Desculț în sălbaticie, Munții Vrancei cu urși și Jacuzzi

Am ajuns in munții Vrancei dintr-o coincidență a vieții și am descoperit o zonă extraordinar de frumoasă, sălbatică și curată. Am avut parte de foarte multe premiere.

Mi-a trecut prin cap să rămân desculț în prima zi așa că am mers 15 km desculț pe munte cu 12 kg în spate.

Am văzut urs liber, cerb și căprior.

Am mers pe potecile vulcanice, prin pădurile de molid și cu picioarele goale prin iarbă spre stână.

Am dormit la stână la cort, lângă oi.

Și am plătit cu sângele meu pentru asta, tributul țânțarilor.

 

 

Nu mai fusesem niciodată în munții Vrancei si eram foarte curios să văd cum e. Imaginea mea despre zona Vrancea și secuime e de natură mai wild și autentică. Și așa s-a dovedit a fi. Tura urma să se întindă din 14 până în 17 iunie – de Rusalii, venind la propunerea unei prietene care a apărut surprinzător în filmul meu.

Să vă povestesc acum, înainte să intru în descrierea turei. Acum un an am fost contactat de o persoană, la recomandarea unei colege de muncă. Auzise că eu am fost în Nepal, în munți, și ea dorea să facă același lucru în 2019. M-a contactat pe online, am povestit, am făcut schimb de linkuri și informații și a rămas așa. Apoi, printre altele, eu m-am apucat de școala de ghizi ATGR, după 8 luni am ajuns la examene. Am susținut examenul și proiectele în fața unor examinatori. Unul dintre ei a fost mai dur cu mine decât trebuia, punându-mi întrebări foarte detaliate despre proiect. Am văzut eu că mustăceau între ei. Well long story short, fata din comisia de examinare era persoana care, sub pseudonim, acum un an, mă întrebase de Himalaya. Ea știa pe cine are în față, eu nu. Am aflat acest lucru abia la câteva zile după examen, de la colega mea de birou, care cu gura până la urechi, mi-a dezvăluit coincidența. So, apoi pasiunea noastră comună pentru ture pe munte, ne-a adus apoi împreună în această tură în Vrancea.

Revenind..

Nu am avut cel mai bun start în această tură de munte. 

Vineri culcat târziu, dormit foarte prost. Sâmbătă dimineața trezit la 4:30 apoi 5:41.. la 5:40 era întâlnirea. Una din fete era deja jos, așteptându-mă cu mașina – fiind foarte amabilă să se ofere să vină să ma ia de acasă – să plecăm din București spre Coza.
Fiind în mare grabă, mi-am făcut bagajul pe automat – da eu nu pot să îmi fac bagajul cu mult înaintea plecării – și fără să procesez prea mult am facut bagaj de tură iarnă.. pentru iunie în Carpați.. Well.. după o pauză foarte mare cu școala de ghizi și altele, abia în iuni am ajuns să fac prima tură mai lungă de vară.
 
Am reușit să îmi iau cu mine, sacul de iarnă, parazăpezi, mânuși și altele. Bine că nu mi-am luat bocancii tehnici și colțarii totuși. Varză… Le-am lăsat totuși în mașină, multe dintre ele, după ce m-am mai trezit.
Tot în grabă am băgat în bagaj doar o pungă de ovăz și 2 cutii de lapte de soia.
 
Am ajuns în localitatea Coza, la punctul de plecare în traseu. Acolo am așteptat – am făcut și o baie în râul din apropiere, râul Putna. Am așteptat ca una din cele 2 mașini cu care am venit – grup de 6 – să meargă spre punctul End al traseului – localitatea Herăstrău.
După cum vă spuneam, nu am avut nici eu personal dar nici noi ca grup, cel mai bun start – la finalul primei zile de hiking urma să aflăm că nu puteam intra în mașina de la End – cheia fiind lasată în mașina de la Start.
 
Dar apoi experiențele inedite din tură și sălbăticia naturii au compensat aceste mici setback-uri.
 
 
Am luat-o spre munți pe valea râului Putna. La prima trece de râu m-am descălțat. Mi-a plăcut. Apoi am zis să rămân așa o vreme, deși aveam vreo 12 kg în spate – cort, mâncare, sac de iarnă și altele puse în grabă. Apoi am zis să văd cât pot merge. Apoi nu prea mai puteam merge descult, mă cam chinuiam dar am zis hai să văd dacă pot să închei ziua de hiking așa. Așa am ajuns să merg desculț toată ziua, cca 15 km pe ceas.

 
 
Despre traseu.
 
Btw, ca regulă generală. Nu o sa insist cu detalii tehnice traseelor care au deja descrieri foarte bune pe net. Garmin-ul sau Google Maps sau hărțile și descrierile de pe Carpati.org fac asta mult mai bine decât aș putea face eu. Scriu pentru a reda experiența, sentimentul și pentru cel care citește să se decidă dacă ar vrea sau nu să facă ceva similar.
 
Deci plecarea a fost din satul Coza. 
 
Harta zonei poate fi accesată aici în lipsa vreunui app șmecher pe telefon. http://www.carpati.org/harti_harta/harta_harti/muntii/vrancei-53/.
 
Inițial am zis să mergem pe BR (bulină roșie) până în Poiana Șindrilița, de unde am fi continuat pe TA(triunghi albastru) până la Stația meteo Lăcăuți și Vârful Lăcăuți, apoi mai departe pe CA (cruce albastră) spre Goru si apoi pe PA (pătrat albastru) spre Cabanele Giurgiu și Golul Pietrosului, până în Vetrești-Herăstrău.
 
Traseul venea pe una dintre vaile din dreapta râului Năruja, în sensul de mers spre Vetrești-Herăstrău.
 
Dar acest traseu a fost schimbat din cauza problemei noastr cu cheia de la mașină. Mai bine, a fost scurtat. Mai bine pentru că nici în prima noapte de munte nu am putut dormi bine – oboseala de la mersul desculț și țânțarii atrași de grupa mea de sânge și eu știu ce alte mirodeniii pe care se pare că eu le aveam mai mult decât cei din grup.
 
Barefoot
 
În prima noapte am dormit într-o stână deși aveam cortul cu mine. Am ezitat pentru ca doream să dorm la cort, unde ești protejat de insecte. Dar eram foarte obosit de la pariul cu mine cu mersul desculț.
 
Haios e ca îmi amintesc că noapte am ieșit la pipi, mno.. ma uitam la stele – era un cer demențial – și cum mutam privirea, stelele sclipeau încă o dată, halocinogen, pe retina mea. Nu mi se părea, era ceva fiziologic. Ciudat efect al mersului desculț – poate că neuronii au fost excitați prea mult și prea intens de la fiecare pietricică încât deveniseră foarte sensibili.
 
Combinața aia halucinogenică, stele și lunaa fost iar un element fascinant.
 

 

Când mergi desculț pe distanțe mari și pe teren dificil – pădure, răuri, piatră vulcanică de munte, granit, nisip, iarbă – fără a fi făcut asta înainte, începi la un moment dat să simți terenul într-un mod deosebit. Simți fiecare pas, devii atent și conștient de fiecare pas și fiecare ac și piatră pe care calci și asta este extrem de obositor pentru creier mai ales, nu pentru corp.
 
 
 
Creierul procesează mult mai multă informație când mergi în tălpile goale – simț similar cu văzul.
 
 

Barefoot 3

 
Este o experiență super mega interesantă în care reușești cumva să te conectezi extrem cu drumul, cu pământul pe care calci și cu momentul prezent – și nu zic asta din perspectivă filozofică ci efectiv, așa este practic.
Ajungi să îți dai seama, fără să te mai uiți, de diferitele tipuri de rocă.
În plus, mi-am mai dat seama de o chestie de la aventura desculț. Dacă vrei să înveți să profiți cu adevărat de eficiența la hiking dată de bețe mergi în tălpile goale… înveți cu adevărat să te susții de bețe, când încep să te doară tălpile 🙂
 
 
 
 
 
A fost o lecție interesantă, cum poți da ignore la durere, cum după o zi întreagă de mers nepregătit în talpa goală pe munte nu faci totuși nicio rană.. Cum că se poate.
Mă gândeam cum omul neolitic Cro Magnon avea capacitatea creierului mai mare și era mai robust decât media omului contemporan.  Ava de procesat mult mai multe informații individual. Cum probabil ne-am prostit de la specilizarea muncii, deși am crescut tehnologic colevctiv.
 
 
Și la capitolul mâncare lucrurile au stat interesant deoarece 3 zile am mâncat preponderent din punga de ovăz cu lapte de soia. O pungă mare de cereale e suficientă pentru supraviețuire pentru mai multe zile mai ales dacă ai ce să pui în ea – gen lapte soia, apă sau zăpadă topită în caz de tură de iarnă.
 
În prima zi traseul a fost fascinant. Drumul ne-a dus prin păduri dar și pe poteci pe stâncă vulcanică. Acolo munții Vrancei sunt cam altfel decât restul. Caracterul lor vulcanic este foarte.. vizual. Mi-a adus aminte de peisajul din Canare, cu pietriș fin vulcanic, forațiuni sculptate interesant și în culori aurii – galben – roșiatice, de cum a curs lava sau cum au fost erodați de ape și vânt.
Pietrișul acela roșiatic vulcanic nu este însă atât de dur pentru tălpi cum este granitul.
 
Nu mă puteam hotărî unde este mai bine: în pădure unde solul e mai moale și este umbră și răcoare dar sunt țânțari însetați de oameni sau în afara pădurii în căldură dar la pace.
 
Până la primul loc de somn, vremea s-a schimbat puțin așa că ne-am oprit pentru pauză de masă sub o stână părăsită. Multe stâne în zonă.. La noi nu a dat rău ploaia dar în depărtare aveam un spectacol fascinant de nori de ploaie, ploaie, soare și ploaie, fulgere, tunete, totul ca la spectacol – noi privind de undeva de sus peste vale, ploaia torențială cu spectacol de fulgere peste munții de visavis.
 

Looking for the storm – show natural.

 

Pe măsură ce urci pinul și molidul iau locul foioaselor. Poteca din pădure se îngustează și ieși la un moment dat într- mare de iarbă. Stâna la care am luat pauza de masă se numește Cârnituri – am aflat și eu din un articol de pe Carpati.org – ‘o stână părăsită cu o poziție extraordinară, strategică aș putea spune dacă ne referim la timpuri apuse. De aici se vede toată întinderea Vrancei(..) Jos e valea Cozei, iar în capătul ei sunt gospodăriile oamenilor. Mai departe, în depresiunea Vrancei se văd satele aflate pe malurile Putnei sau ale afluenților săi, sate ce poartă numele celor 7 fii ai Vrâncioaiei(..)’.

După o noapte înghesuiți aiurea într-un fel de stână – cantonul de lângă Stâna Hăuleșteni, noi între noi dar și cu țânțarii.. a doua zi am pornit mai departe pe traseu.

Adăpostul are 3 paturi, masă și sobă, așternuturi. De la nivelul drumului deja se vede stâna aflată pe un alt picior de munte, ceva mai încolo, a Hăuleștenilor. 

Am dorit să scurtăm drumul. Prima dată când am avut cu adevărat nevoie de harta și ghidajul ceasului meu smart Garmin ultim model – nu mai aveam baterie. Nu din vina ceasului – el săracu nu mai fusese încărcat de vreo 2 săptămâni. Am greșit puțin drumul și am consumat cam 2h aiurea dar frumos. Și de data asta încălțat.

Încă mai simțeam pietrele virtuale în tălpi, chiar și prin bocanci. 

 
Am coborât pe la Izvoarele Narujei – așa se numeste locul cu stâna unde ne-au lătrat câinii, din jos de șaua Tișiței, pe Valea Narujei (TA). Ne-am întâlnit și cu un localnic călare care căuta un cal – alt cal decât cel de sub el. Ne-a direcționat spre o sursă de apă de unde ne-am făcut plinul.
 
A doua noapte locul nostru de dormit a fost tot într-un canton vânătoresc dar locuit, cu gard și câine de pază, tocmai bun dupa intâlnirile noastre cu animalele sălbatice. 
 
 
 
Am avut cu noi în grup un inginer silvic. A avut ideea de a verifica dacă putem dormi la un canton de vânătoare. Nenea de acolo, foarte amabil ne-a lăsat cheia – el a plecat cu un ATV în localitate – și ne-a invitat să dormit în interior și să folosim tot ce avem nevoie. Eu m-am mulțumit să dorm în curtea cantonului în cortul meu ferit de insecte. Am dormit excelent așa.
 
Bearfoot
 
În ziua de dinainte, pe marginea drumului plin de frunze gigantice – imagine – ne-am întâlnit cu un urs adolescent. Inițial nu dăduse semne de panică. Și-a continuat liniștit masa – ceva iarbă sau fructe de pădure – uitându-se mai mult curios decât temător la noi. Apoi cred ca a procesat subit că putem fi o amenințare – și bine a făcut deoarece oamenii cam asta sunt pentru animalele sălbatice – teroare. A rupt-o la fugă la vale, spre râu cu fundul parcă venindu-i peste ceafă de grabă. De altfel am mai observat chestia asta, că deși animalele sălbatice au un simț excelent al auzului și mirosului, lângă râu, din cauza zgomotului, le poți surprinde.
 

La fel în ziua 2 am trecut pe lândă o turmă de cărpioare iar apoi pe lângă o turmă de cerbi care se adăpau în râul Naruja și nu ne-am simțit decât atunci când eram foarte aproape. Dar așa am putut și noi să admirăm animalele și să putem spune că am avut întâlniri spectaculoase în această tură. Merg de 6 ani pe munți și nu întâlnisem niciun urs sălbatic, în Carpați.

 

 

Am avut indicii că o să ne intâlnim cu urs deoarece pe traseu mai peste tot erau urme mai mici sau mai mari de urs.
 
Inițial doream să facem traseul de creastă, prin Golul Cozei, Golici, Șeaua Tișiței, cu abatere pe Vârful Goru, Vârful Lăcăutț și coborâre în Covasna. Am schimbat foarte mult traseul și am coborât mult mai devreme pe valea Nărujei spre Herăstrău.
 
Dar la mine în tura asta performanța a fost mersul desculț 15km și fascinația a fost sălbăticia.
 
În ziua 2 am mers 32.4 km și în ziua 3 doar 4 km.
 
Natural Jacuzzi
 
Atracția zilei, în cea de a treia zi a fost baia în jacuzzi natural în piatra săpata de apă. De altfel, seara de dinainte mai făcusem o baie, complet gol, în rău cu săpun și tot ce trebuie, înainte de a mă băga la masă și apoi în cort la dormit.
 

Mountain Waterfall

 
 
Habar nu aveam de acest jacuzzi natural, parcă făcut fix pentru așa ceva. L-am descoperit din pură întâmplare. Era puțin într-o parte de râul tumultos. Apa avea o intrare în căldare și apoi o ieșire și săpase în piatră un volum semisferic. Fundul era cum vă spuneam de piatră curată cam la adâncime cât să își vină apa la brâu. Avea culmea și niste găuri perfect rotunde naturale, tocmai bune să îți pui un pahar acolo, dacă aveai așa ceva.
 
 
 
Nici cascadele nu s-au lăsat mai prejos la capitolul spectacol.
 
 
Cortul ultralight și-a făcut treaba în această tură, la fel și setul primus light. S-a simțit diferența de greutate.
 
În ziua 2 am aflat că treaba cu căpușa care iese dacă dai cu cap de chibrit umed intr-un anumit sens în jurul ei merge. A făcut asta tipul inginer silvic din grup și culmea a mers – deci nu e doar un mit rural.
Și eu am făcut un experiment în părima zi, dar al meu a fost ceva mai idiot.
Am vrut să văd dacă urzica urzică pe o bubă făcută de un țânțar. Și da, urzica da o senzzație mai ascuțită, pe fondul mâncărimii generalizate de la insectă.
 
Oricum, am avut parte de chestii deosebite în această tură. Dar mă gândeam totuși că vara, în afara unor trasee excepționale, aș facem mai degrabă escaladă sau sailing fără a mai merge în imperiul forestier al insectelor.
 
Și am mai avut parte de câteva aventuri auxiliare, bonus, cum ar fi să vedem live cum moare un copac- cum s-a prăbușit natural un copac în pădure.
 
A mai fost și faza cu frăguțele.. iată poze, în drum spre mașină. Și faza că conurile de pin merg foarte bine la reflexoterapie.
 
Am uitat să iau acasă câteva..
 
 
Alte clipuri din tură:
 
Tiny Life Beetle
 
 
‘Se spune că toponimul ar însemna capră, nucă sau foc, în funcție de proveniență (slavonă, turcă sau cumană), dar uzual s-ar putea referi și la coadă – Valea Cozei (Cozii). Golul Cozei e deosebit, poate cel mai frumos loc din acești munți, și unul dintre cele mai frumoase din țară, cu creasta lui îngustă, nemarcată și sălbatică, de pe care se văd toate culmile împădurite de la orizont.’ Cristi Iliescu, februarie 2017, articol publicat pe Carpati.org – link.
 
That s all folks!