Coasta de Vest a Canadei si Insula Vancouver

La începutul lunii iunie 2018 am plecat spre Canada pentru a vedea cel mai interesant tip de loc, acolo unde oceanul întâlnește munții. Coasta de Vest a Canadei a confirmat tot ceea ce îmi imaginam eu despre un astfel de loc. Este locul ideal pentru a trăi, înconjurat de peisaje maiestuoase, prospețimea marilor lanțuri de munți combinată cu briza oceanului. Oceanul, munții, lacurile, râurile, viața sălbatică și libertatea omului – asta înseamnă coasta de Vest a Canadei pentru mine.

Dintre toate, insula Vancouver este cea mai prețioasă, are toate acestea fără a fi afectată încă de dezvoltări urbane importante, și asta pe o suprafață cam cât a Republicii Moldova.

În Canada am avut senzația de terra nova,  cel puțin pe costa de vest, unde am fost eu.

Kennedy Lake, Vancouver Island

Te uiți la natura sălbatică, plină cu viață sălbatică și cu arbori enormi și daca ai imaginație vezi orașele care se vor dezvolta probabil acolo în următoarea sută de ani. Canada este încă un pământ puțin atins de dezvoltarea urbană, în ciuda faptului că statul canadian este perceput ca unul dintre cele mai dezvoltate din lume. Apropo de asta, șoc ..nu este, nu așa dezvoltat cum o percepeam și eu și alții, de la distanță. Comparativ cu Europa Occidentală, din punct de vedere al dezvoltării infrastructurii și al sofisticării societății, Canada pare modestă. Și este foarte similară cu Statele Unite, cultural și din punct de vedere al vieții de zi cu zi. Canadienii or sa spună altfel, americanii or să spună alfel, dar văzută de un european, nu e mare diferență. Aceleași magazine, aceleași mașini imense, aceeași limbă și accente ca în statele americane vecine, aceeași cultură, aceleași valori centrate pe muncă și bani, bani și muncă, același spirit practic și aceeași libertate de dezvoltare și exprimare. Nu compar British Columbia cu Texasul dar compar British Columbia cu statele americane mai de la nord cum ar fi Washington sau Montana. Same stuff. În aceeași ordine de idei, nu o să puteți discuta asta ușor cu un canadian, deoarece ei au impresia că sunt foarte dezvoltați tehnologic și că restul lumii e cuprins de haosul terorismului, al imigranților și al violențelor și sărăciei. Poate că imigranții care vin în Canada în numere foarte mari, procentual, le povestesc cât de rău este de unde au plecat ei (China, India, Asia de sud vest, țările arabe), poate că nu prea călătoresc în afara continentului american, nu știu de ce, însă se pare că și canadienii au acel narcisism tipic nordamerican, dar pe un ton foarte politicos și politically correct.

Wild Pacific Trail, Vancouver Island

Bârfa fiind spusă, să revenim ce are interesant Canada și asta este natura, densitatea mică a populației și comportamentul civilizat al oamenilor, care șoc este la fel și in Statele Unite și doar cine nu a avut o excursie extinsă în toată America nu a experimentat acest lucru rămânând cu poze specifice anumitor locuri și timpuri. Economic vorbind, simți cum băltesc banii în zona de coastă a Canadei. Se exploatează resursele naturale enorme și au și de unde fără un impact vizibil. Faptul că nu e tehnologizată nu înseamnă că nu au noi tehnologii ci mă refer la prezenta tehnologiei în spațiul fizic, răspândirea acesteia, care nu este una însemnată. Canadineii din zonele rurale sau orașele mai mici nu au neapărat canalizare dar au tehnologia necesară pentru a se descurca. Orașele nu au toate cabluri electrice îngropate ca în orașele europene, chiar și zone mari din Vancouver, semnalul și internetul sunt foarte slabe, proaste și scumpe, serviciile bancare la fel. Asta pentru că pe ditamai teritoriu nu sunt așa mulți oameni. Spre deosebire de Europa împânzită de orașe – unde numai dacă ai jumate de creier sau dacă nu ai ieșit niciodată din casă când erai mic te poți pierde în natură, în Canada poți merge cu mașina zile întregi fără să vezi pe nimeni, autostrăzile se transformă din asfalt în drumuri de pământ și tot autostrăzi le numesc și dacă nu ai carburant suficient ai cam pus-o, nu ai semnal și nici echipe de salvare la câtivakm distanță. Ești pe cont propriu cu adevărat.

Ce vreau să spun este că sunt diferențe care nu pot fi explicate ușor în câteva fraze în alb și negru. America de nord în ansamblul său este foarte similară în unele aspecte și foarte diferită în altele, față de Europa.

Am plecat pe 8 iunie spre Vancouver dar am ajuns abia in 10 iunie. Cum zborul avea o escală în Londra, mi-am luat câteva zile pentru a explora megacity-ul european. Planul era să merg cu detectorul de metale pe Tamisa, fapt pentru care aplicasem pentru un permis special. Insă am rămas fără detector cu câteva zile înainte să plec deoarece mi-a fost furat din mașină în București. De altfel o serie de ghinioane înainte de plecare îmi cam scufundase corăbiile însă mi-am revenit odată ce am ajuns în Occident, la aer curat, psihologic vorbind. În Londra mai fusesem așa că mai degrabp am explorat micile orașe din jur, unde am descoperit foarte multă natură plină cu animale – iepuri, vulpi, cai. Am întâlnit foarte mulți români cu joburi din astea mai basic, erau cam peste tot – aeroport, pizzerii etc. A avea de a face cu vreo autoritate britanică pentru permise, formulare, birocrație își redă încrederea în lume. Totul curge logic, fără timpi mari de așteptare, totul este clar și oamenii sunt clar itneresați să te ajute pentru că din efortul pe care îl depun pentru asta au direct de câștigat. La fel și la autoritatea portuară londoneză, probabil că din taxa pe care o plăteam aveau direct de câștigat, altfel nu îmi pot imagina cum de erau atât de interesați să ma ajute cum de am sunat și a răspuns cineva la telefon care în cateva secunde mi-a găsit cererea în baza de date. În fine, comparațiile estul Europei – vestul Europei nu se termină niciodată.

Am stat la Maple Manor Hotel Charlwood Road, Crawley. Recomand deoarece este exact cum v-ați imagina un mansion britanic countryside din secolul 18. Înconjurat de foarte multă verdeață și pajiști cu iepuri, vulpi, cai. Este lângă aeroportul Gatwick. Atenție dacă trebuie să schimbați aeroportul pentru zbor, durează destul de mult să ajugi de pe Gatwick pe Heathrow, poate dura și 4 ore. Mulți nu realizează că Londra este imensă, unul dintre cele mai mari centru urbane din lume.

Nu întâmplător am povestit puțin despre asta pentru că și Canada, și US și Australia și Noua Zeelandă fac parte din lumea anglo-saxonă, modul de a pune problema, de a face afaceri, de a interacționa și de a pune preț pe individ. Este o lume în care mă regăsesc foarte bine, o lume potrivită pentru persoanele normale, logice și practice.

În Vancouver, cazarea a fost asigurată de o prietenă foarte bună care locuia acolo în acea perioadă. Dar vreo 5 nopți am campat în diverse locuri cu cortul.

Însă să o iau în ordine cronologică.

Portul Stevetson

În prima zi am vizitat, împreună cu Claudia portul Stevetson, aflat în sud vestul orașului. Claudia se mutase relativ recent în Vancouver și cum ne leagă o prietenie strânsă, atunci când a venit vorba de vizită nu am ezitat nicio secundă.

De menționat este faptul că zona metropolitană Vancouver reprezintă o suprafață urbană fără întrerupere alcătuită din mai multe orășele alăturate. A fost un start chill al prezenței mele în Canada. Portul turistic este o zonă cochetă, plină de yachturi, taverne unde poți mânca fructe de mare și pește bun și foarte ieftin. De altfel, pe coasta de vest a Canadei, fructele de mare, sushi, este foarte bun la prețuri mai mici chiar decât alte tipuri de mâncare. Pentru că celebrul somon de pacific e de fapt rezident canadian.

În următoarele zile mi-am alocat vizite în oraș, într-un ritm lent, potrivit. Nu am mai vrut să repet greșeala făcută în turul Statelor Unite unde am condensat foarte mult într-un timp relativ insuficient.

Sigur, acum pot spune că am văzut multe și am multe amintiri și poze totul la un preț fain însă atunci, în timpul turului, a fost cam obositor. Însă în 2017 în State a fost o excursie organizată pe când aici, mi-am organizat timpul cum am vrut eu și nu am regretat deloc.

Am stat aproape o lună în Canada, numai pe coasta de vest și am cam văzut tot ce mi-am propus.

Langă muzeu de tehnologie

Îmi propusesem să merg și în Seattle dar faptul că nu aveam pașaport electronic și o schimbare de reguli la vamă m-a făcut să renunț la excursie altfel aș fi riscat să nu mai pot intra înapoi în Canada de

unde trebuia să iau zbor de retur spre București. Păcat, fiindcă în Seattle aveam un prieten de vizitat iar zona e neapărat de făcut, cu orașul dar și cu munții din jur. Poate altă dată.

 

 

Vancouver

Deci următoarele zile am luat-o la pas, down town Vancouver, magazine de iarbă – iarba e legalizată în statul British

Columbia – muzeul de știință. Muzeul este mai mult pentru copii decât pentru adulți și nu merită de vizitat decât dacă aveți timp suficient. Are câteva joculețe și activități interactive interesante.

Apropo de iarbă, în centrul miroase peste tot a Canabis. E ceva aproape la fel de obișnuit cum sunt țigările normale la noi. Într-una din primele zile am intrat și eu într-un magazin de iarbă Weeds ®. Au de toate și miroase specific. Mi-am luat un grinder ca suvenir deși nu am unde să îl folosesc pentru că nu prea îmi place fumul în gură, nas și plămâni, de oricare ar fi el.

În centrul orașului

Am mers spre Downtown Vancouver cu skytrain, un fel de tramvai modern suspendat, fără șofer. Te frapează procentul de persoane de origine asiatică. În orașele precum Vancouver, asiaticii sunt aproape majoritari. Deși canadienii pun preț pe corectitudinea politică și pliticile anti-discriminare, în fapt, rar vezi cariere mixte, grupuri mixte de persoane. Poate și pentru că asiaticii din Canada sunt preponderent la prima generație pe continentul nord american.

Nu aș putea spune că ai ceva anume de vizitat în Vancouver. Tot orașul este fain. Ar fi un turn rotativ, de unde poți face poze superbe la apus, un ceas cu aburi, faleza, parcul Stanley, podurile suspendate de lângă oraș. De fapt, locurile interesante, din punctul meu de vedere, sunt în jurul orașului și țin de natură, de golf (strâmtoare de fapt), ocean, munte.

Ca să vă fac puțin să înțelegeți viața nordamericanilor, trebuie să mă credeți pe cuvânt la unele lucruri. Dacă în România a merge pe munte este considerat ceva pentru ‘cei sportivi’, pentru ‘cei tineri’ și nu de puține ori pentru ‘studenți’ sau pentru cei care nu își permit alte activități mai scumpe cum ar fi la Therme sau tenisul – și aici poate sunt puțin răutăcios – în Canada, toate categoriile de persoane, tineri, mai puțin tineri, fitzoși sau nu, pitzți sau nu, fac sport și fac sport mai ales în natură.

Știu că este greu de conceput pentru un est european să alături cuvantul pitzi și munte dar în Canada se poate. A face sau nu sport, a urca sau nu pe munte, nu ține de a fi snob.

Acolo și snobi fac sport. Șoc. Eh, dacă nu aveați această dimensiune până acum, acum vă apropiați puțin de a înțelege cultura coastei de vest a continentului nord american.

Este ciudat da, că un stat precum România, cu munți de la vest la est și de la sud la nord, nu are cultura muntelui.

Este ciudat cum avem atât de mulți oameni care se consideră orășeni povestind că nu au mâncat până acum alune de pădure ca pe o etichetă.

Este ciudat cum oamenii dau niște dimeniuni stupide unor situații care să îi departajeze, să îi deosebească.

Dacă stai să te gândești la logica lucrurilor, faptul că ai munți aproape și tu nu ai fost acolo, nu ai campat niciodata la cort asta spune despre tine cât de limitat ești, cât de comod, cât de puțin curios și pasionat despre viață.

Grouse Grind

În America de nord există cu adevărat cultura campatului, a petrecerii timpului în natură, indiferent de categoria socială din care faci parte. Nu există un număr relevant statistic de persoane care să nu fi fost într-o tabără de cercetași, cu părinții la lac, ori la pescuit la munte.

În România mă simt de mult ori special, aventurier, sportiv, pe munte sunt mai primul.

În Canada însă am fost depășit la urcare de persoane trecute de 60 de ani.

Grouse Grind este un munte aflat practic în oraș. Poți ajunge acolo cu autobuzul. Există mai multe trasee, dar cel mai folosit nu trece de 2,5 ore dacă te chinui să urci încet. Cu toate acestea ușor nu este. Este foarte abrupt. Însă atunci când am urcat eu, spre final am trecut pe lângă o familie cu 2 copii 2 ani respectiv 5 ani care urcaseră toată lungime pe picioarele lor. Cam despre asta vorbesc.

Sus pe Grouse poți ajunge cu cabina. Sau poți urca pe jos și coborî cu cabina.

La finalul primului traseu și la punctul de joncțiune cu alte trasee spre alte vărfulețe se află un fel de orășel cu restaurante, magazine, showuri live, 2 urși grizzly. Urșii sunt într-un țarc și constituie rezidenții permanenți ai zonei. Stau ușor la poză.

Am prins și un show extraordinar cu păsări mari, răpitori – bufnițe, acvila cu capu alb, vulturul chel, șoim peregrin. Mi-a prins tare bine la portofoliul de fotografii mai ales că aveam cu mine un obiectiv foarte fain Sigma 85 cu f1.4. Showurile sunt gratuite. Mai era unul cu sculpturi live în lemn cu drujba. De altfel în Vancouver dai des peste lemn sculptat fie totemuri first nations fie sculpturi moderne în lemn. Mai ales sus pe Grouse.

Aici mai fac o mică paranteză, plantele în British Columbia parcă sunt pe steroizi. Arborii sunt foarte mari astfel că unele sculpturi în lemn sunt de fapt reprezentări ale unor persoane sau animale la scara 3:1. M-a surprins faptul că vegetația seamănă destul de mult cu cea montană de la noi. Am vazut tot felul de plante familiare ale căror nume nu îl cunosc. Dar de exemplu, au coada șoricelului, brazi ca la noi, buruieni ca la noi. Peisajul este foarte similar cu excepția păsărilor colibri și a cedrilor foarte impunători. Și ar mai fi o mică diferență, acolo tufișurile de fructe de pădure sunt de vreo 2 metri peste tot și se întind uneori pe zeci de km. Natura pe steroizi. Altă diferență notabilă, au foarte multe lacuri spre deosebire de estul Europei.

Vedere de pe terasa casei din Abbotsford, către munții dinspre SUA, printre ei și Mt Baker

Abbotsford

După Grouse am fost în vizită la rudele prietenei mele din Vancouver, într-un oraș aproapiat, Abbotsford. Infrastructura rutieră este cu mult peste cea din estul Europei dar nu mai dezvoltată decât cea din vestul Europei. Însă se circulă destul de bine în general.

Din Abbotsford, de pe terasa casei gazdelor noastre putea vedea munții dinstre Vest și Sud și Sudest, inclusiv Mt Baker din State. Ah, să menționez că Vancouverul este la granița Canadei cu Statele Unite și la vreo 100 și ceva de km de Seattle.

Peisaj pe drumul spre Oliver

A 5 zi, la început de weekend am plecat mai spre continent, la vreo 300 de km de coastă la prietenii de familie ai gazdei mele, în orașul Oliver. Am petrecut astfel weekendul găzduiți de un cuplu în vârstă de canadieni. Nu am fost singurii musafiri căci acolo s-au strans mai mulți prieteni de familie ai gazdelor.

Domnul gazdă este de origine german și a copilărit în Basarabia. Mama unui musafir era saș din Transilvania. Auziseră de mulți români mutați în Canada. Surpriză, în Canada românii au o imagine destul de bună, spre deosebire de cum sunt văzuți în Europa. Dar nu mai intru în detalii de ce și cum.

Cert este că gazdele noastre au fost foarte primitoare. Fiind adventiști, sâmbătă am fost la biserică, care este mai degrabă un club de discuții unde se și ia masa împreună.

Oliver

Am făcut și un tur de zonă pe atv, peisajul fiind foarte foarte similar cu cel din România, de la plantele de pe marginea uliței la peisajul din plan secund.

Ei spun că această regiune devine foarte uscată spre iulie – august – septembrie și că reprezintă de fapt terminația deșertului Californian. Ciudat. Nu îmi părea deloc a deșert. Însă cert e că au des incendii de pădure în zonă, destul de mari. Diferența cu România este că aveau și acolo lacuri și foarte multe animale.

Căprioarele era prezente tot timpul în jur. Fiind și în afara sezonului de vânătoare, erau considerate chiar enervante. Atât de multe erau, întâlnindu-le dimineața în grădini, în curte sau pe stradă.

Căpriorii pot deveni agresivi cu câinii de companie ba chiar cu oamenii dacă sunt însoțiți de căprioara cu pui. Diferența cu România e că mai vezi din când în când acvile cu capul alb dând rotocoale și păsări colibri la geam. Altfel, zona de interior cam seamănă.

În Oliver, din spatele geamului de la living, am pândit pentru poză păsările colibri care veneau la recipientul special amenajat și alimentat cu apă cu zahăr, atârnat de prispă. La noi echivalentul ar fi insectele acelea mari cu cioc de colibri. Cred ca adunat am stat mai mult de o oră cu camera în mână. Parcă veneau să bea doar când întorceam eu capul, moment în care ceilalți din cameră îmi strigau că iar am ratat pentru o secundă evenimentul.

Am plecat din Oliver duminică, spre Vancouver. Dar ne-am mai oprit pe drum. O secțiune faină de drum a fost cea pe lângă imensul lac Kelowna. Pe lângă acest lac, pe autostradă, am văzut efectiv pentru câteva secunde, o acvilă imensă cu capul alb cu un pește în gheare, proaspăt prins. O scenă desprinsă de pe Discovery Channel.

Însă tot drumul a fost incredibil, pe lângă lacuri, dealuri, prin munți. Este fascinant să mergi pe autostradă cu peisaje ca acelea din Vestul Canadei. Am oprit prima dată la un domeniu viticol cu restaurant pe malul lacului Kelowna.

Apoi am mai oprit la un centru de distracții și apoi la un loc interesant unde am luat cina.

Vancouver

Următoarea zi am petrecut-o în Vancouver pentru a digera toată informația de peste weekend. Poveștile de viață ale gazdelor noastre, colecția impresionantă a fiului lor de arme, filme, figurine, machete de mașini și orice ți-ai putea imagina în casa unui active geek nordamerican obsedat de colecții. Poveștile de viață ale prietenilor lor, la a 3-a vârstă, imaginile de la slujba adventistă. Informații diverse despre lucruri care deviau de la tiparul meu despre Canada: câtiva vecini rednecks ciudați, o închisoare de maximă securitate în apropiere, descoperirea unor cadrave în apropiere și traficanții de droguri care câștigă din ce în ce mai mult teren chiar și în micile orașe din interiorul continentului, prea desele povești despre răstunări de mașină – se pare că era ceva comun din cauza aloolului, animalelor sălbatice sau neatenției. Iar mindblowing a fost imaginea pe care o pictau canadienii despre restul lumii.

În general par cam deconectați de la ceea ce se întâmplă cu adevărat și au un fel de narcisism canadian sau ignoranță naivă haioasă despre ceea ce se întâmplă de fapt în restul lumii. Cu alte cuvinte, un canadian la vârsta a treia care culmea fusese născut în Germania dar părăsise țara ca imigrant la vârstă foarte fragedă m-a întrebat dacă este sigur să călătorești în Germania și dacă au servicii turistice de bună calitate. Mda ce să zic… e bine și în Germania, nu numai în Canada :)).

 

 

Dar să revin, mi-am luat ziua de luni pentru a aprofunda Vancouver-ul. Am făcut și câteva cumpărături de suveniruri cu această ocazie, nu pentru mine ci pentru prieteni căci eu îmi cumpăr doar magneți de frigider. Am prins un apus fascinant din Skytrain dar am revenit relativ devreme pentru că a doua zi îmi planificasem prima tură ami serioasă pe munte.

Nu știu cât cunoșteți despre diversele aplicații care te pot pune în legătură cu alți turiști dar este una excelentă și celebră numită Couchsurfing. În principiu, poți călători gratuit dacă cineva e dispus să te găzduiască și ar face asta dacă și tu ai găzduit la rândul tău și ai o imagine și referințe bune. Dar sicer eu am folosit mai mult aplicația pentru partea de events și hang-out. Astfel am intrat la events și am întrebat cine vine cu mine pe X și pe Y.

Seymour Mt

On the way to Seymour Summit

Pe parcursul sejurului meu în Canada m-am întâlnit astfel cu 9 persoane. În Vancouver am ieșit la plimbare cu 3 fete – o nemțoaică, o coreană și o vietnameză – fâcând turul obiectivelor din nordul orașului, lângă celebrul pod suspendat. Apoi pentru ziua de 19, cea de după excursia mea în Oliver, mi-am dat întâlnire cu un neo zeelandez care se mutase în British Columbia din iarnă cu scopul a găsi un job în natură. Tocmai ce obținu-se un interviu și era foarte interesat să îmi povestească ce și cum, cuma ajuns, de ce a plecat din Noua Zeelandă – nu pentru ca natura nu ar fi fabuloasă ci pentru că oportunitățile și rețelele sociale se pare că sunt mai restrânse. Toate aceste înâlniri au fost excelente după cum veți vedea c și turul de 4 zile pe Vancouver Island l-am făcut cu încă 3 băieți iar avantajele de costuri și confort au fost geniale – dar despre asta o să relatez mai încolo în articol.

Marlon eating lunch near First Peak.

Deci spre Seymour summit am plecat la drum cu Marlon, un neozeelandez de 20siceva de ani, înalt slab și blond, împătimit de natură. Am plecat cu intenția de a campa peste noapte undeva, ceea ce am și realizat.

După ce am discutat detaliile pe Couchsurfing, ne-am întâlnit în stația de autobuz, nu înainte să trec pe la un magazin de munte pentru a lua cu chirie o saltea de dormit. Am plătit 5 dolari canadieni plus taxe – în America de Nord nu plătești prețul de pe etichetă și prețul ăla plus taxe dar au mai scris și alții despre situații care par ciudate europenilor. Găsesc faza asta o modalitate excelentă a testa produse scumpe de marcă sau de a scăpa de căratul echipamentului atunci când mergi în deplasare departe de casă, așa cum am fost eu în Canada. Magazinul respectiv, un fel de mall de munte și sporturi nautice, foarte fain și foarte cuprinzător iar angajații chiar îți pot da informații despre produse, spre deosebire de România unde nu înțelegi de ce sunt în magazine de fapt. Magazinul din Vancouver se numește MEC și faza e că trebuie să iei un card de client de 5 dolari pentru a putea cumpăra sau închiria orice.

De unde ne-a lăsat autobuzul, mai aveam de mers vreo 20 de km până la intrarea în parcul național, pe traseul de hiking. Am început să merge pe șosea, pe lângă km întregi de tufișuri imense de mure. Un gând recurent în Canada a fost de ce sunt așa mari, de ce sunt așa multe și nu le mănâncă nimeni :)).

First Peak

Prima dată când am ridicat degetul la autostop, a oprit cineva, un cuplu. Pentru ea, pentru șofer era la fel prima dată când lua pe cineva la ocazie. Mergeau și ei tot pe munte. De altfel și la întoarcere a doua zi ne-a luat prima mașină care a coborât, un tip asiatic ff haios cu care am povestit o grămadă. Canadienii sunt super politicoși și te ajută cu orice ocazie, cred că le face plăcere.

Ce poți remarca în traseele relativ aproape de Vancouver, că sunt mulți turiști fără rucsac. Este ciudat să vezi atât de mulți oameni pe munte fără echipament în spate.

Dar e super natural, pentru că în Vancouver, muntele e practic în oraș și mulți fac trasee pe munte ca și cum am merge noi să alergăm în Herăstrău. La fel doi turiști  probabil imigranți slavi cu care am împărțit traseul la urcare, ei și cu câinii lor Husky care în poze de la distanță par lupi.

Iar interesant a fost că era super cald – iunie dar noi mergeam pe zăpadă. Mushy, acest tip de zăpadă intră cel mai repede în bocanci, mai degrabă mergi cu bocancii prin râu decât prin acest tip de zăpadă.

When orange colors mark the end of day and the heavenly shapes of night are falling on the mountains of British Columbia – Seymour Mt 

Traseul a fost detul de ușor, însă nu am parcurs tot ce ne propusesem dintr-o cauză neașteptată. După vreo 4 ore de plimbare deja ne-am oprit să punem corturile, la ceva timp după ce am atins primul vârfuleț – First Peak.

Twilight, mountains, plants, moonlight and Venus viewed from Seymour Mt – British Columbia.

Definitorie pentru această tură a fost o chestie neplăcută. Muște, dar nu așa ca la noi, nici măcar ca în Deltă, nu.. ca în iadul insectelor probabil, da. Muște atât de multe încât îți intrau în nas sau gură când respirai, muște, țânțari, foarte multe și foarte agresivi. La un cu totul alt nivel, atât de multe încât după ce am urcat pe vârful First Peak, am renunțat la Vârful Seymour și am instalat corturile. La un moment dat am avut câteva momente de mini panică deorece nu putea să văd, să respir ca să îmi pot instala cortul – și eram la prima lui instalare. De asta e bine să exersezi cu un cort nou acasă.

Apoi auzeam insectele lovind cortul așa cum auzi o ploaie ușoară. Deși era devreme, fiecare am intrat în cortul său și am stat acolo până după apus. Atunci au dispărut toate insectele și am putut trage niște poze foarte faine.

Muste gen Hitchcock …canadienii sunt atat de pozitivi încât rar o sa vedeți recenzii proaste sau cum ca nu le convine ceva legat de natura mai ales, desi uneori ar fi folositor. Desi nu se vede in pozele astea, erau acolo..multe.. Dar se pot vedea în această poză postată pe Facebook.

Deci nu am ajuns pe vârful Seymour însă am reușit să campez prima noapte în Canada. Foarte încântat de cortul de 2 persoane ultraușor comandat din New York și ajuns cu curieratul în două zile în Canada. Marca asta de cortul nu se găsește în Europa și are 900 grame cu bețe cu cuie cu tot, fiind totodată din două piese. Interesant nu. Poate este fragil însă eu nu am avut deocamdată probleme și am campat și pe ploaie și în Canada și în România, zile la rând. Cortul se numește Nemo și l-am văzut prima dată la o amică din România care îl cumpărase și ea tot din State.

Dimineața au reapărut muștele. Mi-am făcut un fel de mască din buff și pălărie. Am prins însă un curcubeu dublu fascinant deasupra Vancouverului, căci de unde eram noi puteai vedea Vancouverul și golflul său sau Strâmtoarea Georgia. Noaptea puteai vedea de asemenea luminilor orașului scăldat totodată de lumina lunii. Faine priveliști, păcat de muște. Canadienii au multe bune dar și  unele chestii aiurea. Nu ți-ar spune vreodată ceva direct negativ despre tine sau altcineva su altceva.

Nu apărea faza cu muștele nicăieri în descrierea traseului. Să nu vă imaginați munții de acolo din zona Vancouver ca munții de la noi, unde numim bălțile lacuri. Munții din Canada au f multe lacuri mari, estuare, bălți, zăpadă care rămâne până târziu în vară chiar și la altitudini mici. La întoarcele, asiaticul care ne-a luat la ocazie: “A da! E singura zonă cu muște de pe aici și sunt foarte multe..”.

Vedere din apropierea First Peak, Seymour Mountain cu Vancouverul, strâmtoarea Georgia și cu un curcubeu dublu al diminetii

Așa cum spuneam și mai devreme, tura canadiană a fost una lejeră în care mi-am făcut programul cum am vrut, într-un ritm prietenos. Așa că a doua zi după Seymour, ,mi-am luat timp să lenevesc și să îmi curăți echipamentul de muște dar și să editez niște poze. Treaba asta cu editatul pozelor nu îmi place nicidecum și a ajuns să fie o corvoadă. Niciodată nu mă învăț minte că fac prea multe poze care apoi trebuie selectate editate și postate. Ceea ce credeam că o să fie foarte plăcut și că ar putea fi o ocupație acum nu mai îmi place deloc. Dar îmi place apoi să recitesc articolele și postările pe facebook și să îmi reînvii mult mai bine memoria unor momente fascinante. De ce le editez, și când zic editare zic tunarea unor chestii generale precum contrast, căldură, luminozotate etc..pentru că știu că pot scoate mult mai multe decât editează aparatul și pentru că multe din pozele mele sunt luate în condiții ceva mai speciale, răsărit, contra soare, apus, noaptea etc.

Kitsilano beach

După ziua pauză am plecat iar la pas prin zona Vancouverului. Un loc interesant de unde poți vedea apusul este Kitsilano beach.

Arta moderna legata de islam

 

O zonă de plajă cu foarte mulți tineri, o zonă cu restaurante lângă dar și cu un muzeu al spațiului.

Această zonă are o energie plăcută. Plaja e amenajată cu niște bușteni imenși pe care poți sta sau lângă care poți sta și fuma iarbă la apus.

Oamenii mai fac și baie în golf deși îmi imaginez că apa este destul de rece pentru că nu sunt foarte mulți. Am fost acolo cu Claudia, gazda mea.

Foarte multă lume practică sporturi pe plajă. Alții stau doar la un joint, iarba fiind legală în tot statul British Columbia.

HR McMillan Space Centre

După plimbarea pe plajă ne-am oprit la o tavernă unde bineînțeles am comandat pește și un cocktail. Aș fi comandat vin dar cum nu aveau vin european, mi-am pus pfta în cui doecamdată.

Mai multe nu știu ce aș putea spune despre această zonă decât o pot face pozele.

Poate doar că restaurantele sunt interesante și pestele mai ales somonul este foarte ieftin și bun.

Tot în zona Kitsilano se poate vizita și HR Mc Millan Space Centre. Doar că atunci când am ajuns noi, seara adică, era deschis doar magazinul de suveniruri. Am înțeles însă că merită vizitat.

Dinspre faleză ai acces la foarte multe marine și porturi. Se pot vedea permanent ambarcațiuni de toate tipurile intrând și ieșind din Burrand Inlet spre Strâmtoarea Georgia.

Vancouver – Capilano trail

A doua zi, am profitat de avantajele aplicației Couchsurfing și mi-am dat înâlnire cu cu 3 fete – o nemțoaică, o coreană și o vietnameză – fâcând turul obiectivelor din nordul orașului, lângă celebrul pod suspendat Capilano Suspension Bridge.

Am făcut traseul Capilano care este mai mult o plimbare lungă decât un traseu de munte. Undeva pe traseu le-am pierdut pe fete pentru că eu am rămas să vizitez mai în detaliu somoneria de pe râul de acolo.

Cu această ocazie am văzut și eu cum se colectează somonul sălbatic. Pe rău sunt făcute niște canale de beton și acolo unde se crează mini cascade pe care somonul înoată la deal.

Cei mai puțin norocoși care apucă să înoate pe canalele din margine ajung în somonerie, mai întâi în acvarii pentru diplayul public – căci somoneria este amenajată și pentru turiști cu afișe, explicații și acvarii transparente – apoi undeva unde nu ne mai place să ne gândim – undeva unde probabil devin sushi.

Capilano bridge nu merită vizitat în opinia mea. Sunt foarte multe poduri similare și în Squamish iar la Capilano, fiind parctic în zona Vancouver, era coadă foarte mare la intrare. Orice presupune stat la coadă îmi crează repulsie.

Oricum, podurile suspendate din Nepal probabil sunt de câteva ordine de mărime mai interesante.

Fac o paranteză în articol. Amintindu-mi de aglomerația de la Capilano, mi-am adus aminte și de ambuteiajele din Vancouver.

Este un oraș care se aglomerează destul de puternic la ore de vârf, mai ales dacă ai de traversat ceva poduri. Și mi-am mai adus aminte de ceva interesant, la care nu mă așteptam. Vancouverul la ore de vârf este un oraș poluat.

Deși Canada, deși ai densitatea atât de mică de populație și zona este înconjurată de munți și Ocean, dacă ești pe trotuar la ore de vârf simți din plin noxele mașinilor.

Asta pentru că canadienii, la fel ca americanii de mai la sud, au mania mașinilor imense, a camioanelor personale.

Se poate întâmpla destul de des ca la stop, dacă stai cu geamul deschis și întorci capul la stânga să vezi ori roata unui pickup truck imens ori toba de eșapament a unui camion comercial.

Dar dacă aș locui în Canada sau în America probabil aș face la fel și nu m-am mai dezlipi de camionul meu.

Asta a fost Capilano trail..

Urmează..

Stanley Park

În următoarele zile am ajuns și în Stanley Park, o zonă destul de mare dar de care am auzit că trebuie neapărat vizitată. Am reușit să ajung și la English Beach dar nu am prea avut timp de stat pe acolo deoarece închiriasem o bicicletă pe care trebuia să o predau la o anumită oră.

Am subevaluat parcul ca mărime și am mai și greșit drumurile. Am pedalat în ziua aia cât nu am pedalat niciodată într-o zi.

Am ajuns în final după ora de predare însă cei de la centrul de închiriere m-au așteptat 15 min și a fost ok în final.

Clar, Stanley parc merită făcut pe bicicletă doarece este enorm. Acolo te poți plimba pur și simplu pe alei, pe faleză, poși vedea totemurile indienilor din trecut și poți pur și simplu spiona tot felul de oameni interesați sau evenimente deosebite – eu am spionat discret niște călugări budiști care vizitau cred prima dată zona și o celebrare a absolvirii unor adolescenți – limuzine, rochii, șampanie.

Acroyoga in Stanley Park

Am mai spionat și un cuplu care practica acroyoga lângă un totem imens in piatră, pe faleză. De această dată nu am fost foarte discret și situația s-a transformat într-o adevărată ședință foto cu diferitele posturi interesante pe care le practicau cei doi.

I-am fotografiat intensivm, cerându-le mai întâi acordul și primindu-l cu promisiunea de share sau tag a pozelor pe instagram.

Parcul este o zonă foarte generoasă pentru fotografie. Poți foarte bine să îți iei ceva de mâncare la pachet, să te aștezi pe o bancă și oportunitățile de fotografie și se vor arăta cu o frecvență foarte mare: eu în cam o oră am avut ca subiect o ceremonie de absolvire, călugări budiști, hidroavioanele cu turiști care aterizau golful de lângă strâmtoare chiar în dreptul parcului, păsări, foci, acoryoga, statui interesante, un minilighthouse, totemurile indiene, peisajele fascinante cu podurile și stâncile din estuar.

tanley Park are șosele separate de pistele pentru bicicletă și piste separate pe sensuri și separate de cele pentru pietoni. Aceste reguli sunt respectate din câte am văzut eu.

După ce am mers cu bicicleta prin parc, am ieșit în oraș, unde am parcurs distanțe destul de importante pe șosea.

Vancouverul este foarte friendly pentru biciclete.

Am vrut să ajung în piața Granville însă am cam încurcat podurile și ieșirea de pe pod și am ajuns la sfârșitul programului pieței.

Apoi m-am grăbit înapoi să predau bicicleta. Estimez că am mers în acea zi peste 50 km prin oraș și parc.

Recomand ca măcar o zi să vizitați orașul pe bicicletă.

 

Stanley Park

Acesta este Stanley Park.

Urmează..

Vancouver Island

Pe 23 am plecat spre Vancouver Island, cireașa de pe tort a excursiei. Neprevăzutul m-a pus în legătură cu 3 tipi super cool prin couchsurfing.

Nimeni nu se știa între ei. Yossi, un american evreu din NY care făcea turul Americii de Nord cu o camionetă închiriată care de altfel a fost de mare folos. Pedro un portughez tânăr care lucrease work&travel in State și acum făcea un tur de Canada și Emille, un quebecan artist sculptor și culegător de fructe care pur și simplu venise să viziteze și cealaltă coastă.

Faptul că am plecat 4 în excursia cu un număr incert de zile în Vancouver island, fără un plan anume, putea avea și riscuri, să nu ne înțelegem bine, să iasă prost. Dar a fost la polul opus, ne-am înțeles excelent și am rămas buni prieteni.

Dar în fapt, întâlnirea noastră fortuită ne-a adus mega distracție dar și costuri mai mici cu transportul peste strâmtoarea Georgia, costuri mai mici cu combustibilul și datorită acelei camionete 4×4 am ajuns în locuri în care nu cred că am fi ajuns altfel, lângă maluri de lacuri izolate, în mijlocul pădurilor de pe coasta de vest a Insulei Vancouver.

Am mers cu Ford ăla zeci de km pe drumuri de pământ în căutarea locurilor cele mai bune de campat, drumuri pe care am văzut ocazional urși negri, căci drumurile erau flancate de tufișuri imense cu fructe de pădure. Mai târziu am aflat de pe un panou informativ turistic că se numesc Thimbleberries sau Blackcaps.

Dar până să ajungem pe insulă am luat ferry-ul care e o experiență în sine.

 

Călătoria durează cam 2 ore timp în care lași mașina unde și se spune și te poți plimba pe cele 3 nivele de punți ale navei, poți lua masa, citi pe punte, sta la prova cu fața în vânt sau poți admire oceanul, navele din jur sau munții din depărtare sau poți pur și simplu trage un pui de somn pe una din băncile de pe punte.. Călătoria cu ferry merită tot timpul petrecut pe navă, și să nu vă imaginați un bac de la noi ci o navă destul de impresionantă.

 

Ucluelet și Wild Coast Trail

În prima zi pe insulă ajuns la Ucluelet. Doream să merg acolo pentru a bifa anumite punte de interes iar argumentația mea a fost imbatabilă și pentru restul grupului. Am ajuns la Ucluelet, în partea de sud vest, am trecut pe la centrul de vizitare unde ne-a întâmpinat o fată drăguță apoi, după ce ne-am informat temeinic despre zonă am pornit pe Wild Pacific Trail. Așa cum sună Wild Pacific Trail, sună a ceva mare și lung de săptămâni. Nu, e mai degrabă un traseu local de câteva zeci de km adunați.

Nu l-am făcut chiar pe tot ci am bifat punctele mai interesante, pădurea de cedri imenși, coasta, farul. Deși am prin o zi cam ploioasă, a meritat pe deplin, Peisajele sunt incredibile chiar și pe vreme ploioasă. Pe coastă parcă ai fi undeva in Asia de sud est în vremea musonului, sau în Noua Zeelandă.

Cedrii nu numai că sunt mari dar cei teineri pot lua forme foarte ciudate. Am văzut mulți care cresc din trunchiul imens al celor bătrâni.

Prânzul l-am luat sub unul dintre multele adăposturi de pe traseu, cu o vedere de nota 20. Fiecare a pus la bătaie tot ce avea prin bagaje. Se pare că măslinele nu sunt foarte apreciate de nord americani, la fel cum nici vinul nu prea e la modă cu adevărat. Se pare că atât în State cât și în Canada, a bea vin e mai mult o chestie socială de fitze. Iar măslinele sunt doar chestiile alea ciudate pe care le mai găsești în pizza. Ei pierd.

Pe drum ne-am intersectat cu alți turiști. Am stat cam 40 de minute de vorbă cu o fată cu un câine. Cam așa sunt canadienii. Vorbăreți și deloc suspicioși, cum sunt europenii sau mai ales cei din

Est. Era plouată și ea și câinele și nu era tocmai cald, dar ce credeți că îi păsa foarte mult. Acolo se pare că oamenii nu sunt paper people ca la noi.

În Ucluelet în sine nu am stat, decât ce l-am traversat cu mașina și am intrat într-o cafenea pentru mult căutatul wi-fi.

Restul, nu știu ce să spun, atât că merită să mergeți în micul orășel Ucluelet deși îți ia ceva timp până poți să îți amintești a rosti numele corect de fiecare dată. Eu am reușit așa să țin minte U (you) – Clue (scooby doo) – elet (de la chalet). Copacii imenși sunt definitiv un must go.

 

Las pozele să spună mai multe.

Wild Pacific Trail

După asta am pornit spre Tofino, un orășel mic dar ceva mai tineresc, mai cosmopolit, maicu surferi, mai cu hippy și locul în care băieții vroiau încă din Vancouver să ajungă. Distanțele nu-s așa maro între Ucluelet și Tofino – cca 30 km.

Mai mult îți ia să ajungi pe partea de vest a insulei.

Prima zi de camping

Am dat un tur de Tofino apoit ne-am întors pe drumurile lăturalnice undeva unde identificasem mai înainte un loc cu potențial pentru campat.

A fost mai mult intuiția șoferului, a lui Yossi, findcă de la ieșirea de pe asfalt am mai mers câțiva km până la un loc și un loc de campare unde erau mai multe rulote și corturi.

Habar nu aveam că o să găsim așa ceva acolo, a fost noroc sau intuiție.

Prima noapte de camping la Sproat Lake
Sproat Lake, 1-a zi de camping
Kennedy Lake, a 2-a noapte de camping pe Insula Vancouver

 

Astfel, în prima noapte pe Insula Vancouver am campat lângă Sproat Lake. Am instalat corturile și apoi la masă. Am gătit paste și am completat cu ce mai aveam pe la noi, în cazul meu cu nachos.

După o noapte în cort sub clar de lună lângă un lac pe o insulă în oceanul Pacific, și după un somn aproape perfect, am plecat înapoi spre Tofino, orașul cu surferi și hippie.

A doua noapte am campat în cu totul alt loc, un loc și mai fain poate pentru că eram doar noi. Am mers cu mașina până s-a înfundat drumul apoi am văzut niște cărări frumos făcute din lemn care ducea la o secțiune interesantă de plajă a unui lac. Locul mai fusese folosit căci erau funii în copaci și locul de foc mare și frumos amenajat cu bolovani.

Am făcut și noi un foc, băieții au făcut baie noaptea în lac – lacul se numește Kennedy – însă eu am alocat ceva mai mult timp unor setup-uri mai mult sau mai puțin reușite de poză. Cam asta a ieșit.

 

A doua zi de camping pe Insula Vancouver – pe malul Kennedy lake

Și aici am încercat să documentez locul printr-o scurtă filmare a doua zi, dimineață, înainte să plecăm spre alte locuri. În acea noapte a plouat. Cortul meu a rezistat cu brio deși are doar 900 de grame.

Trebuie să recunosc că noaptea 2 nu am dormit foarte bine, pentru că în ziua anterioară camioneta noastră se intersectase – la ceva distanță ce-i drept – cu un urs negru.

Am adormit cu ceva gânduri legate de urși și nu erau unele roz, dar conștient îmi dădeam seama că e un risc nesemnificativ, că urșii negri nu sunt agresivi și nu au niciun motiv să se apropie de zona de campare și de foc.. însă îți faci un film exagerat când campezi în zona în care ai văzut urși peste zi.

Știți faza cu a nu păstra mâncarea sau pasta de dinți sau orice miroase în cort în afară de voi și hainele voastre.

 

 

Tofino

Tofino e foarte fain. Ne-am intersectat cu multe personaje interesante.

Cum ar fi 3 germani și o nemțoaică, ucenici în ale metalurgiei manuale care aveau o tradiție

 de a pleca într-o excursie la finalizarea studiilor îmbrăcați fiind în portul lor popular care semăna mai mult a costumație steampunk în ochii mei. 

Apoi surferii care erau exact cum v-ați aștepta. O fata blondă și vorbăreață la recepție care ne-a dat sfaturi despre campinguri hippie dar și despre ce ne interesa pe noi și anume surf. Apoi instructorul nostru de surf – da! am luat prima lecție pe bune de surf și asta în oceanul Pacific.

Instructorul blond cârlionțat, neo zeelandez, lat în umeri cu picioarele subțiri. Surf-ul interesant dar mai greu decât pare pe cameră. Nu am avut valuri mari dar suficiente. Apa gheață, dar cu costumul de neopren nu ai probleme. Am reușit dă mă urc de câteva ori pe placă și să îmi mențin echilibru dar asta a fost maximul. E foarte 

solicitant să mergi cu placa atât de des contravalurilor atunci când ești la o lecție și nu te bucuri de statul pe placă și mai mult pe lângă ea.

În rest, ne-am tot plimbat prin Tofino care nu are mai mult de 20 de străzi și am stat pe plajă. Apoi în una din zile și nu mai știu în care am mers să explorăm tabăra de hippie, Mike s place.

Earth med, Mike s camp
Mike Poole s land

Mike un tip care a amenajat pe terenul lui un fel de camping cu corturi rulote sau dube transformate în așezări semi-permanente. Probabil mulți nomazi nord-americani, crazy kids, mulți drifteri și cu siguranță mulți tineri liberi și fericiți.

Tofino

Noi nu am rămas acolo pentru că locul era full.

Doi dintre băieți, Pedro și quebeqanul Emille au rămas după ce eu și Yossi am plecat cu mașina către Vancouver. Eu mă apropiam de deadline-ul meu în Canada iar Yossi avea o întâlnire care mai apoi a fost anulat.

Nu mai trebuie să menționez ce rău mi-a părut când am auzit că de fapt puteam rămâne și noi o noapte în condițiile în care prietenii noștri se lipiseră de niște fete tot quebeqane și ale care i-au lăsat să pună cortul în locul lor de campare.

Dar asta a fost după încă o noapte petrecută în formație compeltă de 4 lângă altă zonă de plajă a aceluiași lac Kennedy.

 

A 3-a zi de camping pe insula Vancouver

Lacurile în zonă au un nisip fin ca la mamaia. Am făcut baie și ne-am spălat în lac, am făcut focul și am băut fiecare ce a avut, bere fiindcă vinul cu preț mediu luat din Tofino din magazin era mai prost decât vinul nostru de alimentară de țară. Păi de asta nord americanilor nu le place vinul.. Am improvizat un pahar de vin rou dintr-un pet de 0,5 dar tot degeaba. Am apelat la berea cumpărată mai devreme și apoi la cidrul lui Emille. Emille a făcut performanța de a termina 2 litri de cidru într-o singură seară deși fizicul lui este destul de suplu.

Well, ne-am întors în Vancouver după 3 zile pe insulă. A fost una din cele mai tari excursii, pe insulă. O atmosferă incredibil de faină, mulți tineri, multă libertate, natura fascinantă cu lacuri cu nisip fin, multă viață sălbatică, plaje de ocean, plaje de lacuri, munți mici, munți mari, puțină populație, surf, fete faine și răcoare și verde peste tot. Sau verde de la verde, albastru de la ocean și galben de la plajă.

Kennedy Lake, a 3-a zi de camping

Din nou, Vancouver

Am ajuns relativ devreme înapoi așa că, împreună Yossi, în a doua parte a zilei am dat vizitat piața din Granville Island, locul în care nu reușisem să ajung cu bicicleta înainte de plcarea spre Insula Vancouver.

Drumul până pe insulă este puțin întortocheat, dacă ajungi dinspre centru trebuie să mergi pe unul dintre odurile mari din zonă și apoi să te întorci pe sub podul mare ca să ajungi pe insulă.

 

Merită vizita în piața Granville. Este și piață clasică dar și o grămadă de taverne cu mâncare. Am optat bineînțeles pentru sushi bun și ieftin. Este distracție maximă dacă alegi să stai pe băncile din afara halei deoarece pescăruși sunt toți pus pe furt de mâncare.

Este un loc fain pentru plimbare și baie de mulțime.

Apoi, spre apus, l-am dus și pe Yosii la plaja Kitsilano. Iar poze de apus, plimbare. De această dată am făcut niște poze de portret cu adolescenții aflați pe plajă.

A doua zi, am reluat legătura, tot cu Yossi, pentru a-i propune să mergem și spre Wistler în nord. Wistler e o stațiune montană super celebră în zonă, unde s-au ținut des jocuri de iarnă, olimpiada etc.

La Wistler și până la Wistler sunt foarte multe trasee în dreapta șoselei, șoseaua în sine e fascinantă deoarece te duyce pe coasta oceanului. Trasee, vârfuri, vârfulețe, lacuri cu diverse atribute care mai de care. Neavând foarte mult timp la dispoziție, am ales să vizităm zona the Chief, cam pe la jumpătatea drumului Vancouver – Wistler, acolo unde se află și Sea-to-Sky gondola.

The Chief este un traseu de top în lume pentru alpinism / escaladă. Chiar și când l-am vizitat noi se putea vedea alpinștii pe peretele muntelui.

 

Ce pot spune că poți face traseul pe jos sau poți lua gondola sau poți lua gondola doar la întors.

Sus, magazine, restaurante, la fel ca și pe the Grouse. Și trasee foarte bine amenajate – cel puțin portțiunea din imediata vecintate a stației de gondolă. Apoi de pe acest traseu foarte bine amenajat care e mai mult o plimbare de fapt poți pleca pe alte trasee clasice spre diverse destinații ceva mai îndepărtate din zonă.

Am luat masa acolo sus – Poutine – cu cel mai tare peisaj din toată prezența mea în Canada. Poutine este o specialitate locală, cartofi cu brânză și un sos especial. De menționat că Sea to Sky Gongola se află în regiunea Squamish.

De altfel, la nord de Vancouver, în British Columbia și mai sus apoi în teritoriile din nord, cultura primilor națiuni – denumiți generic indieni – își face timid simțită prezența prin pancarte și muzee.

Cu toate acestea, pe indieni nu prea i-am văzut. Cu canadienii albi în schimb am intrat în vorbă cu fiecare ocazie, la inițiativa lor pentru că sunt foarte prietenoși și probabil mai nevorbiți decât europenii – la magazin, în gondolă, la benzinărie oriunde.

Las din nou imaginile să vorbească mai mult decât textul.

Atât din ferry cu o zi mai devreme dar și din mașină, cât timp ne-am aflat pe drumul de întoarcere din Squamish, am admirat îndelung casele canadienilor aflate pe munții de coastă. Oare ce vedere au de pe terasele alea?

Oricum zona este foarte bogată și poți vedea peste tot semne ale bogăției cât și sursa banilor și anume imigranții și resursele naturale. Nu prea am mai văzut multe orașe, nici măcar în Europa, cu atât de multe mașini de lux sau nu neapărat de lux cât foarte scumpe. Mașini clasice, mașini scumpe, mașini mari, camioane personale, rulote scumpe, yachturi.

Canada se simte terra nova, oamenii sunt puțini, natura este ideală pe coastă, sunt foarte multe oportunități de afaceri dar ca și imigrant trebuie să o iei de la zero acolo, imobiliarele sunt exagerat de scumpe – prețurile fiind împinse de imigranți și cam lipsește partea culturală. Canadienii trăiesc într-un loc cu adevărat special deși nu sunt sigur că majoritatea realizează care sunt motivele pentru care acel loc e special.

Cu bune și cu rele ca turist, coasta de vest a Canadei este o destinație obligatorie pentru cei cărora natura le șoptește seara de la distanță Into to the wild..

Poate data viitoare o să merg și mai departe spre nord, și mai sălbatic și mai mult.

Ce am învățat în Canda și tips & tricks:

  • natura este superbă, unul dintre puținele locuri unde ai ocean, munți, lacuri, animale, puțini oameni și civilizație cât de cât.
  • imobiliare sunt foarte scumpe.
  • serviciile de internet și telefonie cât și cele bancare sunt foarte proaste. Nu prea ai cum să îți iei cartelă prepaid în Canada așa că trebuie să te descurci cu wi-fi sau să plătești foarte mult pe apeluri. Eu am avut roaming 22 apeluri din România și în rest wi-fi. Dar dacă mergi outdoor poate o idee bună ar fi un Garmin cu serviciu de telefonie orin satelit și tracking prin GPS.
  • medicamente se găsesc și la supermarket.
  • vinul e prost, dar sushi și orice este de pește e bun și ieftin.
  • Canada nu se simte ca o țară cu o infrastructură mai bună ca în Europa Occidentală și nu se simte ca o țară foarte industralizată.
  • societatea se simte nord-americană și, într-un sens mai larg, anglo-saxonă; cu alte cuvinte canadienii sunt parte din lumea anglo-saxonă și foarte similari cu americanii iar ca european este greu să observi diferențe notabile între canadieni și americani.
  • distanțele sunt într-adevăr enorme între locurile de interes.
  • de ce toaletele nord-americane sunt diferite de cele europene – puteți citi mai multe pe google dar în mare țevile de scurgere sunt diferite, una merge pe forța de împingere alta  (cea americană) pe forța vidului – cu avantaje și dezavantaje.
  • cât de ușor poate fi un cort ultraușor – de 2 persoane cu dublustrat, impermeabil și bețe și cuite – 900 gr.
  • care sunt avantajele închirierii de echipament.
  • cât de repede îți vine o comandă din State în Canada.
  • cât de prietenoși și vorbăreți sunt canadienii.
  • politia este prezentă peste tot și foarte friendly.
  • Vancouver-ul se simte asiatic pentru că are peste 50% imigranți asiatici.
  • surfingul este excelent pe Vancouver Island, care are oricum o atmosferă wild și hippie și mai are și 4 epave de nave pe care le poți vizita.
  • fetele sunt foarte frumoase în Canada.
  • canadienii, ca și americanii, sunt cam rupți de restul lumii – awarness.
  • Seymour Mountain este de evitat în iunie – iulie din cauza muștelor și țânțarilor.
  • Dacă ajungi în Vancouver și ai pașaport electronic și viză de SUA merită și mergi și în Seattle și poate să vezi munții din state, Mt Baker și Mt Rainier.

 

Locuri de vizitat – necesită mai multe detalii pe google privind distanța de la locul de cazare și durata traseului:

Vancouver: Stanley Park (cu bicla), Granville, Capilano Trail și somoneria Capilano Salmon Hatchery, Kitsilano Beach, English Beach, Grouse trail, Cliffwalk, Canada Place, BCIT Planetarium, H.R. MacMillan Space Centre, Historic Gastown, The Vancouver Aquarium, Science World (pentru copii sau dacă ai timp și chef de puzzle-uri)

Grouse Grind/BCMC – 3 km / 2h – la 12 km =The Peak of Vancouver

Crown Mountain – snow – 10 km / 7h – la 12 km. – poate fi accesat din Grouse.

BCMC trail.

 

Wreck Beach, the city’s official nude beach.

În zonă:

Vancouver Island (Victoria, Tofino, Ucluelet, Wild Pacific Trail), Squamish, lacurile din apropiere.

Portul Stevenson. Whale watching – 125 dolari – scump.

Squamish – Lynn Canyon

Lynn Lake – 22 km / 10 h – la 17 km. / Lynn Peak 9 km – 5 h.

– usoara si aproape

– 2 autobuze

 

Sea to sky Gondola – Squamish, Stawamus Chief(The Chief = escalada) si Shannon Falls.

Murrin Provincial Park – Usoara

Tunnel Bluffs.

Tenquille Lake

 

Cypress Mountain.

MacMillan Provincial Park.

 

St. Mark’s Summit, Cypress Provincial Park – 11 km / 5h – la 30 km.

Eagle Bluffs, Cypress Provincial Park – 8 km / 4h – la 30 km.

– piatra partii padure, vederi faine.

– Baden Powel Trail

 

Dog Mountain, Seymour Provincial Park – 5 km / 2h – la 30 km

– vedere Vancouver si noaptea.

– nasol pe ploaie.

 

Quarry Rock, Deep Cove – 4 km / 2h.

Baden Powell, Horseshoe Bay – Deep Cove – 48 km / 20h – la 20 km.

North Shore mountains.

Sectiuni Lynn Canyon Suspension Bridges or Black Mountain.

 

The Lions, West Vancouver – 16 km / 7h – la 32 km.

The Binkert Trail – 16 km.

 

Sendero Diez Vistas Buntzen Lake/Anmore – 15 km / 7 h – la 35 km.

 

Mount Cheam, Fraser Valley – 9,5 km / 5h – la 125 km.

cu Elk Mt – 7 km / 5h.

– vedere catre Mt Baker

 

Big Cedar and Kennedy Falls, North Vancouver – 10 km / 5h – la 20 km –

– paduri copaci mari

– marcaje neclare

– cascade

 

Killarney Lake Loop – Bowen Island – 4km / 2h – la 30 km.

– usor, autobuz si ferry.

 

Lindeman Lake, Chilliwack Lake Provincial Park – 4 km / 2h – la 140 km.

Watersprite Lake – 2 h

– apa turcoaz

– overnight

 

Coulter lake

 

Stoney Hill Regional Park

Cowichan Valley

-usor.

 

Reginald Hill, Salt Spring Island

-ferry

 

Garibaldi Lake.

Panorama Ridge

Black Tusk – 30 km / 1 day

(Taylor Meadow or Garibaldi Lake trails, camp overnight, and tackle Black Tusk the next day.)

 

Whistler – Joffre lakes trail. – 10 km.

 

Elfin lakes – cabane. – 22 km.

 

Fisher Peak / Assiniboine / Mt Robson (cel mai inalt) – rockies.

 

În SUA

Mt Baker – cel mai inalt din zona apropiata, aproape de Vancouver. – de cautat pe net ghizi cu inchiriere echipament. 800 dolari – cam scump.

Mt Rainier – cel mai inalt.

 

Câteva linkuri ultile:

 

http://www.canada.travel/

 

https://www.explore-mag.com/20-of-the-Best-Hiking-Trails-near-Vancouver

 

https://www.bcbusiness.ca/Feeling-Stressed-at-Work-67-Things-You-Can-Do-to-Get-Refreshed?WickedSource=Facebook&WickedID=6079690696506

 

https://www.tourismvancouver.com/activities/free-almost-free/25-free-things-to-do/