Irlanda de Nord – vânătoare de comori, oameni veseli și natura proaspătă

Am fost în Irlanda de Nord ca răspuns la invitația lui George Toma, român stabilit în Portaferry. Mi s-a părut o ocazie de neratat pentru a vizita un spațiu geografic și cultural de care m-am simtit întotdeauna atras. Astfel că am acceptat imediat, atunci când George a lansat pe un grup de detecție de matele invitația de a-l vizita, cu detectoare cu tot, în micul oraș situat pe malul strâmtorii de intrare în golful Strangford Lough.

De altfel, Strangford Lough vin din limba veche nordică, însemnând golf puternic. Strâmtoarea are al doilea cel mai puternic reflux din lume, se spune, fiind situată într-o regiune puternic ancorată în trecutul invaziilor și colonizărilor vikinge.

Pune asta lângă peisajele superbe, prețurile mici, oamenii veseli și legislația permisivă din UK în privința detecției de metale și atunci decizia de a merge acolo e de nerefuzat.

Nu am găsit comori în Portaferry. Cele câteva monede culese cu detectorul au fost aproape de țărmul din golf, după reflux. Am găsit monede comune de acum 100-150 de ani printre care și una din argint dar foarte foarte tocită și neinteresantă. Comoara a fost însă excursia în sine.

Am impresia că excursiile în care mergi cu un scop altul decât a vizita obiective turistice sunt muult mai interesante. Voi ce credeți?

irlandadetectie51
Vedere spre estuar.

Pentru a putea detecta în UK pe teren public nu ai nevoie de permis special. Ai nevoie doar de o înregistrare pe care o faci online pentru a detecta metale pe țărm. Marea Britanie are o strategie foarte inteligentă, ca de altfel multe alte chestii, în materie de protecție a patrimoniului cultural. Amatorii arheologi din UK au adus contribuții enorme la îmbogățirea patrimoniului deoarece descoperirea și raportarea comorilor este încurajată.

În cazul în care descoperă o comoară, așa cum e definită de legea lor specifică, descoperitorul are obligația de a pune spre vânzare către muzee. Dacă muzeele consideră că este de interes atunci le cumpără iar descoperitorul încasează beneficiul în caz că ceea ce a descoperit nu se află pe terenul Coroanei sau pe teren altui proprietar. Dacă e vorba de alt proprietare împarte prada cu acesta în funcție de înțelegere.

Noi am avut înțelegerea localnicilor, majoritatea prieteni cu George – care de altfel s-a acomodat foarte bine în mica comunitate, fiind chiar erou local

Eroul local

(pompier pe lângă jobul în turism. George Toma are și avantajul unui nume ușor de înțeles de britanici dar și de un nas acvilin tipic britanicilor.

Asta combinat cu faptul că lângă Portaferry sunt unele dintre studiourile Games of Thrones, l-au facut pe George să aplice ca și figurant în serial. A și apărut în sezonul 7 al mega producției drept un cavaler westerossi.

Localnicii ne-au solicitat însă să avem asigurare medicală în caz că ni se întâmplă ceva pe terenul lor. Erau și câteva semne cu detecție de metale interzisă pe un anumit teren sau altul, semn că irlandezii sunt mari amatori de așa ceva.

De altfel știam asta de acasă. Poate asta a și fost motivul pentru care nu am găsit nimic de valoare. Nici măcar gunoaie metalice nu sunt atât de multe pe acele terneuri, așa cum sunt în România. Totul e fain și curat și minunat.

Un domn mai în vârstă a oprit chiar să ne dea indicații unde să mergem, pe lângă un castel, subliniind zâmbitor faptul că fratele lui e mare pasionat de așa ceva și i se pare un hobby fascinant.

Am plecat din București 4 persoane. Raul – un brașovean rupean de lângă cetate cu pielea roșie și părul blond, Adi – detectorist faimos și bucătar desăvârșit, Cornel și cu mine.

Adi este un personaj interesant deoarece a ales să nu lucreze foarte mult ci să se dedice hobby-urilor sale foarte mult.

Sala de mese a pensiunii
Sala de mese a pensiunii

Gătește mai mult din plăcere, este disponibil mai tot timpul pentru prieteni și când i se termină banii mai face câteceva dar nu prea des pentur a nu își strica zen-ul. Skillurile sale au fost foarte plăcute în Portaferry. George ne-a facut legătura cu un polonez care gestionează aproape pe gratis o pensiune chiar lângă portul de feribot – de unde și numele Portaferry.

Deși am avut doar o cameră din acea pensiune, practic din 8 zile, doar în una a mai fost altcineva afară de noi și anume un grup de copii. În restul timpului am avut pensiunea la dispoziție, cu tot cu bucătăria imensă și sala de mese. Astfel că  Adi a gestionat, ajutat de noi, mesele zilei, hamburgeri, fripturi, supe dar ce nu a făcut.. A fost foarte tare acest aspect. Ne-a oferit confortul necesar pentru a savura pe deplin tot ceea ce avea Portaferry să ofere.

Nu am luat însă toate mese la pensiune. Am trecut cu ferry pe partea cealaltă a localității unde am gustat homari delicioși acompaniați de berea irlandeză. BTW, berea irlandeaza, sa zicem Guiness, nu are nicio treaba cu Guiness vandut in România. Cea de la noi e un fel de copie îndoită cu apă, lasată la soare să se strice, apoi pusă  în sticlă.

Am aterizat în Dublin – Irlanda și de acolo am luat un autocar spre Irlanda de Nord (UK). Am admirat astfel peisajul, curățenia, cei câțiva munți (dealuri) dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

Am ajuns în Belfast. Georce ne-a aștepta în autogară cu mașina. Am ajuns în Portaferry, ne-am luat camera (pensiunea) în primire.

A doua zi, un răsărit superb, soarele lumina castelele de visavis de strâmtoare. Genial. Am ieșit cu detectoarele la reflux, pe țărm. Legat de detecție nu am foarte multe de povestit. Am găsit câteva monede comune de 100-150 ani vechime dar destul de tocite.

Am găsit și una din argint, așa cum spuneam mai devreme. Unele monede se vedeau cu ochii liberi printre scoici, algele și viermii endemici de țărm. Erau niște alge interesante cu o pulpa (pernă) foarte tare în vârf umplută cu aer cred care le ajuta să plutească la flux.

Nu prea am avut spor la comori, doar la peisaje.

Oamenii au fost cireașa pe colivă îm excursia din Irlanda de Nord. Portaferry este un orășel în care dacă te duci în pub, lumea te salută și te întreabă de unde ești. Toți oamenii aveau aproape permanent un zâmbet satisfăcut pe față. Un orășel cu brutar, cu măcelar, cu eroi, cu poștăriță, cu bunicuțe de treabă care te servesc cu prăjituri în pub sau cu hamburgeri doar pentru că le place să facă asta.

George este unul dintre eroii locali. A fost adoptate de comunitate și și-a plătit datoria față de aceasta. Deși lucrează în principal la un hotel, începuse voluntar la pompieri. Acum este înture, plătit, are mereu un pager la el. George a salvat în timpulsău liber o persoană dintr-o casă în flăcări, Iar cu prima ocazie, când prințul Charles a vizitat zona, Goerge a fost unul dintre cei care l-au întâmpinat și salutat.

Bețivii irlandezi sunt exact ca în filme, roșii la față, zâmbitori și haioși. O bataie între 2 bețivi, seara pe o alee arată ca un o peliculă din filmele vechi alb negru. Țineau pumnii ca la 1800 și se înjurau politicos. Am văzut un bețiv la bar care asista la un concert de muzică folk, mai adormea dar se mai și trezea să salute cu halba cântăreții.

Niciodată, nu am ascultat o muzică mai bună și mai spontană de cât cea a diverselor trupe locale care cântau în micile puburi din micul orășel de pe malul estuarului Strangford.

Fetele nu s-au sfiit să intre în vorbă cu noi. Cum am intrat în pub cum o masă de fete a început să chicotească și să ne facă semne. Poștărița era în special nerăbdătoare să ne cunoască. Într-una din seri, în pub, m-am trezit cu un cot de la o fata, blondă, care mă întreba ce fac, de unde sunt, dacă vreau sa ciocnesc cu ea. Era cu mama ei în pub, ambele au ajuns sub masă la finalul serii.

Eu m-am îndragostit nu neapărat de fete (dar da) cât de atmosfera generală din zona rurală a Irlandei de Nord. Așa oamenii veseli și cumsecade nu cred că mai există undeva în lume.

Pe lângă Portaferry sunt multe case, mansions, vile, cu cateva hectare de teren fiecare, in care oamenii (pensionari sau familii) se gospodăresc singuri cu utilaje super faine.

Ferme, case în care generații au grijă de pământ și trăiesc într-o armonie și o liniște de invidiat.
Pe câmpurile de aur de lângă Portaferry numai aur sau argint nu am găsit.

Din familiile locale, de regulă jumate din copii pleacă la șolile superioare în Belfast, Dublin sau UK, jumătate rămân cu familia.

Eu aș rămâne în locul lor. Sunt dealuri mici și rotunde, fără prea multă vegetație, cu priveliști superbe asupra strâmtorii.

Și în România e iarba verde. Dar în Irlanda, verdele e pe steag, este pe simbolurile culturale și este peste tot.

Chiar dacă vorbim de Irlanda de Nord natura nu cunoaște granițe.

În irlanda, iarba este pe steroizi. Am mers cu greu prin și pe saltele de iarbă, atât de groase și adânci, pe care dacă ai fi căzut cre de la 50 de m nu ai fi pățit nimic.

Căutând locuri propice căutării comorilor irlandeze am mers pe drumuri de țară pline de tufișuri cu zmeură.

Soarele mai zgârcit din Irlanda nu aduce atât zahăr în gustul zmeurei ca în România însă aceste tufișuri se întindeau pe kilometrii întregi de-a lungul aleilor și șoselelor suburbane și rurale.

O experiență deosebită a fost vizitând ruinele unei biserici irlandeze de secol 18/19.

În special pietrele funerare aveau o patină deosebită. Am remarcat mai multe pietre funerare cu semne masonice. Una peste alta a fost un loc excelent pentru poze.

Ne-a oprit și poliția pe un astfel de drum deoarece șoferul mergea încet și a oprit pe dreapta nu pe stânga. În UK asigurarea este pentru șofer, nu aveam asigurare așa că polițiștii s-au asigurat că mașina nu e furat conducând-o până la propietar. Au fost de treabă și nu am primit amendă pentru asta.

Bineînțeles că a trebuit să mergem să vizităm celebrele studiouri Games of Thrones. Am văzut bucăți din Winterfell. Dar mult mai interesante sunt castelele pe bune.

Am ajuns și într-un cimitir pe un deal, cu o basilica gotică, despre care pozele vorbesc de la sine. Unele plăci aveau însemne masonice. Super mega interesant.

 

Belfast respectiv Dublin am vizitat în ultimele zile, înainte de reîntoarcerea în România.

Muzeul Titanic
Santierul Titanic

 

 

Am vizitat muzeul Titanic din Belfast, extrem de bine gândit și organizat. Merită merită merită.

Este chiar în docurile unde au făcut parte din Titanic. http://titanicbelfast.com/

 

 

Amenajare de pub în Dublin
Teatru de stradă în Dulin.
Muzeul Guiness
Antena din centrul Dublin

Am mers apoi in Dublin, unde am bântuit prin oraș, am băut Guiness până mi s-a umflat burta.

Am ratat intrarea la Guiness museum, era prea târziu. Oricum am auzit ca nu este cine știe ce. Mai bine. În muzeu îți arată mai mult poze, am auzit..

Însă am luat mai multe puburi la rând, suficient cât să simt cât mai intens Irlanda și cât mai mult din aerul irlandez să îmi rămână în minte pentru ca tare fain este.

În Dublin lumea este foarte relaxată. Nu sunt atât de mulți imigranți magrebieni sau arabi. Am asistat la o piesă de teatru excepțională pe stradă, o piesă care a abordat diverse subiecte, de la catilicism, regalism, terorism, subiecte mondene.

Pe străzile din Dublin lumea este atât de relaxată.. Să vă dau exemplu, în Dublin fetele sunt cele care fac glume cu tine nu invers. Asta, în opinia mea, spune multe despre relaxarea și atitudinea irlandezilor.