5x Parâng 2x Gloria

Am stat 4 zile de august în Parâng. Pe scurt, am avut marea șansă să prind un fenomen optic mai rar – Gloria – două zile consecutiv. Am întâlnit pe drum culegătorii de afine dar și obiectul activitățiilor cu care ne-am delectat în pauzele de urcare. Am făcut baie în lacul Mija, foc lângă lac, am cântat la tilincă, la tobe și am ajuns pe 5 vârfuri cu peisaje de ți se oprește respirația.

Am mai scris asta și deși este evident dar nu mă pot abține să nu comentez din nou pe marginea diferenței enorme între starea de spirit afectată de traficul poluat din București și cea produsă de serenitatea momentului de trezire la cort, la munte. Mai ales dacă pleci vineri seara din București, oricare ar fi destinația. În această tură am condus pentru prima dată un van iar asta mi-a mai distras atenția de la aglomerație. Drumul  spre Petroșani părea superb în lumina farurilor, păcat ca l-am făcut noaptea – dar asfaltul este atât de neted pe alocuri încât pun pariu că ai putea să joci ok biliard. Și asta e rar în România.

img_1784Unul dintre indiciile că ești cu muntele e când pui cortul repede pe timp de noapte. Am pus cortul dar nu am adormit imediat. Asta pentru ca am cântat la bolul tibetan și la tobele șamanice. Da, suntem duși cu pluta uneori..

Tabăra am avut-o în zona de corturi din stațiunea Parâng. Când ne-am trezit, surpriză – deschid cortul și printre corturi, pe lângă și mai peste tot – cai. Cai erau liberi și se vedea că au un program mai lejer la job. Se purtau oarecum ca niște animale libere. Nechezau, se fugăreau, mâncau și vorbeau între ei. Am vazut și cai care stăteau jos, contrar mitului în care caii dorm mereu în picioare..

dsc_0565-2După episodul cu caii, igiena de dimineață la baia unui restaurant din apropiere (căci eram cu cortul la munte dar mai la marginea stațiunii). Un mic dejun copios și apoi la urcat. Am schimbat programul și am pus traseul mai ușor sâmbătă pentru a lăsa traseul lung – Parângul Mare pentru duminică – și Mohor pentru luni.

În total am fost 7, dintre care Sebastien (organizatorul) și Ina (ghidul). Parângul Mic (2073) atins din stațiunea Parâng este mai degrabă o plimbare decât o tură. Astfel că nu prea am ce menționa pentru ziua de sâmbătă, afară de faptul că am suflat prima dată în tilincă și de faptul că am făcut baie în apare rece ca gheața a lacului Mija.

Tilinca este un fluier – a nu se confunda cu talanga 🙂 care este o talangă. Este incredibil de simplu de scot sunete care să nu deranjeze, din tilincă. Are doar câteva găuri iar tonalitatea o controlezi și din puterea cu care sufli. Are sunetul acela specific de cântec de cioban.

dsc_5309Lacul Mija te atrage să intri în el. Apa e curată – cristalină dar rece ca un drac încuiat într-un camion frigorific. Deși mi-a cam pierit la un moment dat suflu – corpul cere oxigen iar tu nu ești pregătit – principala provocare a fost să pășești pe pietrele acoperite cu materie organiză verzulie și deosebit de alunecoasă. Senzația de după ieșirea din apa rece, după ce pui hainele pe tine și stai puțin la soare, îmi amintea de senzația uscătoarelor de corp comuniste la care stăteai după 3 ore în bazinul de înot comunist cu apă rece comunistă – bună, senzația plăcută. O senzație de ușurare și calm, de liniște. Apoi am început să frec cremenele..

dsc_5337Uite ce este, nu ma declar specialist în munte. Nu îmi place să devin unul, nu îmi place să mă focusez pe câte un hobby până îi storc orice urmă de mister și plăcere. Și nici nu mă laud cu ceea ce fac ca hobby. Pasiunile sunt exclusiv pentru plăcerea personală. Accentuez asta pentru a vă cere să îmi scuzați pe alocuri inocența în ale muntelui. Nu știam că folosinf un creme bun și ceva iarbă fină și uscată tot nu e suficient să aprinzi un foc. Dacă ești într-o situație de supraviețuire, ascultați-mă că nu te poți baza pe fazele din filme – ce surpriză! Am insistat însă se frec cremenele vreo jumătate de oră în mai multe variante de iarbă uscată. Nimic. Cremenele scotea scântei tocmai bune și pe moment părea că se aprinde ceva, dar departe de foc. Hint 1! Pentru a folosi cremenele cu succes am o idee împrumutată de la un prieten: el le numea bombițe – biluțe de vată sau pânză date prin vaselină și învelite în scoth. Alea cică ar lua foc fără probleme de la o scânteie de cremene și sunt foarte ușor de transportat.

Prietenii cu care eram au folosit însă o brichetă și am făcut un foc frumos lângă Lacul Mija. Sebastien – organizatorul excursiei are, pe lângă faptul că știe să cânte la tot felul de instrumente și are o voie bună permanentă, o lejeritate și o delăsare molipsitoare – în sensul bun al cuvântului. Sebastien nu are termen limită de plecare sau termen limită de întoarcere la tabără, astfel că am stat la foc, am făcut concurs de aruncat cu pietre în apă și am uitat de noi pe marginea lacului Mija. Ne-am întors pe seara – noapte chiar. Peisajele la amurg în Parâng sunt superbe. Acolo poți face genul acela de poze în care silueta cowboyului se vede pe fundalul soarelui. Sau ceva pe aproape de asta.. Am plecat la amurg și ne-am întors pe cerul înstelat și înlunat direct la masă. Apoi somn la cort.

Deci, pentru recapitulare – vineri am ajuns târziu, sâmbătă ne-am plimbat până pe Parângul Mic iar eu am făcut baie în lacul Mija. Duminică am plecat spre Parângul Mare bifând alte 2 -3 (vârfurile gemene Gemănarea puse o dată sau de două ori, încă nu m-am hotărât?) vârfuri în drum și fenomenul Gloria. Luni am plecat spre Transalpina, spre Rânca și ne-am oprit la o plimbare către vârful Mohor unde am văzut din nou Gloria.

Duminică la urcare am făcut pauză încă de la început. Unul dintre colegi s-a întors la cort să își schimbe bocancii. Așa am dat de culegătorii de afine. Oprindu-se pentru a fi preluați de o camionetă, exact lângă noi – unde eu aproape ațipisem –  am putut să le observ comportamentul și discuțiile, ca un voyeurist.

dsc_0566-2

Interesant cu oamenii aceștia care nu par a avea prea multe lucruri materiale, oameni care depun probabil multă muncă fizică, zi de zi, par mult mai fericiți decât specia de corporatist din oraș. Privind omul de undeva din stratosfera universului nu poți să te întrebi oare care e diferența semnificativă între oameni așa zis simpli de acest tip și oameni ceva mai sofisticați, cu joburi fancy în multinaționale ori antreprenori în tot felul de domenii fără sens. Văd o diferență în nivelul de fericire dar în detrimentul corporatistului. Ok, nu vreau să exagerez în descrierea ciobanului mioritic sau a culegătorului carpatin de afine. Ce vreau să spun e că pot fi oameni buni, fericiți și inteligenți și printre culegători în aceeași măsură ca printre cei cu școală. La fel cum pot fi bestii și printre unii și printre alții. Unii în sensul violenței fizice și verbale alții în sensul agresiunii indirecte asupra celorlalți, nepăsării, distrugerii de sine, distrugerii mediului, participării la distrugerea comună. Este clar că îți trebuie educație pentru a ajunge intelectual și om de caracter. Dar educația nu e suficientă. Iar studiile din ziua de azi nu te fac intelectual, te fac doar sclav pentru corporații. Acei culegători păreau fericiți. Dădeau afinele pe loc cu 10 lei kg. Nu știau poate ce înseamnă să te poarte gândul spre idei complexe despre univers sau spre scopul existenței umană dar de altfel nici corporatiștii nu știu și nu fac asta. Doar cei care au și educație și caracter și petrec suficient de mult timp ascultând ploaia, privind apusul și vocea propriilor gânduri.

Drumul spre Parângul Mare pe creastă este plin de vistas – de ferestre printre stânci, de trambuline de piatră către cadre vizuale maiestuase, grandioase, către povârnișuri și grohotișuri imense. Norii se joacă în Parâng. Ceața se joacă și ea cu tine, ba vine, ba pleacă. Ceața și norii ne-au oferit de altfel mai târziu opticul Gloria.dsc_0583-2

Până la Parângul Mare am vizitat Vârful Cârja (2405 m). Cineva a avut acum ceva timp ideea strălucită să monteze o cârjă imensă pe acest vârf. Faină idee! Ar trebui ca fiecare vârf să aibă câte un monument reprezentativ pentru denumirea sa, în loc de odioasele cruci. Imaginați-vă numai ce ar pune pe vârful Moldoveanu sau pe vârful Omu. D’asta e fain Parângul – nu-s așa multe cruci. Pe Parângul Mare (2519 m) e o piatră cu ceva scris, inteligibil și o cruce într-o doară dar principalul monument este o bară cu ceva rotund în vârf. Poate asta o fi etimologia cuvântului Parâng – bară cu cerc în capăt – sau nu.. :)). A, și până să mai ajungem la Parâng am mai bifat cele două vârfuri Gemănarea (2426 m).

La întoarcere am văzut fenomenul Gloria. Am zăbovit cred că aproape o oră dând din mâini sus jos – nu ne mai săturam în a ne admira umbra înconjurată de haloul unui sfânt, haloul proiectat pe ceața opusă soarelui. A fost ireal! Am stat ceva să ne holbăm prin ceață. Descrierea fenomenului e realizată într-un articol separat – http://www.aventura-blog.ro/fenomenul-optic-gloria/.

13958165_10210175833732853_1922692963861514011_o

Pe drum ne-am întâlnit și cu ciobani și cu măgari care, haios, pășeau cu așa mare griă pe pietre de parcă nu aveau bocanci ridicați la gleznă în picioare – măgarii – și  nu aveau. Ne-am întâlnit însă și cu un cuplu însoțiți de un bebe sugar. Hint 2! Bărbatul avea în spate un fel de scaun port bebe ca de mașină, în loc de rucsac. Astfel bebele stătea cât se poate de comod în spate fiind beneficiar de la cea mai fragedă vârstă de frumusețea muntelui și de aerul curat. Asta lecție pentru cuplurile care, din lipsă de informații, nu știu ce să facă cu un copil , atunci când apare și ajung să îl protejeze excesiv – protecție excesivă care de regulă vine cu multe dezavantaje precum sociopatia sau sensibilitatea de bacterii și viruși.

Tot la întoarcere am făcut cele mai interesante poze cu apusul. Cele gen siluetă de cowboy pe fundal de soare adormind, de la finalul filmelor western, despre care spuneam mai devreme. Fără prea multe cuvinte aici, pozele vorbesc de la sine.

Dan Zavoianu - Silueta Apus in Parang

Și în acea seară – duminica, ne-am întors tot pe noapte cu lună. Hint 3! Luna e așa luminoasă când e plină astfel că e mai bine să mergi fără frontale. Frontala își dă un tunel de lumină și nu poți vedea ce este în jur. Mai mult, la lună, ochiul ți se obișnuiește cu întunericul și în caz de pericol poți vedea la un unghi mult mai bun totul în jur spre deosebire de efectul de tunel dat de frontală.

Și duminică noaptea dar și luni dimineața ne-am oprit la același restaurant, unde o tanti cu aer de bunică binevoitoare ne întreba ce dorim să ne gătească și ne alinta mai rău ca acasă. Dimineața totuși ceva trebuia să îți reamintească că ești în România. Și nu, nu turiștii în șlapi și nici cocalarii pe enduro care pârâie motorul ală doar în jurul corturilor fiindu-le frică să se aventureze mai încolo. Cum stăteam noi așa liniștiți la micul dejun, cu soarele mângâindu-ne față, ne trezim cu o ploaie de vopsea albastră venită parcă de nicăieri. Ne uităm în sus – cer senin, norișori pufoși. Niciun avion măcar. Misterul e deslușit ceva mai târziu când zărim cocoțați pe releul imens de satelit pe Dorel – vopsitorul român al releului.

dsc_0739-2Da. Apoi (luni deci), am plecat spre Transalpina. Ne-am oprit la un bâlci kitschos dar tradițional românesc. 2 secunde și am mers mai departe. Colegii s-au oprit la o sesiune de tobe și fluiere în timp ce eu și prietenul Inei (Ina e ghidul local – vă recomand să vorbiți cu ea despre Parâng) am urcat pe Mohor (2337 m). Noi și după noi o ceată de oameni în negru – călugări – culmea! Doar era Adormirea Maicii Domnului și ei în loc să doarmă, urcau. Sper că nu se duceau să monteze o cruce pe vârf. Interesant cadrul, îmi pare rău că nu am avut prezența de spirit să le trag câteva poze, cum mergeau ei ața la pas grăbit cu crucea în mână și fustele alea negre atârnând pâă la iarbă. De pe vârful Mohor se vede Lotru, Transalpina în toată splendoarea. Nu e foarte mult de mers de la șosea până pe Mohor – nu am cronometrat dar să zic cam 1 h – 1 1/2 h. La întoarcere de pe vârf norocul dă iar pest emine și vâd pentru a doua oară – de data asta puțin mai slab – fenomenul Gloria.

Apoi la mașina parcată în bâlciul kitschios nu ne-am putut abține să luăm ceva mâncare pe plită – bulz și pastramă. Tradițional!.

Mâncat, urcat și ajuns în București pe la vreo 2 noaptea.

Pe scurt: după cum spunea Ina (descrierea de mai jos, transcrisă îi aparține în mare parte), am avut trei zile însorite de munte și câteva seri friguroase la cort… dar am avut instrumentele muzicale aduse de Seba și un mic foc de tabără, a doua seară. Am stat noaptea la cântat și chefuit dar tot am făcut o parte din creasta Parângului, am ajuns la lacul Mija, am întâlnit ciobanii cu oile din zonă, am făcut un mic foc la lacul Mija, am cântat la instrumente în valea Mija. Eu am făcut baia în lac și ne-am întors pe lumina feerică a lunii – aveam toți lanterne, dar nu erau necesare – Luna ne-a luminat traseul până în stațiune. Am atins cel mai înalt vârf din Parâng – Parângul Mare și am ne-am văzut fiecare Gloria – un fenomen rar întâlnit chiar și de cei mai umblați montaniarzi. Toți l-am văzut pentru prima dată – și Ina știa de el, dar nici măcar ea nu îl întâlnise până atunci. Am prins apusuri de soare extraordinare în șaua Scurtu și, a doua zi, pe vârful Cârja. Am văzut creasta Parângului și dinspre Transalpina, a treia zi, unde ne-am întâlnit cu Ghiță. Am urcat cu toții până în șaua Mohorului. De acolo eu am urcat cu Ghiță pe Mohor unde am mai prins o dată Gloria. Restul au rămas să se bucure de peisaje și instrumente. Am luat ultima masa din aceasta ieșire împreuna în șaua Urdele.