Acoperisul statelor Uniunii Europene – Ascensiunea Mont Blanc

Am avut alocate 4 zile de iulie pentru ascensiune dar în ritm de concediu, fără cea mai mică intenție de a scoate timp. De altfel, în cele 9 zile alocate pentru excursia din Franța. am urcat Mont Blanc, am mers o grămadă prin Saint Gervais, Chamonix, o zi a fost alocată numai pentru piscină și tot am reușit să mă plictisesc. 5 – 6 zile ar fi fost mai potrivite. Mont Blanc – realizabil dacă te descurci pe creastă, iarnă, în România, la colțari și piolet. Supraestimat ca greutate, subestimat ca frumusețe, periculos pe alocuri dar nu greu, scump dacă iei în calcul boulangeriile, vinul, refugiile din Franța și berea cu apă din ghețar.

Poza de vârf

La 4809 sau 4810 m, Mont Blanc nu este cel mai înalt vârf din Europa. Al 4-lea cred. Dar este cel mai înalt din Uniunea Europeană. Și cu siguranță cel mai înalt vârf alpin din lume :)). Alpi.. alpin..

Nu râdeți dar unele din discuțiile de după ascensiunea mea pe Mont Blanc au fost de acest gen: “dar nu are 4809, are 4810!”.. păi stratul de zăpadă variază.. “dar nu e cel mai înalt din Europa!”.. da și nu.. Ce vreau să spun că Mont Blanc nu este o destinație cu care să te lauzi, dacă îl urci ca tot omu’, cu refugii și pe traseul standard. De fapt pe vreme bună sunt grupuri de turiști / ghizi, alpiniști din 100 în 100 de m. Sunt foarte mulți care fac din ascensiunea pe Mont Blanc o performanță sportivă, cu lacrimi și plânsete în vârf. Mie mi se par exagerate. Poate că traseul standard nu este pentru începători. Dar nici numai pentru sportivi de performanță nu este, nu este o provocare chiar atât de mare. Și oricum ar fi nu este cool să îl faci pentru performanță.

Cine vrea performanță și profesionalism trebuia să se facă sportiv de performanță, alpinist, ghid sau salvamont. Acum constat că super-eroii apar ca ciupercile după ploaie, pseudo performeri care se laudă cu tot felul de realizări destinate de fapt amatorilor – iar lumea îi confundă cu adevărații sportivi și profesioniști.

22
Ghețarul zgomotos

Performanțele se amestecă aiurea, creditele la fel pentru că oamenii nu au cultură generală și înghit tot ce le se livrează în spațiul public. Poate că nu-i celor care livrează ci a lumii gură-cască. Dar asta este mai puțin relevant aici.

Mont Blanc merită tot efortul, peisajele sunt incredibile, senzația de măreție, de imensitate, de a fi deasupra norilor e genială. Trosnetul reverberant al ghețarilor, ibecși alpini de pe drum, căderea periculoasă a bolovanilor, refugiile confortabile cu mâncare și bere de ghețar la 3815 m, căderea pietrelor – toate astea îl caracterizează, îl fac unic. Dar priveliștea și sentimentul din vârf merită cel mai mult.

Șansele de a ajunge pe Mont Blanc țin cel mai mult de vreme. În general sunt cam 66% șanse de a ajunge pe vârf fără probleme, potrivit montblancguides.com, dar probabilitatea fluctuează de la un an la altul foarte mult. Tehnic vorbind, muntele nu pune dificultăți deosebite. Nu putem vorbi de alpinism sau tehnici de escaladă deși escalada, la sală cel puțin, ar putea ajuta. Cel mult îți folosești puțin mâinile pe traseul Tete Rousse – refugiul Gouter. Ajută în schimb sângele rece și să nu ai rău de înălțime deoarece sunt porțiuni înguste atât pe pietrăraie cât și pe zăpadă. Răul de atitudine e relativ dar nu am văzut persoane care s-au plâns de asta în mod special.

Am plecat 8 persoane din București, cu ghid cu tot. Per total m-a costat vreo 900 de euro cu tot cu avion București – Geneva și retur, mașină spre Saint Gervais, camping în Saint Gervais și refugii, dar am tot cheltuit pe acolo suplimentar, așa că am ajuns să scot din buzunar vreo 1500 pentru toată excursia de 9 zile.

41
Premoniția
6
Campingul din Saint Gervais, copii jucându-se în apa de ghețar

La aeroport, ambalat și pus pe cântar, sacul meu (60+ litri) cântărea 23 de kg: haine, pioleți, bețe, cască, ham, colțari, cort, saltea, sac de dormit, bocanci tehnici, geacă, alte elemente de echipament. Cu el a trebuit să mă descurc apoi până în camping, unde au mai rămas câteva elemente de echipament undeva până pe la 18-19 kg, cu care m-am descurcat mai apoi până la ultimul refugiu de dinainte de vârf în care an înnoptat.

De la ultimul refugiu până pe vârf și înapoi am avut un sac mic de tură. La întoarcere probabil ajunsese de 24 sau 25 de kg având în vedere că nu m-am putut abține să fac câteva cumpărături de la magazinul imens Quechua de lângă Saint Gervais (pufoaică, ochelari faini de soare pentru munte).

De la acel mall de munte Quechua am luat ochelarii Aveo din poze cu plastic foarte fain, albastru, lentile de schimb, protecție anti-abur detașabilă cu magneți și urechi înlocuibile prin click cu elastic. Dacă nu intenționați stați la cort, în camping sau lângă refugii, puteți lăsa acasă cortul și sacul de dormit. Hint 1! Pentru refugii nu ar strica să aveți un cerceaf pentru călătorii – se găsesc la Decathlon de mătase – foarte ușoare dar cam scumpe.

Cum am ajuns în Geneva, am luat un microbuz plătit în avans, care ne-a dus direct în campingul din Saint Gervais. În camping costul era cam 27 de euro pe zi de cort. Să nu vă imaginați un camping românesc. Acesta are dușuri, toalete curate lună, zonă pentru gătit, mașini cu fise pentru spălat și uscat rufe și mulți oameni blonzi, senini și zâmbitori, copii care alergau într-una și cred că toate tipurile și mărcile de rulote din lume.. foarte mulți olandezi, o fi mers din vorbă în vorbă.

23 iulie: zbor București – Geneva
 –
25 iulie: Ziua 1 – Saint Gervais – 1 h (cu tramvai) – Nid D’Aigle (2372 m) – 2,5 h – Tete Rousse (3167 m)
 –
26 iulie: Ziua 2 – Tete Rousse (3167 m) – 3 h – Gouter (3815 m)
 –
27 iulie: Ziua 3 – Gouter – 5 h – Mont Blanc (4809 m) – Gouter – Tete Rousse
43
Spre refugiul Gouter, la întoarcere

 –

28 iulie: Ziua 4 – Tete Rousse – Saint Gervais
 –
29 – 30 iulie – Camping
 –
31 iulie: zbor Geneva – București
 montblancgrafic
În ziua de luni dimineață am părăsit campingul, nu înainte de a lăsa un cort deschis în care am depozitat toate celelalte corturi strânse. Am plecat spre tramvai. Da, dacă vrei să scutești o jumătate de zi de hiking pe dealuri subalpine, păduri și poieni poți lua tramvaiul până în Nid D’Aigle (2372 m) – cuibul vulturului – de unde începe direct un fel de Piatra Craiului alpină, cu bolovani și capre ibex (capra, nu indicele bursier spaniol), până la primul refugiu serios în drum spre vârf, Tete Rousse (capul roșu nu capul rusesc, probabil de la rocă). Noi asta am făcut, am trișat și am ajuns direct la Nid D’Aigle cu tramvaiul, cam o oră.
49
Caprele ibix

Așa cum spuneam, traseul Nid D’Aigle (2372 m) – Tete Rousse (3167 m) nu pune dificultăți, fiind plin de bolovani dar fără pante abrupte. Durează cam 2,5 ore (800 m  altitudine). Țineți cont însă că calculul traseului în ore pe un munte cum e Mont Blanc este foarte relativ. 3 ore pentru tine pot fi 1 sau 5 pentru alții. Peisajul se schimbă treptat de la iarbă la pietre și în final gheață. Noi am avut ocazia să trecem pe lângă caprele ibex care, spre deosebire de caprele negre din România, sunt foarte Zen, putându-te apropia la câțiva metri de ele doar ca abia atunci să facă un pas în spate.

La Tete Rouse veți face prima dată cunoștință cu trosnetul reverberant al bucăților masive de gheață și cu priveliștile care îți taie respirația. Se aud periodic pietre rostogolindu-se și gheața trosnind cu un sunet impresionant. Dacă este soare, bronzul pielii este garantat. Refugiul în sine este ok comparativ cu România – mai degrabă o cabană. Se servește masa însă mâncarea nu e așa gustoasă iar gazdele, spre deosebire de următorul refugiu, nu-s așa prietenoase. Se doarme la comun 16 paturi în cameră sau mai multe. Nu au apă curentă dar au zăpadă lângă refugiu. Cam asta a fost prima zi – trezit de dimineață, împachetat iar, tramvai, Tete Rousse – destul de lejer. Noaptea în refugiu nu uitați dopurile de urechi – una dintre cele mai importante piese de echipament. Dacă a doua zi nu te trezești odihnit, nu poți face mare lucru și nici nu te poți bucura cum trebuie de priveliști.

23
Ferestrele refugiului Tete Rousse
O traversare a Grand Culoir
O traversare a Grand Culoir

De la Tete Rousse la Gouter (3815 m) traseul durează cam 2 – 3 ore. Începe interesant, cu Grand Couloir – un fel de fisură care străbate muntele de verticală și pe care cad pietre în condiții specifice. Porțiunea ce mai periculoasă de traversat are vreo 40 m și trebuie traversată repede, fără să clipești, deoarece cad bolovani. Cad – puțin spus, zboară cu viteză mare cam la înălțimea unui om. Ce am făcut este să ascultăm dacă se aude ceva. Din momentul în care se aud bolovanii că se pornesc până ajung în dreptul pasajului de trecere durează ceva. Deci dacă nu se aude nimic ai timp să treci chiar dacă să zicem că la jumătate se pornesc bolovanii de sus. Ideea e să nu te împiedici, să zăbovești pe pasajul Grand Couloir sau să intri în panică. Căderile de bolovani în dreptul pasajului expus Grand Couloir fluctuează de la an la an. Oricum nu înseamnă că pericolul căderilor a trecut total odată ce treceți de pasajul expus Grand Couloir. Persoana din fața mea a dislocat un ditamai bolovan de vreo câteva sute kg, în care cu greu m-am proptit – fiind chiar în spatele ei – astfel încât să nu prindă momentum și să o ia la vale ci să se așeze ușor pe cărarea îngustă și să rămână acolo. Mi-am rupt tricoul de la acel moment în procesul respectiv deoarece propteala a fost cu tot corpul pentru a ghida mai degrabă bolovanul, nu pentru a-i opune rezistență. Dacă până la acest episod țopăiam din piatră în piatră, de la acest moment încolo cât și la întoarcere mai ales, am început să verific fiecare piatră pe care puneam mâna sau piciorul, pentru stabilitate.

Un posibil avantaj de a rămâne la Tete Rousse peste noapte fără a încerca direct să ajungi la Gouter, este că pietrele cad mai rar dimineața decât mai târziu în zi. Astfel, plecând de dimineață spre Gouter, riscul e ceva mai mic.

Ce nu am spus până la acest moment, ne întâlniserăm mai devreme cu niște prieteni – ei au stat la cort tot timpul și au scurtat astfel foarte mult timpul și costurile. Și-au pus practic cortul în camping, apoi la Tete Rousse, au urcat direct vârful (unii din ei) și au coborât mult mai devreme ca noi, înapoi la camping. Se poate și așa, dar e mai puțin confortabil, evident.

Odată ajunși la Gouter, ne-am pus iar pe mâncat, băut bere și dormit. De altfel, toată expediția a fost mult mai relaxantă decât mă așteptam iar ritmul unul de vacanță de leneveală. De regulă, traseul clasic este Tete Rousse – Varf – Tete Rousse și doar te oprești la Gouter (sau nu). Nu am mai lenevit practic o zi. Hint 2! Rezervările la refugiile gen Tete Rousse și mai ales Gouter se fac cu câteva luni înainte și sunt imposibil de scchimbat cu câteva zile înainte. Prețurile sunt undeva pe la 45 – 50 de euro dacă nu ai reduceri speciale (datorită ghizilor sau altfel de reduceri).

40
Poteci înguste spre vârf

Miercuri, cu noaptea în cap, ne-am trezit și am pornit spre vârf. A mers asigurați vreo câteva sute de metri apoi am lăsat-o baltă cu asigurarea. Asigurarea merge cum fac francezii – un ghid la 2 sau la 3 persoane, pentru că altfel se destabilizează foarte aiurea ritmul și există și alte riscuri. Dacă occidentalii urcă numai asigurați în coardă, cam doi turiști la un ghid, noi am urcat cam cum am vrut noi.

Se vedea deosebit de interesant zig zagul format din sutele poate chiar miile de urcăreți spre vârf, cu frontalele aprinse. Cam așa e cu Mont Blancul. Când e vreme bună, pe traseul clasic e autostradă. Am depășit foarte multe grupuri, alții ne-au depășit pe noi. Se poate spune că am prins răsăritul pe Mont Blanc :)).

De la Gouter spre vârf nu se mai pune problema de stâncă goală, totul e gheață și zăpadă. E  sănătos a se evita crevasele și împiedicările în colțari pe pantă abruptă. Au fost și pasaje destul de înguste în care trebuia să te înfigi bine cu pioletul și colțarii în zăpadă, mai într-o parte

Thatțs actually a selfie.
This is actually a selfie.

, mai spre hău, pentru a face loc celor din sens opus să treacă. Hint 3! Cei mai mulți pleacă de la Gouter spre vârf pe la 2-3 dimineața. De la Tete Rousse se pleacă pe la 1 dimineața. Există un fel de sincronizare a turiștilor. Pur și simplu așa se face. Dacă nu vrei să pleci la 2-3, poți să pleci pe la 5 dimineața de la Gouter și astfel să te intersecteți cu cei din sens invers pe pantele largi și nu pe cele înguste.

Ne-am mai oprit la refugiul de tip bivouac Vallot (4362) să ne încălzim și să ne odihnim. Erau unele persoane care rămăseseră acolo peste noapte, cu sacul. Cam frig pentru asta.. Personal nu am avut probleme deloc cu frigul și aproape deloc cu altitudinea. Ba chiar dormisem excelent la Gouter, mai devreme. Am spus aproape deloc pentru că spre vârf am cam simțit cum îmi piere gazul. Ajunsesem să mă cam opresc la 20 de pași, de câteva ori chiar la câte 5 pași. Trebuie cumva să respiri mai forțat, într-un ritm mai mare decât normal, pentru a-ți asigura cantitatea de oxigen necesară.

Pe vârf e fain rău de tot, nu este exagerat să spui fascinant. Ești deasupra norilor. Am făcut acolo câteva poze și am luat-o la vale.

Peisaj la coborâre

Pe alocuri, sfidând grupurile de turiști legați în coardă de ghid, m-am dat pe fund câteva zeci de metri pe rând, cotind sau punând frână cu pioletul. Proastă idee dacă ții la pantaloni – se tocesc puțin. Coborârea e de-a dreptul plictisitoare, dacă vremea este bună. Ok, priveliște faină, dar parcă nu se mai termină la coborâre. Este cam ca după o noapte cu o divă. După ce atingi vârful vrei doar să bei ceva și să povestești cuiva despre asta dar nu ai vrea să repeți :)). Oricum de pe vârf în jos, mai este opțiunea să cobori spre Aiguille du Midi – Chamonix.

35x
Tramvaiul spre Saint Gervais

Ne-am regrupat însă tot la Gouter. Apoi noi am coborât la Tete Rousse unde am și înnoptat. Apoi, pe 28 iulie am coborât la Nid D’Aigle, de acolo tramvai și pe la 12- 13 eram în camping deja.

Au urmat două zile de consum în regim de concediu, pe la terase, boulangerii și magazine, și leneveală. Pe 29 am stat foarte mult la o piscină (cu bazin semi-olimpic, plajă și saună) în Saint Gervais – 5 euro intrarea plus slip (nu ai voie cu slip gen short ci doar fără mâneci). E fain să stai la piscină în Alpi. Însă francezii sunt puțin ciudați la capitolul business – parcă nici nu au nevoie de clienți, nu sunt deloc gazde primitoare, cam pe nicăieri. Apoi pe 30 iulie am vizitat Chamonix, unde am mâncat foarte bine și am cumpărat ceva piese de echipament ieftine dar bunicele – Hint 4! este un magazin fain Peak Performance pe Rue Paccard 231. Am luat o pufoaică de 39 de euro și mânuși hardcore îmblănite cu vreo 39 de euro.

No, apoi pe 31 – zi nașpa, de stat aiurea prin aeroport în tranzit și ajuns acasă târzium obosiți de stat pe scaun.

Prețul ceva mai mic al întregii excursii s-a reflectat în calitatea serviciilor ghidului destul de proaste, ghid care a și coborât înainte noastră de pe vârf, dar asta e altă poveste. Practic am cam urcat singuri, am cam coborât singuri. La cum sunt românii în general să zic merci că nu a fugit cu avansul. Oricum ghizii din România nu au voie să practice ghidăria în Franța fără un fel de atestat internațional (gen IFMA sau altele) dar asta contează mai puțin. Sincer, serviciile unui ghid din România ar fi doar pentru rezervări și să vă arate drumul, în rest nu beneficiați de nimic deosebit.

Cam asta a fost. Mont Blanc – supraestimat ca greutate, subestimat ca frumusețe, scump dacă nu faci economii la boulangerii și vin. Noi am mers relaxat astfel că timpii expuși aici nu sunt relevanți dacă vreți să faceți performanță. De fapt nu vă luați după mine cu detaliile tehnice. Sper doar să vă ajute impresia generală.