doua vizită a Salt Lake, în aeroport, am prins un apus superb de soare.

Arches, Moab, Dead Horse

După etapa Eclipsei și etapa Yellowstone, am trecut mai departe, la alte locuri fascinante, că doar nu era să râmânem acolo, oricât de frumos ar fi și oricât de curat ar fi aerul. Am condus aproape 900 km spre sud sud vest, până în Arches National Park, lângă localitatea Moab.

Ne-am deplasat prin platoul Colorado, având alocate max 12 ore pentru drumul cu multe opriri pe traseu. Aici alte minunății, arcuri sculptate de apă și vânt. Ne-am cazat la Hotel Super 8 Moab 23/24 și 24/25.08, unul dintre principalele obiective fiind ieșirile foto în zonă, seara sau noaptea.

Dragon Ball Z

În afara temperaturilor destul de ridicate pe timp de zi, locul este incredibil. Cerul era de un albastru pur, fascinant. Și totodată locul perfect pentru astrofotografie de noapte.

Din nefericre pentru noi, Arches era în renovare și după ora 7 seara nu mai era permisă circulația în parc. Astfel că am schimbat planurile de fotografiere pe timp de noapte a Celebrului Arc de lângă Moab cu planul B – plan B identificat pe moment.. Din fericire am aflat de Corona Arch, tot lângă Moab dar ceva mai departe decât cel mai faimos arc. Corona Arch este în afara parcului Arches.

Desigur, în State totul are indicații și este amenajat pentru turiști. Ba chiar ai impresia ca toată țara este făcută pentru a fi vizitată.

Corona Arch, obiectiv turistic la care se ajunge dupa un trek de circa 1 h noaptea

Centre de vizitare peste tot, indicatoare, cărări, drumuri etc. Însă la Corona Arch eu am ajuns prima dată noaptea, astfel că am mers cca 3 km pe timp de noapte fără să știu exact drumul ci doar cu aproximație direcția.. și sensul.

La destinațe urma să dăm de alți membri din grup dar la început nu știam asta. Am fost eu și încă un coleg cu care am decis să ne aventurăm în beznă. Aventura aceasta a fost interesantă în sine, cu frontale noapte pe marginea canionului săpat de răul Colorado. Cu pașii printre roci, pe stânci netede, în întuneric, sub cerul plin de stele.

Am ajuns și nu am regretat. . Iată aici pozele făcute cu Corona Arch.

Din păcate nu am echipament foate bun pentru astrofotografie. Se impunea un obiectiv larg și luminos și la modul ideal o montură sau un tracker pentru stele. Nu am avut decât obiectivul de kit 17-55 (f 3.5) cu lentile din plastic al entry-ului DSLR Nikon 5200. Merita un wide.. dar csf ncsf.

În 24, de dimineață, am făcut o vizită la Dead Horse Point State Park și apoi am plecat spre Arches National Park, pe timp de zi. Despre monumentele din Arches nu pot spune mai mult decât pot spune pozele, care de altfel nu au mai necesitat deloc editare pentru culori, contrastul fiind atât de interesant între albastrul cerului și roșul stâncilor.

Juniper Tree din Dead Horse Point State Park
Tipul e actor dar scena nu a fost deloc regizata.

În fața mea, la un moment dat, doi americani, ea și el, încercau de ceva vreme un cadru bun de poză cu abdomenul lui. Asta a presupus ca ea să adopte anumite poziții.. mai puțin ortodoxe. Nici echipamentul nu îi ajuta prea mult.

Astfel că am luat inițiativa, le-am făcut poze fără să știe (cu gândul inițial de a avea o amintire haioasă cu doi tăntălăi) apoi le-am oferit contactul meu pentru schimbul de fotografii. Mai târziu am aflat că tipul era un actor, jucase în câteva seriale de succes HBO.

 

 

 

Obiectivele de vizitat în Arches sunt cam așa:

  • La Sal Mountains Viewpoint,
  • Courthouse Towers (doar oprire scurtă),
  • Balanced Rock,

    Balanced Rock ..ei nu vad ca noi opere ale dacilor ci exact ceea ce este.
  • Turret Arch,
  • North Window,
  • Double Arch,
  • Parade of Elephants,
  • Cove of Caves,
  • Delicate Arc Parking + traseu pe jos, cel mai lung,
  • Delicate Arch – cel mai important obiectiv,
  • Fiery Furnace Viewpoint – doar stop în buclă (dacă e timp),
  • Sand Dune Arch,
  • Skyline Arch (se vede din drum),
  • Devil’s Garden Trailhead (parcare buclă), apoi traseu pe jos,
  • Pine Tree Arch,

  • Tunel Arch,
  • Wall Arch,
  • Partition Arch,
  • Navajo Arch,
  • Landscape Arch,
  • Double O Arch,
  • Devils Garden,
  • Private Arch,
  • Top Story Window,
  • Dark Angel + întoarcere pe la Double O Arch sau cu ocolire pe partea opusă.
  •  

 

Canyon lands

Canyonlands National Park (a nu se confunda cu Grand Canyon, Arizona) se află în sudestul statului Utah fiind unpeisaj dramatic sculptat de același râu Colorado. Parcul a fost înființat mai târziu decât celelalte, în secolul 20 și se află lângă Arches oarecum.

Deși nu am stat mult și nu pot scrie nush ce aventuri memorabile, cele mai bune poze parcă aici au ieșit.

 

 

 

 

Canyonlands

 

Mai multe fotografii din Canyonlands și Dead Horse State Park

Monument Valley

Traseul Moab – Monument Valley are cca. 240 km. Pentru Monument Valley trebuie să rezervi câteva ore bune dacă nu o zi întreagă.. deoarece acolo ar merita și ture pe cal și mult mai multe decât am făcut noi, în câteva ore.

Monument Valley se află tot în ținutul indienilor (Nabajo și alții) și este format din acele formațiuni incredibile, sculptate de ape, vânt și zei pe care le-ați văzut probabil în reclamele cu țigări Marlboro Country. (cei născuți în anii 80 sau mai devreme sigur le-au văzut).

Prin acest parc mergi cu mașina, asta dacă nu vrei să te oprești la Visitors Center sau la restaurantele de acolo și să privești monumentele cu binoclu.

Așa cum spunea, sunt opțiuni și pentru tururi ecveste și am reușit să obțin câteva poze cu veritabili cowboy. În parc, caii erau clar pentru turiști însă trebuie să amintesc aici faptul că mai peste tot prin vest/ sud vest (și noi nu am fost în Texas) am văzut la șosea locurile special amenajate pentru Rodeo și nu mi se păreau neapărat turistice ci pentru americanii din zonă.

De altfel, în Monument Valley mi se pare că am luat cele mai reușite poze din punct de vedere al contrastului și culorilor. Nici nu au necestiat foarte multă editare, așa vii erau culorile în realitate.

Contrastul între roșiaticul stâncilor, ruperile bruște de formă pe fundalul cerului albastru pictat sau pe fundalul norilor albi..

 

 

Page și Horseshoe Bend

După Monument Valley am continuat traseul încă 195 km până în localitatea Page, pe malul fluviului Colorado. În Page am avut, seara, surpriza unui curcubeu dublu formidabil, clar și complet. Eram la Danny’s la masă, ne uitam cu ploua puțin iar un iepure era pe partea cealaltă a geamului mare ronțăind ceva. Apoi am văzut curcubeul și am ieșit afară. La poze evident.

De altfel aici e de menționat una dintre caracteristicile celor mai multe zone din SUA. Vezi mereu chestii grandioase. Vezi orizontul, în întregime. Nu sunt foarte multe elemente care să îți blocheze privirea, în afara marilor metropole. Vezi foarte departe în orizont, de jur împrejur și poate din acest motiv ai impresia că totul este magnific, mai grandios. Așa am văzut și curcubeul dublu din parcarea Danny’s din Page, de la un capăt la altul, aproape deasupa noastră, în toată splendoarea.

Apropo, pe drum merită să vă opriți la Cindy’s sau Danny’s. Sunt fastfood respectiv restaurant de șosea dar sunt așa bune. Mai ales Baconator și Son of Baconator de la Cindy sau Coastele de porc de la Danny.

În 25/26.08. am făcute diverse vizite prin împrejurimi: Lake Powell (lacul ocazionat de barajul de pe fluviul Colorado), la  4 km distanță, și Horseshoe Bend aflat la 10 km distanță. De aici se poate vedea un apus fain.

Potcoava fluviului Colorado Horseshow Bend am vizitat și ziua și noaptea. Eu am ajuns prima dată noaptea, la astrophoto. Am mers pe cărarea de nisip și piatră până nu am mai putut înainta ușor (dar am mers ceva mai puțin decât în episodul cu Corona Arch). Și bine am făcut, intuiția mi-a dictat corect. Ziua am revenit în același loc și am văzut că de fapt aceea era marginea canionului imens săpat de râul Colorado.

Iată aici pozele de noapte făcute pe marginea canionului, cu Calea Lactee.

Potcoava în sine este magnifică. De altfel, cred că o sa folosesc cam des cuvintele magnific, fascinant, incredibil. Dar nu am ce face, așa este. De altfe, Potcoava este bună și pentru apus și pentru răsărit. Mă refer iar la poze.

Canionul Antilopei

Pe 26 august, fix la ora 11, am avut programată o vizită cu ghid (indian Nabajo) la Antelope Canyon (Canionul Antilopei), situat la 10 km distanță.

Canionul Antilopei se află, ca și Monument Valley, în ținutul indienilor și mai toate facilitățile în zonă, dacă nu toate, sunt gestionate de indienii care se identifică cu diverse triburi, ca origine. Cei mai mulți par a fi Nabajo, ghizii noștri fiind tot din această nație. Cu acest canion sunt acele imagini celebre mai ales pentru wallpaperurile Windows. Și iar nu este nimic exagerat. Am crezut că ceea ce vedeam în poze este foarte mult editat sau poate doar anumte porțiuni sunt așa, nu toate. Este spectaculos.. nu este mare diferență între imagini si realitate.

Roca este destul de fragilă, roca de sedimente, săpată de apă. Deși are denumirea de canion, nu se compară deloc ca mărime cu canioanele consacrate. Este mai degrabă un fel de peșteră fără tavan, îngustă, roșiatică, cu pereții de glasspapier. Dar fascinantă. Și periculoasă. Cu ceva ani în urmă, o viitură a surprins un grup de oameni care de altfel și-au pierdut viața în acest minicanion.

 

Grand Canyon

După prânz am plecat pe Highway 89 către Grand Canyon Village. Am mers cam 200 și ceva de km și am ajuns dupăamiaza la Hotel Yavapai Lodge East unde am stat 2 nopți.

Astfel, la Grand Canyon am ajuns dupa ce am străbătut mii de km între Yellowstone și Las Vegas. Cel mai mare canion din lume este efectul unui fenomen de eroziune a răului Colorado și poate nu numai (alături de teorii de viituri uriașe) pe perioade de timp de ordin geologic.

Am avut noroc să găsim loc cazare în Grand Canyon Village, localiate construită special pt Grand Canyon. S-ar putea sta numai aici în zona săptămâni întregi. Atât de mare și fascinantă este zona.

Noi am stat 2 zile într-unul din minihotelurile din ‘sat’. Se pot face excursii coborând în Canyon, pe mergine pe unde vrei, excursii care se pot întinde pe zile întregi.

În Grand Canyon Village merită apusul de soare, în august acesta fiind undeva în jur de ora 19 dar și fotografie nocturnă.

Așa cum este afișat peste tot (amintesc aici că orice obiectiv turistic american mai important are cel puțin 3 centre de vizitare dar faine nu ce vedeți pe la noi), primii europeni moderni care au văzut canionul au fost spaniolii.

Nu au rămas, probabil i-a interesat mai mult america de sud… Localitatea este legată de restul de cale ferată. inauguratî in 1901.

In Grand Canyon Village am vazut pentru prima dată jumătate de magazin (mai multe rânduri) dedicate soluțiilor de hrană pentru hiking/trekking. Pungi de mâncare deshidratată, ustensile de filtrare a apei, de gătit.

De altfel americanii, inlucisv canadienii, au o cultură a outdoor-ului la un nivel care nu poate fi regăsit în majoritatea statelor europene.

Nu prea sunt oameni, bogați sau săraci, artiști sau tehnici, puternici sau firavi, care să nu fi ieșit pe munte, cu cortul sau la pescuit măcar în copilărie.

Hoover Dam

Hoover Dam a fost pentru noi în drum spre Las Vegas, la granița dintre Nevada și Arizona. Pot spune că merită cu desăvârșire de vizitat. Ca peste tot, cum v-ați obișnuit deja, au centre de vizitare foarte bine puse la punct. Se poate vedea de dinafară, se poate merge pe baraj, după un mic control de securitate, și se poate intra în muzeul amenajat înuntru evident.

Fără a înșira aici istoria barajului, merită menționat că acest monstru man made a fost făcut în doar 5 ani, în timpul marii crize de supraproducție, între 1931 și 1936 cu tot ceea ce presupune proiectarea și construcția unui baraj.

Peste o sută de oameni au murit pentru a construi acest baraj impunător care ar fi la aproape fel de gros jos, la bază, cât e de lat.

Eforturile de prospectare și îmblânzire a fluviului Colorado începuseră însă chiar înainte de 1900, cam în aceeași perioadă istorică în care ceilalți ameicani își spășlau rufele în Old Faithful iar noi ne câștigam independența față de turci, nu că ar avea vreo legătură aceste lucruri.

Langă barajul Hoover este, cum e și normal un lac. Lacul Powel. Aici americanii se dau în bărci. Îi vezi cum vin cu camionetele lor sau mașinile japoneze (la mare modă în state), mașini care nu trădează vreo avere (deși camionetele ascund sub capotă motoare imense), bărci super luxoase.

Route 66 și Las Vegas

Las Vegas e o experiență de noapte prin excelență. Am ajuns însă ziua, după 433 km cât a fost traseul Grand Canyon Village – Las Vegas.  Pentru a merge pe faimoasa Route 66 (de fapt pe Historic Route 66, o mică porțiune din ceea ce a fost inițial), se iese de pe autostrada 66 și se înlocuiește o distanță de 139 km pe autostradă cu o distanță de 166 km pe Route 66.

Ce este interesant de notat, în această parte de State, am observat de multe ori, din mașină, miros de cânepă, pe km întregi, cu intermitențe. Acum nu știu ce fel de cânepă, dar sigur mirosea a cânepă. Nu am mare experiență cu cânepa dar știu cum miroase. De altfel am observat și rețelele de irigații. au irigații peste tot, chiar și pe platou la peste 2000m altitudine, cultivă și irigă pe suprafețe gigantice. Sunt clar self sustainable.

Pe Historic Route 66 părțile interesante sunt capetele acestei porțiuni – Seligman și Kingman – și câteva puncte pe traseu (eu am identificat doar unul – o benzinărie veche sau mai bine spus “conservată” și turistizată). Deși puteți găsi locuri autentice în împrejurime. Însă aceste puncte de care vă spuneam, exact la șosea, nu prea mai sunt autentice. Cu toate acesta găsiți obiecte autentice și multe suveniruri Americana. Noi am prins într-o benzinărie o atmosferă faină creată de decor (mașini vechi, pompe vechi de benzină, reclame vechi gen Coca-Cola), o căntâreață blues la o orgă pe prispă și un grup de bikers pe Harley, culmea germani (turiști mai speciali).
Germanii aveau se pare cca 5000 km parcurși deja pe motociclete și erau la a doua încercare de acest tip. Dar arătau fix ca niște bikeri Hell’s Angels americani. Dacă nu intram cu ei în vorbă, nu am fi aflat de unde sunt.

 

 

 

Las Vegas… stele în mijlocul deșertului. Ne așteptam să fie cald. Și a fost. Poți traversa aproape tot centrul mergând dintr-un casino într-altul și din hotel în hotel. Și este bine, au aer condiționat. Și atât de multă energie încât de multe ori nici nu pun vreun paravan între zona cu 20 de grade cu aer condiționat și zona cu 45. E Vegas, acolo există risipă prin excelență. Însă nu este o caracteristică a americanilor. Doar în Vegas și în câteva zone similare.

De notat că Macao este de câteva ori mai mare decât Vegas ca și revenue.

Dar back to Vegas, când am ieșit afară din aerul condiționat, senzația a fost că mi-a pus cineva uscătorul de păr spre față. De văzut neapărat este fântâna celebrului Bellagio.

Este impresionantă și din punct de vedere tehnologic. Ceva mai mare ca old Faithful. și mai precisă, dar cu siguranță nu mai old. Kitschul nu durează cât durează natura. Bine, asta dacă nu explodează întregul Yellowstone. Și atunci se termină și predictibilitatea geyeserului.

 

Las Vegas e plin de ciudați dar e interesant.

In costum de baie prin hotelurile din Las Vegas

Așa cum ziceam, e plin de kitsch dar este un kitsch afișat pe față, nu ascuns, un kitsch original dacă vreți.

Luxul de prost gust, magazinele de lux sunt peste tot dar este asumat. Și din acest motiv nu este deranjant.

Ohh dar pitzipoancele de la noi ar fi în rai acolo. (Probabil acolo se duc pitzipoancele când mor înainte de a ajunge soțiile sclave ale cocalarilor și smardoilor..)

Eh acolo e un kitsch dar fără smardoi și cu câteva minunății tehnice, totul pe un fond de luminițe de vreo 1000 de ori mai multe decât cele de Crăciun din București.

Așa cum spuneam, poți traversa aproape tot centrul mergând dintr-un casino într-altul și din hotel în hotel, iar fata din imagine făcea întocmai asta, în costum de baie, ieșită din piscina unui hotel, probabil avea treaba în alt casino.

San Francisco

Pentru a ajunge din Vegas  în San Francisco am mers înapoi în Salt Lake City cca 700 km :)) bifând astfel un total de vreo 5.000 km prin Statele Unite. Am predat mașinile și ne-am pregătit de zborul intern spre San Francisco. Am avut alocate zilele de 29 și 30 august pentru San Francisco cu apusul la podul Golden Gate în minte.

Ceea ce parea fi sedinta photo pentru o nunta

Golden Gate Bridge.. poate este vechi dar este imens. Și o operă de artă roșie. Nunța de roșu american, ceva mai pal decât cel sovietic, mai blând. Mai mare decât podurile noastre peste Dunăre.. A fost construit între 1933 și 1937, cam în același timp cu Hoover Dam, când americanii s-au pus pe construit ca să iasă din criza de supraproducție, cam în același timp în care nemții s-au pus și ei pe construit și făcut arme. La vreo 60 de ani de când americanii ceilalți spășau rufele în Old Faithful.

Golden Gate, mare, roșu și frumos. În SF am închiriat biciclete și a fost una dintre cele mai bune idei ale turului american. Cred că am facut vreo 40 km în total, pe străzile în pantă pedalezi doar 10 metri, la început, până ți se termină benzina, atât de mare unghiul pantei. Cel puțin noi, doar atât am reușit. Mă gândeam la faptul că dacă, în SF, pleci de acasă spre piață sau spre o întâlnire, pe jos și îți uiți cardul sau altceva acasă ai pus-o. De plecat, dacă pleci spre jos și ai uitat cardul acasă, mai bine cerșești ceva decât să urci iar panta aia :))).

Apoi docurile sunt elementul principal. Acolo poți să mănănci fructe de mare și să te iei de leii de mare gălăgioși sau să faci poze pe la apus. În SF am fost la docuri și am luat masa de prânz la un restaurant BUba Gump – restaureant cu tematică din celebrul film Forest Gump. Acțiunea filmului este complet ficțiune iar restaurantele Buba Gump se găsesc cam peste tot în state unde există coastă. Funny, am comandat creveți cu cartofi. Cartofi aveau și sos. Am primit furculiță doar la cerere cu comentariu și zâmbet – scuze, se vede că ești din Europa, noi aici mâncăm mai mult cu mâna. :). Au o apreciere deosebită pentru europeni, în SF.

Am crezut că străzile înclinate din San Francisco sunt rare. Însă nu sunt excepția, sunt regula. Aproape toate străzile din SF sunt în pantă.

Este incredibil cum opresc mașinile la trecerile de pietoni și cum se parchează. Și chiar opresc la trecere oricât de mare ar fi panta, fără claxon. Poate îi ajută cutiile automate sau poate și bunul simț.

În toate orașele americane mai mari, există și se extind China Town-uri. Dar nu îmi închipuiam că sunt atât de mari și atât de china.. În SF, China Town este aproape de cea mai vizitată zonă, docurile. (De altfel și în LA este în centru, doar la noi s-au ascuns în Colentina). Dar delimitarea este foarte bruscă.

China Town – toată lumea e asiatică, la o stradă distanță, în afara zonei, nu mai e. Fără a fi politically corect pot spune că diferența de curățenie și civilizație este evidentă în detrimentul zonelor populate de asiatici.

În China Town totul, de la prețuri, la polițiști, reclame, ziare, bătrâni copii, toți sunt chinezi, cu excepția unor turiști și a muncitorilor de la o firmă de cablu (care probabil au venit cu cablul din altă zonă și trebuiau să îl treacă și pe aacolo). Magazinele sunt mai ciudate – cam cum erau la noi în comunism (nu știu de ce e așa), mai sărace și mizeria mai multă. Te uiți la mașini și șoferii sunt în majoritate tot chinezi. Oare unde se duc, doar de la o stradă la alta?

Oakland Bay Bridge

SF este orașul permanent în ceață. Și așa este dar nu tot orașul, nu tot timpul. Însă puteai vedea la distanță cum ceața sau norii foarte coborăți acoperă clădirile mai înalte, în diverse părți ale orașului. Mai degrabă nori coborâți decât ceață.

Podul merită văzut pe zi și merită făcută asta de pe unul dintre dealurile adiacente, până la apus și după. Dar înarmați-vă cu haine antivânt și apă. Las pozele să descrie mai bine atmosfera.

Ce ar mai fi de notat este că celebra Berkley este în golful SF, că SF pare un oraș al nebunilor, hippie loving city, că este cel mai european like city din State și cel mai democrat.

Am auzit că au tendința să se scuze că nu sunt europeni.

 

Au mașini ceva mai mici decât în restul Statelor Unite. Mai este de notat sucul de castravete pe care l-am văzut în magazine, deși nu l-am încercat. Și faptul că nu prea au perdele la case, cam ca în Amsterdam.

 

 Los Angeles

Pentru Los Angeles am avut 31 august și 1 septembrie.

Masinile romanului cu business de transport in LA

Primul cuvânt este Întinsss. Foarte întins. În LA am văzut de altfel prima zonă din SUA cu o densitate ceva mai mare de mașini de lux, mai mare decât în Nordul Bucureștilor. Da, contrar zvonurilor, americanii, deși au bani, sunt foarte economi.

În principal vezi mașini ieftine, americane sau japoneze. Sau camionete mari și scumpe dar de care probabil chiar au nevoie (așa cum spuneam mai devreme legat de terenurile agricole și întinderile mari de pământ).

În prima zi am avut programată o excursie cu autocar și ghid român prin Los Angeles. Ne-am cazat apoi la Hotel Metro Plaza pentru două nopți, fix în centru, dar fix în cartierul chino/hispanic.

În LA simți bogăția și luxul dar și sărăcia celor care au ales să nu facă nimic constructiv.

E greu de crezut că poți ajunge homeless undeva în SUA dacă nu ești cumva afectat psihic sau psihologic și dacă ai o școală cât de cât. Dar faza e că în State și homeleșii par politicoși și își vad de treaba lor, nu te simți agresat de mitocănism ca în România. Sau poate expresia de est european, încruntarea aceea reflex pe care o afișăm în locurile publice după zeci de ani de experiență în fundul Europei, îi șinea deoparte :)).

M-am întâlnit în LA cu o veche prietenă, din liceu. A avut ceva noroc acum 15 ani și a fructificat oportunitatea de a ajunge în SUA. De la doar ‘a ajunge’ și la ‘a locui’ în propria casă, la plajă în Long Beach, a fost karma ei personală dar și mediu acesta în care citez, dacă ai minte și muncești nu ai cum să nu ajungi ceva, undeva.

Firma de transport care ne-a plimbat prin LA era deținută tot de un român. De la simplu șofer a ajuns un mic antreprenor.

A adus conceptul cocălăresc din Estul Europei în LA, unde cererea potențială era mare dar nu își dădeau seama. Astfel a făcut bani din transportul de lux pentru arabi, ruși etc.

Practic a cumpărat câteva microbuze din alea care sunt și pe la noi, dar negre, cu piele și aer condiționat, a scris pe ele ceva cu luxury în culoare gold și voila bani bani bani.

În LA am mers cu metroul, matrou care seamănă cu cel din București, e mai puțin ramificat ca în celelalte orașe mari americane gen NY și mai nou. De asta seamănă puțin cu cel din București (pentru că e mai puțin ramificat, mai la suprafață și mai în stilul 70s-80s). Am mers vreo 1h până la o plajă, am văzut Pacificul.

 

Am văzut și Atlanticul și Oceanul Indian. Surprinzător, nu mă așteptam ca Pacificul să semene cel mai mult, din câte ape am văzut, cu Marea Neagră,

cel puțin din locul în care am fost eu. Nu știu din alte părți.

În Santa Monica, plaja e cam ca la Mamaia de lată, dar oameni mai normali fără pitzipoance (unii ar zice mai săraci ca la noi), apa are cam aceeași culoare, gustul cam la fel (salinitate). Mă așteptam să fie mai altfel. Singura diferență era docul din Santa Monica, polițiștii americani și căsuțele de salvamar ca din Baywatch în rest aș fi zis că sunt la Costinești.

Drumurile în LA se măsoară în ore. Între părțile LA, distanțele sunt cam ca între orașele apropiate de la noi (gen București – Ploiești) și numărul de stații cu transportul în comun poate fi de

Vedere către ocean din terasa unei case private din Long Beach

ordinul zecilor. Cam 1h30min am făcut cu metroul până la cealaltă plajă, Long Beach, la prietena din liceu, și asta pentru că am coborât mai devreme și m-a luat cu mașina.

De la ei, de la minunata casă pe plajă care împarte un teren cu alți milionari, casă cu copii și o vedere superbă la ocean, m-am întors cu Uber către hotel. Am făcut tot cam 1h30 și am plătit 22 dolari.

Rodeo Drive

Super ieftin Uberul în State poate și pentru că benzina vine cam 3 lei litru. Șoferul de Uber, de culoare a infirmat din nou părerea multora că americanii sunt proști sau inculți.

Am mai spus, nu comparăm mere cu mere. Nu sunt deloc așa. Dar nu mai intru în detalii.

În LA mizeria e, culmea, în centru, acolo unde surpriză e cartierul chinezesc combinat cu cel latino. De fapt latine sunt peste tot că ei au fost mai întâi acolo. Relativ mai întâi, adică după azteci sau whatever. Nu contează cine a fost întâi, dinozaurii au fost întâi. Contează cine e acum. Centrul civic este însă în renovare oarecum. Au și un centru cu zgârie nori, dar puține relativ cu alte orașe americane. De asta LA e și întins pe orizontală, poate frica de cutremur, toată falia fiind zonă expusă cutremurelor.

Am avut la dispoziție două zile și jumătate să vizităm LA. Am stat în centru, în cartierul chinezesc oarecum, dar lângă nodul de metrou. O jumătate de zi tur cu mașina, plimbare în Beverly Hills și în alte zone celebre gen Rodeo Drive, apoi celebra aleea a starurilor din Hollywood.

O altă zi am vizitat plajele și prietenii. Altă zi odihnă și mers

 

la mall (galeriile Glendale unde l-am vazut pe Tim Robbins la mall așa cum îl vezi pe Mircea Badea în Mall Cotroceni) și se pare că asta mi-a cam luat toată ziua.

Recomand Farmer’s market

Atât de mare e orașul. Am mers să îmi caut o șapcă, același model cu cea pierdută în avionul Salt Lake – SF, împreună cu trepiedul, Nu am găsit, se face doar în Utah (am comandat ulterior din România). Am mers apoi la pas pe străzi, poți merge ore într

egi și nu găsești un chioșc. Noroc că am dat din întâmplare pentru un Subway dar unde nu vorbeau engleză așa cum întelegeam eu engleza – am zis că nu îneleg ce zic au dat-o pe chineză și pe spaniolă. Până la urma cu semnele.. Și noroc că mai erau unii care dădeau înghețată la promoție.

Am mers iar cu Uberul, iar fain și ieftin. Am mai încercat să cumpăr ceva de mâncare de pe lângă hotel, îmreună cu un coleg. Afară de magazine ciudate, comuniste și locuri creepy de creditare pentru cauțiune nu am găsit în zonă deși teoretic e centrul geografic.

Plecarea:

Zborul spre casă ne-a purtat din LA direct spre Amsterdam și apoi București, dar peste Groenlanda. Nu am simțit disconfort nici la dus nici la întors, în zbor. Avioanele mari sunt ca vapoarele, 12 rânduri de scaune. Cu multe filme disponibile și mult spațiu, nu simți disconfort, mai ales că te obișnuiești după un timp și cu zborurile lungi și cu tranzitul lung.

Valentin Grigore a obținut o poză fantastică cu aurora boreală, din avion, însă pentru asta s-a pregătit, a observat constant cerul din avion, și a făcut o poză dar în anumte condiții speciale improvizate (dar nu cu telefonul). Însă noi deja nu mai eram cu ei atunci deoarece ei – Valentin și Nelu – au mai rămas încă o săptămână în state și au reușit astfel să viziteze și Yosemite Park, un regret al acestui tur pentru noi ceilalți din grup.

America este numărul 1 acum în lume dpdv economic, militar și politic. America a produs arta modernă, a făcut filmele, dar și filmele au facut America. Au modelat societatea. Rezultatul e ca SUA sunt ca în filme. Nu este nimic exagerat.

 

Fotografii de pe drum:
 

 

Hinturi:

Hint 1: Prețul a fost interesant: 3000 Euro pentru toată excursia, cu zboruri cu tot. Am mai dat bani pe benzina mașinilor închiriate, mesele de prânz/seară, intrările în parcurile naționale și cumpărături. Mi-am luat și obiective SH de la B&H Photo, câteva haine și foarte multe suveniruri astfel că am ajuns la un cost total de vreo 5000 Euro. Bine.. o șapcă am luat-o de două ori, am uitat-o cu trepied cu tot în avion, lucruri a căror înlocuire mi-a mai luat vreo 400 Euro, dar asta a fost nota de plată a neglijenței mele.

Hint 2: Hetman Recovery, atenție la subscription, să nu plătiți lunar update-urile inutile.

Hint 3: B&H Photo au prețuri excelente la unele chestii (cam prețul care la noi ar fi în eur acolo e în dolari și departament de SH testate de ei, foarte mare. Nu cred că merită însă pentru echipamentele noi. Diferența nu e atât de mare să merite față de site-urile ieftine din Europa. Diferența cu F64, poate dar nu atât cât să alergi după el. Aici balanța e cam așa, la mijloc..

Hint 4: În multe muzee din US, biletul de intrare este de fapt o donație. Dacă vrei plătești dacă nu nu. Dar e frumos să plătești, mai ales că sunt unele dintre cel emai tari muzee ever, mai ales pe partea de tehnologie, istorie naturală, istorie de orice fel, artă și orice altceva, mai ales orice altceva.

Hint 5: Pare evident, dar o spun: vă recomand să vă luați cartelă prepaid cu net inclus, AT&T sau Lyca Mobile. Cea de la AT&T e mai ieftină și merge mai bine în NY.

Hint 6 – Parcuri Naționale vizitate:

Yellostone

Zona Moab – http://www.discovermoab.com

Arches National Park – www.nps.gov/arch

Canyonlands National Park – nps.gov/cany

Dead Horse Point State Park

Zona Page: Antelope Canyon

Monument Valley – Nabajo

Hint 7: Vă cam trebuie ochelari de soare buni pentru State, factor 4 eventual și cremă de soare. Și, după opțiuni, cămăși Hawaii.

 

Alte fotografii interesante, random:

 

Clipuri de pe drum: